Lichiditatea internațională - datoria externă

1.Lichiditatea internaţională: concept, structură, optimizare.

Lichiditatea internaţională are accepţiuni diferite în relaţiile economice internaţio¬nale, în sens restrâns, lichiditatea internaţională reflectă capacitatea de finanţare a deficitului balanţei de plăţi externe pe seama disponibilităţilor în valută şi a altor active pe care le deţine autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări.

În sens larg, lichiditatea internaţională este posibilitatea ţării (sau unui grup de ţări) de a asigura achitarea oportună a obligaţiilor ei externe prin mijloace acceptabile pentru creditor. Din punctul de vedere a economiei mondiale lichiditatea valutară internaţională înseamnă totalitatea surselor de finanţare şi creditare a circulaţiei plăţilor internaţionale şi depinde de asigurarea sistemului valutar internaţional cu active de rezerve internaţionale, necesare pentru funcţionarea lui normală. Lichiditatea internaţională caracterizează starea solvabilităţii externe a anumitor ţări sau regiuni. Baza lichidităţii externe sunt rezervele valutare şi de aur a statului.

Structura lichidităţii internaţionale include în sine următoarele componente:

Rezervele valutare oficiale a ţării;

Rezervele oficiale de aur;

Poziţia de rezervă în FMI (ţara-membru primeşte un drept automat de a fi creditată în valută străină cu nu mai puţin de 25% de la cota ei în FMI);

Conturile în DST.

Lichiditatea internaţională reflectă nivelul de dezvoltare al economiei naţionale, gradul de participare al ţării la schimburile internaţionale, eficienţa şi competitivitatea produselor pe pieţele externe.

Lichiditatea internaţională se exprimă prin anumiţi indicatori:

- lichiditatea internaţională (Li) se apreciază prin intermediul raportului dintre rezervele internaţionale (Rvi) şi masa monetară în circulaţie (Mn);

Li= Rvi / Mn

- lichiditatea internaţională se exprimă pe baza raportului dintre rezervele internaţionale şi angajamentele la vedere şi la termen ale băncii centrale (Ab);

Li= Rvi / Ab

- lichiditatea internaţională a unei ţări se reflectă prin raportul dintre rezervele

internaţionale şi deficitul balanţei de plăţi externe (De);

Li= Rvi / De

- raportul cel mai sugestiv de exprimare a lichidităţii internaţionale a unei ţări, îl reprezintă cel dintre rezervele internaţionale şi valoarea importurilor (l);

Li= Rvi / Im

Lichiditatea internaţională se apreciază şi prin prisma perioadei de timp în care se pot acoperi importurile pe seama rezervelor internaţionale deţinute de banca centrală, în măsura în care o ţară îşi acoperă importurile pe o perioadă de peste 6 luni din rezervele internaţionale, dispune de lichiditate internaţională, iar ţările la care rezervele internaţio¬nale acoperă valoarea importurilor pentru perioade mai scurte, au greutăţi în asigurarea lichidităţii internaţionale.

Lichiditatea internaţională poate să se asigure prin acces pe pieţele internaţio¬nale, iar rezervele să reprezinte factorul de garanţie.

Lichiditatea internaţională îndeplineşte trei funcţii de bază: ca mijloc de formare a rezervelor lichide, mijloc de plăţi internaţionale (în general pentru finanţarea deficitului balanţei de plăţi) şi mijloc al intervenţiei valutare (de protejare a cursului de schimb al monedei).

Partea de bază a lichidităţii internaţionale sunt rezervele oficiale valutare şi de aur, adică rezervele de aur şi valută străină a băncii centrale şi organele financiare a ţării.

Către rezervele oficiale valutare şi de aur se referă rezerva de aur în lingouri standarde, şi de asemeni active străine cu o lichiditate înaltă în valută liber convertibilă (rezerve valutare). În afară de aceasta, în rezervele de aur pot fi incluse metalele preţioase (platină şi argint).

Mijloacele cu lichiditate înaltă trebuie să fie plasate în instituţii sigure cu un risc minimal, adică instituţii care se clasifică conform clasificării internaţionale ca instituţii de categorie înaltă de siguranţă. Anume de aceea mijloacele Ministerului de Finanţe a Republicii Moldova nu se referă la mijloace de rezervă şi Moldova îşi plasează mijloacele în conturile băncilor centrale a altor ţări, cum ar fi băncile centrale a ţărilor Grupului G7.

Un loc important în lichiditatea internaţională îl ocupă aurul. El se utilizează ca mijloc extraordinar pentru acoperirea obligaţiilor externe prin intermediul vînzării pe piaţă pentru o anumită valută străină sau transmiterii creditorului în calitate de gaj la primirea creditelor externe.

În prezent se observă o tendinţă constantă de majorare a componentului valută în structura generală a activelor lichide internaţionale, în acelaşi timp aurul în continuare este calculat la un preţ fixat de 35 DST pentru o uncie, ceea ce este cu mult mai ieftin decît pe piaţă.

Poziţiile lichide a ţărilor-debitoare sînt caracterizate de următorul indicator:

Rezervele valutare şi de aur / Datoria externă

Rezervele proprii formează lichiditatea necondiţionată. Băncile centrale pot să o dirijeze fără restricţii. Resursele împrumutate formează lichiditatea condiţionată. La ele se referă creditele băncilor centrale şi private străine, şi de asemenea FMI. Utilizarea resurselor împrumutate este legată de îndeplinirea anumitor cerinţe a creditorilor.

2.Rezervele valutare internaţionale: structură, scop, utilizare. Rolul pieţei internaţionale a aurului.

Rolul de bază în lichiditatea internaţională îl ocupă rezervele valutare internaţionale (eng. International reserves).

Rezervele internaţionale reflectă disponibilităţile în valută şi în alte active ce se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a unei ţări şi se folosesc pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe, precum şi pentru susţinerea cursului de schimb al monedei.

Rezervele internaţionale ale unei ţări se delimitează de alte mijloace de plată internaţionale, prin următoarele:

- rezervele internaţionale se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări;

- rezervele internaţionale sunt destinate echilibrării balanţei de plăţi;

- rezervele internaţionale contribuie la susţinerea cursului de schimb în anu¬mite limite şi la protejarea monedei naţionale;

- rezervele internaţionale asigură garantarea solvabilităţii ţării care solicită finanţarea externă în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi;

- excedentele din balanţele de plăţi se pot plasa temporar pentru a obţine resurse din valorificarea lor pe o perioadă de timp.

În sfera rezervelor internaţionale se încadrează: rezervele de valută şi în alte active, drepturile speciale de tragere, Euro, rezerva de aur şi poziţia ţării la Fondul Monetar Internaţional. Rezervele internaţionale se deosebesc de „acoperirea monetară" prin care erau garantate bancnotele emise de bancă, deoarece mărimea lor nu mai depinde de masa banilor în circulaţie.

Fiecare component al rezervei valutare se formează prin operaţiuni specifice.

Devizele convertibile rezultă în urma operaţiunilor din balanţa de plăţi, primiri de fonduri financiare, credite precum şi din operaţiunile de cumpărare de pe piaţa valutară.

Disponibilul D.S.T. are ca provenenţă emisiunile F.M.I. şi distribuirile sale gratuite către ţările membre, precum şi încasările ulterioare pentru operaţiuni de creditare în cadrul mecanismului D.S.T. D.S.T.-urile pot fi obiectul unor tranzacţii cu schimbare de valută, dar acestea se fac în anumite condiţii stabilite de F.M.I. Poziţia de creditare faţă de F.M.I. este, de asemenea, supusă controlului F.M.I. şi nu poate face obiectul unei tranzacţii.

Aurul monetar provine din achiziţionările Băncii Centrale, din producţia internă a ţării sau de pe piaţa internaţională a aurului.