Monedă și credit - teoria monetară

Obiectul teoriei monetare şi problemele fundamentale

Obiectul teoriei monetare îl constituie percepţia şi evidenţierea relaţiilor existente între monedă în sens larg al noţiunii şi variabilele economice reale cum sunt: producţia, consumul şi acumularea de capital.

În decursul evoluţiei ei teoria monetară a cunoscut 3 stadii:

- primul stadiu îl reprezintă analiza raportului cauzal între masa banilor în circulaţie şi volumul mărfurilor pe de-o parte şi nivelul preţurilor pe de altă parte. Acest stadiu se numea teoria cantitativă a monedei.

- al doilea stadiu al teoriei monetare îl reprezintă analiza raportului între masa banilor în circulaţie şi nivelul general al preţurilor pe de-o parte şi veniturile individuale pe de altă parte.

- al treilea stadiu al teoriei monetare îl reprezintă modul în care banii acţionează prin intermediul dobânzii, al mişcării capitalurilor şi transferurilor asupra producţiei şi preţurilor relative precum şi asupra nivelului general al preţurilor.

Teoria monetară constituie una dintre preocupările de esnţă ale ştiinţei economice şi are ca probleme fundamentale pentru obiectul şi studiul său următoarele probleme fundamentale:

a) problema definirii banilor care deşi simplă la prima vedere este complicată în fond întrucât se referă nu la definirea acestora ca gen propriu ci la stabilirea nomenclaturii elementelor care pot fi considerate bani şi care depind definitoriu de structura instituţional-organizatorică a economiei, de organizarera sa financiar monetară.

În decursul timpului această noţiune cuprindea formulări de la cele mai descriptive, în care erau consideraţi bani doar banii-marfă cu valoare intrisecă, până la formulările cele mai extintive, în care sunt consideraţi bani toate formele de active lichide din economie.

b) problema rolului banilor în economie. Această problemă poate fi apreciată în două direcţii:

- una este aceea de mijlocire a tranzacţiilor băneşti, banii reprezentând un instrument de deservire eliminând schimbul direct de mărfuri cunoscut sub denumirea de troc sau trampă. Sub acest raport existenţa banilor în circuitul economic nu influenţează evoluţia economică reală în sensul cererii de mărfuri, de servicii, creşterii producţiei şi a investiţiilor, preţurilor importurilor, exporturilor ş.a. având sub acest raport un caracter neutral, invariant.

- în altă direcţie însă banii influenţează intens procesele economice complicând condiţiile de realizare a echilibrului general putând genera în caz de funcţionare necorespunzătoare perioade de recesiune şi inflaţie având sub acest raport un caracter activ, variant.

Această contradicţie între cele două ipostaze a banilor constituie cu siguranţă o sarcină importantă a teoriei monetare.

c) problema valori banilor provine din aceea că deşi la fel ca mărfurile întruchipează avuţia socială, fiind o formă a acesteia, capacitatea lor de a face acest lucru depinde de o serie de factori specifici în mare măsură diferiţi de cei care acţionează în cazul mărfurilor.

d) problema creări banilor respectiv emisiunea banilor trebuie să răspundă la 2 întrebări:

- Cine anume emite bani într-o economie?

- Cum anume îi crează şi difuzează?

Răspunsul la aceste întrebări îi conferă teoriei monetare o importantă funcţie aplicativă. Orice politică monetară raţională utilizează toate cunoştinţele în domeniu pentru reglarea permanentă a cantităţii de bani în circulaţie în corelaţie cu necesităţile economiei.

e) problema necesarului de bani în economie se referă la cunoaşterea factorilor care determină comportamentul subiecţilor economici, agenţilor economici, populaţiei, organisme statale în ceea ce priveşte deţinerea anumitor cantităţi de bani. Se referă la analiza factorilor care influenţează deciziile şi tendinţele subiecţilor de a păstra anumite stocuri de bani pentru plăţi curente sau alte scopuri şi de a spori ori a reduce cantităţile de bani deţinuţi.

f) problema realizării echilibrului dintre masa bănească şi cantitatea de bani necesară economiei reprezintă cea mai complexă preocupare a teoriei monetare. Aceste complexităţi derivă din efectele deosebite pe care le pricinuesc dezechilibrele monetare, dar şi din greutatea cunoaşterii şi realizării unui echilibru monetar.

În activitatea subiecţilor economici există o permanentă interferenţă în care banii sunt achitaţi pe diferite forme de avere cu situaţiile în care diferitele forme de avere sunt transformate în bani.

Toate aceste operaţii care influenţează cererea de mărfuri şi servicii, nivelul investiţiilor, volumul importurilor şi al exporturilor au un impact deosebit asupra echilibrelor monetare, de aici importanţa acestei probleme a teoriei monetare.

DEFINIREA BANILOR ŞI FUNCŢIILE BANILOR

DEFINIŢIE. Banii este o denumire generică pentru toate felurile de monede şi de semne de valoare, reprezintă un instrument social, o formă particulară a avuţiei sociale imediat mobilizărilor.

Banii sunt o întruchipare transmisibilă a puterii de cumpărare care conferă deţinătorului dreptul asupra unei părţi din produsul social al ţării emitente, respectiv al unei cantităţi de bunuri şi servicii.

Utilizarea banilor este strâns legată de dezvoltarea producţiei şi a schimbului de mărfuri, proces economic fundamental în care banii apar atât în poziţia de efect şi anume ca o necesitate, t şi de cauză respectiv de stimulare a procesului de schimb.

Din punct de vedere monetar evoluţia istorică a producţiei şi a schimbului de mărfuri poate fi împărţită în trei mari perioade:

I. Economia nemonetară. Aceasta corespunde perioadei în care producţia era destinată consumului producătorului cât şi a celei în care schimbul se făcea direct în natură, respectiv trocul sau trampa.

II. Economia în care se utilizează banii marfă este perioada ce urmează trocului.

Schimbul direct de mărfuri deşi cu mari inconvenienţe determinate de greutatea întâlnirii în loc şi timp a unor indivizi cu nevoi complementare. Aceste greutăţi au favorizat în timp apariţia unor mărfuri între care animale, blănuri, uleiuri, sare, tutun, diferite metale, argint aur, diamante care au început să fie folosite ca mijloc de schimb pentru toate celelalte nevoi. Aceste mărfuri, aceste mijloace de schimb au constituit izvoarele istorice ale banilor.

Dezavantajele majorităţii acestor mijloce constând în volum mare, schimbarea calităţii prin depreciere, imposibilitatea divizării unora a condus în timp la alegerea metalelor preţioase (aur, argint), în principal, ca mijloace de schimb datorită însuşirilor excepţionale ale acestora.

Metalele preţioase erau rare şi foarte căutate pentru confecţionarea podoabelor. Aveau valoare mare încorporate într-un volum foarte mic, sunt inalterabile putând fi păstrate perioade nelimitate de timp. Sunt divizibile în orice proporţie fără să-şi piardă din valoare. La început folosirea lor s-a făcut sub formă de podoabe, apoi sub formă de lingouri şi în final sub formă de monede bătute.

De reţinut ca o caractristică generală a tuturor acestor mijloce de schimb respectiv forme de bani este aceea că aveau o utilitate intrisecă, adică aveau valoare proprie.