Moneda și Credit

I. OBIECTUL ŞI CARACTERISTICILE ECONOMIEI MONETARE

1.1 Obiectul economiei monetare

Economia monetară (Monetary Economics) constituie unul din capitolele cele mai ample şi mai pline de semnificaţii ale ştiinţei economice (Economics). Ea se ocupă de un spectru larg de probleme, de la natura şi funcţiile monedei la efectele pe care le exercită modificările stocului de monedă asupra economiei „reale”. Cu toate acestea, drept probleme fundamentale ale economiei monetare – definitorii pentru obiectul său de studiu – sunt considerate următoarele:

- definirea monedei şi a formelor sale (aşa-zisa problemă a „agregatelor monetare”),

- rolul monedei în economie,

- valoarea monedei,

- crearea monedei (oferta de monedă, emisiunea monetară),

- cererea de monedă,

- procesul de realizare (sau nerealizare) a echilibrului monetar (între cererea şi oferta de monedă),

- efectele acestui proces de ajustare asupraeconomiei „reale” (aşa-zisa problemă a „mecanismului de transmitere”).

Într-un anume sens, cea mai importantă problemă a economiei monetare este aceasta din urmă, deoarece le sintetizează pe toate celelalte.

Problema definirii monedei şi a formelor sale concrete (aşa-zisa problemă a „agregatelor monetare”) constă, în esenţă, în stabilirea precisă a nomenclaturii elementelor (bunuri, active, forme de avere) care, în condiţiile concrete ale unei anumite economii, pot fi şi sunt realmente considerate „monedă” (în diverse accepţiuni ale termenului). Ea nu se reduce, aşadar, la definirea monedei ca gen, de care se ocupă şi ştiinţa economică generală, ci presupune recenzarea exhaustivă, clasificarea riguroasă şi cuantificarea exactă a formelor monetare realmente existente la un moment dat într-o economie sau alta.

Deşi pare simplă, acestă problemă este în realitate destul de complicată, deoarece lista exactă a elementelor care pot fi şi sunt realmente considerate „monedă” depinde de structura instituţional-organizatorică a economiei, în special de arhitectura sectorului financiar-bancar (mai ales, de gama activelor financiare existente). De aceea, problema definirii monedei (şi a formelor acesteia) este una din cele mai complexe şi mai relative cu care se confruntă ştiinţa economică, răspunsurile date în cursul timpului la întrebarea aparent simplă: „ce este moneda?” mergând de la formulările cele mai restrictive (doar anumite mărfuri speciale – metalelele preţioase: aurul şi argintul) la abordările cele mai extinctive (toate activele lichide existente în economie). Or, este evident că variabilitatea în timp şi spaţiu a definiţiilor date noţiunii de „monedă”, precum şi doza ridicată de convenţionalism pe care aceste definiţii alternative o conţin, fac ca enunţurile şi mărimile cu care operează economia monetară să fie destul de relative, generând numeroase controverse între economişti. Şi cu toate acestea, rezolvarea corectă a problemei definirii monedei - ca gen şi ca speţă - are o importanţă fundamentală în economia monetară, deoarece aceasta priveşte într-un mod sau altul moneda, iar relativitatea modului de definire a acestei noţiuni primare diminuează precizia metodelor cantitative de analiză utilizate în acest domeniu. În tot cazul, dat fiind caracterul relativ şi convenţional al modului de definire a „monedei” (şi, deci, a „masei monetare”), din însuşi acest fapt rezultă necesitatea studierii activelor asemănătoare cu aceasta. Căci, deşi nu sunt „monedă”, aceste active sunt considerate adesea ca fiind „cvasimonedă”, ceea ce permite construirea unor agregate monetare mai cuprinzătoare şi, deci, adoptarea unei viziuni mai largi cu privire la masa lichidităţilor existente în economie.

Problema rolului monedei în economie ţine de faptul că, pe de o parte, utilizarea monedei nu modifică averea agenţilor economici şi, deci, nici avuţia socială, iar pe de altă parte, schimbul monetar conţine anumite elemente care se află într-o serie de legături cauzale directe cu avuţia socială. Cu alte cuvinte, dintr-un anumit punct de vedere, moneda este neutră (invariantă), în sensul că este un simplu instrument de deservire, care, deşi elimină dificultăţile trocului (schimbului în natură), simplificând enorm viaţa economică, nu influenţează evoluţia economiei „reale” (cererea de mărfuri şi servicii, producţia, investiţiile, preţurile, gradul de ocupare a mâinii de lucru, importurile, exporturile etc.). Dintr-un alt punct de vedere, moneda este însă un factor activ al economiei, care influenţează intens dinamica mărimilor economice „reale” menţionate, complicând astfel condiţiile de realizare a echilibrului economic general şi provocând, în caz că nu funcţionează corespunzător, inflaţie, instabilitate şi recesiune. Moneda are, deci, un dublu caracter: neutral (invariant) şi activ (variant), iar explicarea acestei contradicţii – căci despre o contradicţie este vorba – constituie una din sarcinile majore ale economiei monetare.

Problema valorii monedei provine din aceea că deşi, la fel ca mărfurile, moneda întruchipează avuţia socială, fiind forma perfect lichidă a acesteia, valoarea monedei depinde de o serie de factori specifici, în mare măsură diferiţi de cei care determină valoarea bunurilor obişnuite. Este vorba în principal de nivelul general al preţurilor mărfurilor şi serviciilor existente în economie, precum şi de propria sa cantitate, ceea ce face ca valoarea monedei să depindă mai mult de „ceea ce se poate face cu ea”, decât de „ceea ce este ea” din punct de vedere material. De aceea, referindu-se la monedă - mai ales la cea modernă, care nu are înfăţişare materială concretă -, unii autori nici nu folosesc noţiunea de „valoare”, ci cea de „putere de cumpărare”.

Problema creării monedei (ofertei de monedă, emisiunii monetare) constă, de fapt, în două subprobleme: 1) cine anume crează moneda într-o economie sau alta?; şi 2) cum anume este moneda creată şi pusă în circulaţie? Studierea mecanismelor creaţiei monetare conferă economiei monetare o importantă funcţie practică, manifestată prin utilizarea concluziilor respective pentru realizarea principalului obiectiv pe care îl urmăreşte orice politică monetară raţională: reglarea cantităţii de monedă existentă în circulaţie (masa monetară, stocul de monedă) în concordanţă cu necesităţile economiei.