Mecanismul Financiar

2.1. Definirea şi componentele mecanismului financiar

Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de conducere şi/sau de reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai societăţii, împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere şi/sau reglare şi întregul sistem organizaţional prin intermediul căruia se efectuează.

Dintre modalităţile de influenţare a activităţii economice de către stat, unele au caracter financiar sau produc efecte financiare. Din această categorie fac parte: constituirea şi repartizarea fondurile de resurse financiare publice; participarea statului la activităţi economico-financiare în calitate de întreprinzător; folosirea pârghiilor financiare, a normelor şi normativelor financiare, a planurilor financiare. Prin urmare, mecanismul de funcţionare a economiei naţionale cuprinde o serie de componente de natură financiară, care alcătuiesc împreună mecanismul financiar.

Mecanismul financiar cuprinde: sistemul financiar; pârghiile financiare utilizate de stat pentru a influenţa activităţile economice; metodele administrative de conducere utilizate în domeniul finanţelor publice; cadrul instituţional; cadrul juridic.

1. Sistemul financiar. Finanţele ca sistem pot fi abordate:

- ca un sistem de relaţii economice în expresie bănească, care exprimă un transfer de resurse financiare ce se produce în anumite condiţii;

- ca un sistem de fonduri ce se constituie în economie la anumite niveluri şi se utilizează în scopuri determinate;

- ca un sistem de planuri financiare care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în economie, în cursul unei perioade de timp;

- ca un sistem de instituţii (aparatul financiar) care participă la organizarea relaţiilor financiare, la constituirea şi repartizarea fondurilor, la elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare.

2. Pârghiile financiare constituie instrumente cu ajutorul cărora statul acţionează pentru stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică etc.) sau al membrilor acesteia luaţi individual (producători, consumatori, locuitori ai unei zone geografice etc.) pentru realizarea unui anumit obiectiv. Spre exemplu, cu ocazia instituirii, impozitul este conceput astfel încât să constituie atât o sursă de venit bugetar, cât şi un mijloc de: stimulare şi/sau restrângere a producţiei, a investiţiilor, a consumului, a schimburilor comerciale externe; redistribuire a veniturilor unor categorii sociale; stabilizare economică etc. La realizarea unor obiective sau acţiuni pe seama fondurilor publice, se pot avea în vedere metode de finanţare care să încurajeze dezvoltarea anumitor ramuri, subramuri sau zone geografice, să stimuleze creşterea eficienţei economice, să contribuie la protejarea mediului etc.

Pârghiile financiare pot acţiona şi în sensul sancţionării materiale a agenţilor economici, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale, prin aplicare de amenzi, penalităţi, dobânzi majorate etc.

Pârghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de funcţionare a economiei şi se comportă ca metode economice de conducere, însă folosirea lor nu presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, acestea completându-se reciproc.

3. Metodele administrative de conducere utilizate în domeniul finanţelor publice constau în:

- elaborarea de prognoze, programe economice şi planuri financiare pentru a cunoaşte în ce direcţii, în ce ritm, cu ce eforturi şi cu ce rezultate se dezvoltă economia;

- organizarea evidenţei contabile, elaborarea situaţiilor financiare şi a bugetelor în conformitate cu normele metodologice stabilite de autorităţile publice competente;

- stabilirea preţurilor şi tarifelor pentru unele bunuri şi servicii de către autorităţile publice;

- reglementarea de către stat a modului de acordare de împrumuturi din fondurile publice;

- supravegherea derulării comerţului exterior în cazul unor bunuri,

- reglementarea regimului valutar;

- exercitarea controlului financiar de către organele specializate şi sancţionarea evaziunii fiscale şi a altor abateri de la prevederile legale etc.

4. Cadrul instituţional este format din organe alese democratic, organe ale administraţiei de stat centrale şi locale, organe specializate ale statului în domeniul financiar, care au atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor publice.

5. Cadrul juridic este format din ansamblul actelor normative care reglementează domeniul financiar.