Monedă și Credit

Curs
10/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 147 în total
Cuvinte : 57816
Mărime: 382.09KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Capitolul I

MONEDA ŞI ROLUL să U ÎN ECONOMIE

1.1. Concept, definire, forme

1.1.1. Concept

1.1.2. Apariţia monedei

1.1.3. Definirea monedei

1.1.4. Formele monedei

1.2. Funcţiile monedei

1.3. Moneda naţională, leul

1.4. Puterea de cumpărare a monedei

1.4.1. Puterea de cumpărare a monedei în cadrul naţional

1.4.2. Puterea de cumpărare a monedei în cadrul internaţional

1.1. Concept, definire, forme

1.1.1. Concept

Nu se poate aborda chestiunea monedei fără a face mai intai o incursiune în interiorul schimbului de bunuri şi servicii şi mai apoi în cel al apariţiei şi evoluţiei banilor.

Schimbul de bunuri şi servicii a fost între primele nevoi ce le-a simţit omul - trecând de la viaţa izolată primitivă la starea de viaţa socială şi civilizată. Odată cu accentuarea diviziunii sociale a muncii, când omul, în mod conştient şi cu vointa, incepe să produca bunuri cu intenţia de a le duce la tirg sau piaţa cu scopul de a fi schimbate, simte lipsa unui instrument de care să se folosească pentru efectuarea mai uşoara a schimbului.

Prima mare diviziune a muncii care a avut loc inca din comuna primitiva şi a constatat în separarea triburilor de pastori de triburile de vanatori şi pescari, a determinat primele forme de schimb între aceste triburi. Aceste triburi au simtit nevoia să schimbe între ele produsele ce le prisoseau nevoilor curente iar acest schimb s-a făcut la inceput bun contra bun sau serviciu contra serviciu (troc).

Accentuarea diviziuni muncii şi inmultirea odata cu aceasta a bunurilor şi serviciilor produse de om, i-a creat acestuia dificultăţi în efectuarea schimbului de bunuri sub forma trocului (bun conta bun) şi l-au determinat să caute o modalitate de efectuare mai uşoara a schimbului şi de stabilire mai uşoara a raportului de valoare dintre bunurile schimbate. Căutările omului pentru găsirea unei modalităţi mai facile de efectuare a schimbului de bunuri şi servicii au sfârşit prin descoperirea banilor

Pentru a vedea cât de veche este istoria banilor , este concludent a arata că din secolul I înainte de Hristos (aproximativ în urma cu 2300 ani), Aristotel (384 i.e.n. - 322 i.e.n.) vorbea în termeni precişi despre moneda şi rolul ei în cadrul schimbului (În "Etica Nicomatica " Cartea V, Editura Stiintifica şi Enciclopedica, Bucureşti, 1988).

Pentru eventualele schimburi, însa, dacă momentan nu avem nevoie de nimic, ne serveşte ca un fel de garant ca, în caz de nevoi schimbul v - a fi posibil căci trebuie ca acela ce dispune de moneda să poate primi în schimb marfa corespunzatoare. Desigur, moneda însaşi este supusa fluctuaţiilor (în sensul că nu are totdeauna aceeaşi putere de cumpărare) : ea tinde mai degrabă spre stabilitate. De aceea trebuie ca toate bunurile să fie evaluate în moneda, astfel schimbul va fi permanent posibil si, prin urmare, şi comunitatea de interese.

Moneda este aşadar un etalon care, aducând lucrurile la o măsura comuna, le egalizeaza, căci nu este posibil să existe nici o comunitate de interese fără relaţii de schimb, nici relaţii de schimb fără egalitate, nici egalitate fără unitate de măsura comuna. În sens strict, desigur, lucruri atat de giferite între ele nu pot fi comensurabile, dar, pentru nevoile curente,acest lucru se poate realiza în mod satisfăcător.

Banii sunt o denumire generica pentru toate felurile de monede şi de semne de valoare. Din multitudinea definiţii lor date banilor se desprind doua idei dominate ; una care considera banii o marfa cu insusiri speciale,desprînsa din lumea diversa a mărfurilor şi având o existenţa obiectiva şi alta, după care banii sunt o expresie a vointei oamenilor, un semn sau o creanta asupra emitentului sau economiei deci un instrument cu insusiri subiective.

Banii ca instrument de schimb au cunoscut doua mari epoci :

1. Epoca premonetara, în care semnul cu însuşirile şi funcţiunile de instrument de schimb, era creaţia liberei vointe a indivizilor, fără nici un amestec din partea autorităţilor şi suveranitătii statului.

2. Epoca monetara, în care semnul cu însuşirile sale ne apare ca tutelat de stat, sau chiar ca o creaţie a statului.

Sub noţiunea de ban se înţelege orice bun cu destinaţia de a servi numai ca mijlocitor la schimbul sau la circulaţia altor bunuri, el nefiind nici consumat, nici folosit ca atare, şi indiferent dacă este recunoscut de cei ce îl primesc în mod tacit sau este impus de autoritatea statului.

Noţiunea de ban (nu cuvântul) este o noţiune foarte largă mai veche decât cea de moneda. Ea cuprinde toate instrumentele de schimb folosite după epoca schimbului direct de bun contra bun, pana la apariţia monedei.Trebuie factura o deosebire între mijlocul de schimb de schimb şi instrumentul de schimb.

Banul din acest punct de vedere trebuie considerat ca un mijloc de schimb, este un element care poate fi folosit mai departe în schimb, sau poate fi transformat oricând intr-un bun care să ne satisfacă o utilitate (mărfuri bani - cuprul, aurul, argintul, pieile de animale, etc.)

Preview document

Monedă și Credit - Pagina 1
Monedă și Credit - Pagina 2
Monedă și Credit - Pagina 3
Monedă și Credit - Pagina 4
Monedă și Credit - Pagina 5
Monedă și Credit - Pagina 6
Monedă și Credit - Pagina 7
Monedă și Credit - Pagina 8
Monedă și Credit - Pagina 9
Monedă și Credit - Pagina 10
Monedă și Credit - Pagina 11
Monedă și Credit - Pagina 12
Monedă și Credit - Pagina 13
Monedă și Credit - Pagina 14
Monedă și Credit - Pagina 15
Monedă și Credit - Pagina 16
Monedă și Credit - Pagina 17
Monedă și Credit - Pagina 18
Monedă și Credit - Pagina 19
Monedă și Credit - Pagina 20
Monedă și Credit - Pagina 21
Monedă și Credit - Pagina 22
Monedă și Credit - Pagina 23
Monedă și Credit - Pagina 24
Monedă și Credit - Pagina 25
Monedă și Credit - Pagina 26
Monedă și Credit - Pagina 27
Monedă și Credit - Pagina 28
Monedă și Credit - Pagina 29
Monedă și Credit - Pagina 30
Monedă și Credit - Pagina 31
Monedă și Credit - Pagina 32
Monedă și Credit - Pagina 33
Monedă și Credit - Pagina 34
Monedă și Credit - Pagina 35
Monedă și Credit - Pagina 36
Monedă și Credit - Pagina 37
Monedă și Credit - Pagina 38
Monedă și Credit - Pagina 39
Monedă și Credit - Pagina 40
Monedă și Credit - Pagina 41
Monedă și Credit - Pagina 42
Monedă și Credit - Pagina 43
Monedă și Credit - Pagina 44
Monedă și Credit - Pagina 45
Monedă și Credit - Pagina 46
Monedă și Credit - Pagina 47
Monedă și Credit - Pagina 48
Monedă și Credit - Pagina 49
Monedă și Credit - Pagina 50
Monedă și Credit - Pagina 51
Monedă și Credit - Pagina 52
Monedă și Credit - Pagina 53
Monedă și Credit - Pagina 54
Monedă și Credit - Pagina 55
Monedă și Credit - Pagina 56
Monedă și Credit - Pagina 57
Monedă și Credit - Pagina 58
Monedă și Credit - Pagina 59
Monedă și Credit - Pagina 60
Monedă și Credit - Pagina 61
Monedă și Credit - Pagina 62
Monedă și Credit - Pagina 63
Monedă și Credit - Pagina 64
Monedă și Credit - Pagina 65
Monedă și Credit - Pagina 66
Monedă și Credit - Pagina 67
Monedă și Credit - Pagina 68
Monedă și Credit - Pagina 69
Monedă și Credit - Pagina 70
Monedă și Credit - Pagina 71
Monedă și Credit - Pagina 72
Monedă și Credit - Pagina 73
Monedă și Credit - Pagina 74
Monedă și Credit - Pagina 75
Monedă și Credit - Pagina 76
Monedă și Credit - Pagina 77
Monedă și Credit - Pagina 78
Monedă și Credit - Pagina 79
Monedă și Credit - Pagina 80
Monedă și Credit - Pagina 81
Monedă și Credit - Pagina 82
Monedă și Credit - Pagina 83
Monedă și Credit - Pagina 84
Monedă și Credit - Pagina 85
Monedă și Credit - Pagina 86
Monedă și Credit - Pagina 87
Monedă și Credit - Pagina 88
Monedă și Credit - Pagina 89
Monedă și Credit - Pagina 90
Monedă și Credit - Pagina 91
Monedă și Credit - Pagina 92
Monedă și Credit - Pagina 93
Monedă și Credit - Pagina 94
Monedă și Credit - Pagina 95
Monedă și Credit - Pagina 96
Monedă și Credit - Pagina 97
Monedă și Credit - Pagina 98
Monedă și Credit - Pagina 99
Monedă și Credit - Pagina 100
Monedă și Credit - Pagina 101
Monedă și Credit - Pagina 102
Monedă și Credit - Pagina 103
Monedă și Credit - Pagina 104
Monedă și Credit - Pagina 105
Monedă și Credit - Pagina 106
Monedă și Credit - Pagina 107
Monedă și Credit - Pagina 108
Monedă și Credit - Pagina 109
Monedă și Credit - Pagina 110
Monedă și Credit - Pagina 111
Monedă și Credit - Pagina 112
Monedă și Credit - Pagina 113
Monedă și Credit - Pagina 114
Monedă și Credit - Pagina 115
Monedă și Credit - Pagina 116
Monedă și Credit - Pagina 117
Monedă și Credit - Pagina 118
Monedă și Credit - Pagina 119
Monedă și Credit - Pagina 120
Monedă și Credit - Pagina 121
Monedă și Credit - Pagina 122
Monedă și Credit - Pagina 123
Monedă și Credit - Pagina 124
Monedă și Credit - Pagina 125
Monedă și Credit - Pagina 126
Monedă și Credit - Pagina 127
Monedă și Credit - Pagina 128
Monedă și Credit - Pagina 129
Monedă și Credit - Pagina 130
Monedă și Credit - Pagina 131
Monedă și Credit - Pagina 132
Monedă și Credit - Pagina 133
Monedă și Credit - Pagina 134
Monedă și Credit - Pagina 135
Monedă și Credit - Pagina 136
Monedă și Credit - Pagina 137
Monedă și Credit - Pagina 138
Monedă și Credit - Pagina 139
Monedă și Credit - Pagina 140
Monedă și Credit - Pagina 141
Monedă și Credit - Pagina 142
Monedă și Credit - Pagina 143
Monedă și Credit - Pagina 144
Monedă și Credit - Pagina 145
Monedă și Credit - Pagina 146
Monedă și Credit - Pagina 147

Conținut arhivă zip

  • Moneda si Credit.doc

Alții au mai descărcat și

Aurul si Moneda

Introducere Aurul a fost observant de om din timpurile cele mai vechi, probabil sub forma de graunti galbeni , sclipitori in nisipurile râurilor....

Moneda și Sistemul Bancar

10.1. Masa monetară şi sistemul monetar al Republicii Moldova Masa monetară reprezintă un indicator care reprezintă toate instrumentele de plată...

Fiscalitate

I. Fiscalitate - Aspecte teoretice privind fiscalitatea. Organizarea, conceperea şi funcţionare fiscalitatii conduce la mutaţii importante în...

Control Financiar - Fiscal

Capitolul 1. Conceptul de control financiar Conceptual, controlul financiar este examinat: - ca parte integranta a managementului la nivel micro...

Moneda si Credit - Teoria Monetara

Obiectul teoriei monetare şi problemele fundamentale Obiectul teoriei monetare îl constituie percepţia şi evidenţierea relaţiilor existente între...

Evolutia Istorica a Finantelor Publice - Conceptul de Finante Publice

I. Evolutia istorica a finantelor publice. Conceptul de finante publice 1. Evolutia istorica . Pe treptele dezvoltarii social-economice finantele...

Mecanismul Cursului Valutar

1.Modelul actual al etalonului monetar. În lunga istorie a monedei, componentele sale, componenta-etalon şi cea semn, au evoluat, modificându-şi...

Managementul Riscului Valutar

1. Riscul valutar: conţinut, clasificare, factori de influenţă În activitatea financiar-monetară internaţională problema pronosticării,...

Te-ar putea interesa și

Moneda si Creditul. Creatia Monetara a Bancilor

1.1 Concept Banii reprezintă bunuri ca oricare altele, indiferent că se prezintă sub forma variată de la început, sau sub forma lor proprie. Cu...

Moneda si Credit

3.4 Instrumentele politicii monetare Obiectivele politicii monetare se suprapun în mare parte cu cele ale politicii fiscale în masura în care...

Monedă și credit - tipuri de sisteme monetare

1. Sistemul monetar: definire, conţinut, rol Formele actuale de organizare a circulaţiei monetare din diverse ţări reprezintă rezultatul unui...

Produsele Bancare

INTRODUCERE In toate tarile exista firme ce apartin administratiei de stat, centrale sau locale, care produc bunuri si servicii, incadranduse in...

Oferta de Monedă

1. CADRUL INSTITUTIONAL AL OFERTEI DE MONEDA In economiile contemporane, sistemul financiar-bancar se compune, de regula din urmatoarele categorii...

Politică de creditare a băncilor comerciale

CAPITOLUL 1 CREDITUL 1.Definirea, elementele creditului 1.1 Definirea creditului ”Termenul de credit, abordat semantic are numeroase sensuri...

Monedă și credit - creditul pentru investiții

Introducere Relațiile de credit au apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării producției de mărfuri și anume, atunci când această dezvoltare a...

Monedă și Credit

CAPITOLUL I. MONEDĂ, LICHIDITATE, PATRIMONIU 1.1. Elemente definitorii, evolutii si interdependente 1.2. Dematerializarea monedei si inovatia...

Ai nevoie de altceva?