Cuprins
- Cap.I. Sistemul bancar în economia de piaţă
- 1.1. Originea şi temeiurile existenţei băncilor .3
- 1.2. Rolul activităţii bancare în economie .5
- 1.3. Conceptul de sistem bancar şi structura acestuia .7
- 1.4. Reforma sistemului bancar românesc .8
- 1.5. Întrebări recapitulative .11
- Cap.II. Caracterizarea de ansamblu a activităţii unei bănci comerciale
- 2.1. Structura organizatorico-funcţională a băncilor comerciale .14
- 2.2. Bilanţul şi operaţiuni derulate de băncile comerciale .18
- 2.3. Întrebări recapitulative .21
- Cap.III. Operaţiuni de decontare intra- şi interbancare
- 3.1. Conţinutul economic al operaţiunilor de decontări .24
- 3.2. Mecanismul operaţiunilor de decontări reciproce între sedii
- bancare (DRS) .26
- 3.3. Mecanismul operaţiunilor de decontări interbancare .29
- 3.4. Întrebări recapitulative .35
- Cap.IV. Operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturi deschise clienţilor
- 4.1. Consideraţii generale privind operaţiunile de încasări şi plăţi prin conturi
- deschise clienţilor .39
- 4.2. Operaţiuni de decontare pe baza mijloacelor neasiguratorii de plată
- (acceptarea) .41
- 4.3. Operaţiuni de decontare pe baza mijloacelor asiguratorii de plată .50
- 4.4. Întrebări recapitulative .57
- APLICAŢII PRACTICE.61
- BIBLIOGRAFIE .70
Extras din curs
1.1. Originea şi temeiurile existenţei băncilor
Referitor la originea băncilor, în literatura economică de specialitate se
întâlnesc diferite păreri şi opinii. Unii cercetători susţin că primii bancheri au fost cei
care efectuau schimbul de bani. Aceştia se numeau zarafi şi au fost primii preţuitori
ai monedelor şi intermediari ai circulaţiei monetare.
Alţi cercetători, asociază noţiunea de bancă momentului în care un grup de
persoane a avut ideea de a primi disponibilităţi băneşti sub formă de depozite, de la
cei care doreau să facă economii, şi a oferi împrumuturi celor care aveau nevoie de
fonduri suplimentare.
Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat
(Babilon) şi Egiptul Antic. În acea perioadă, templele erau deopotrivă, loc de
rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Babilonienii cunoşteau practica
de a încredinţa templelor depozite de valori, iar romanii efectuau în Forum operaţiuni
de acelaşi tip.
Egiptenii, asirienii, fenicienii, grecii, ca popoare cu un anumit grad de
civilizaţie, derulau operaţiuni de comerţ şi se ocupau şi cu schimbul de monede şi de
metale preţioase. Trapeziţii greci şi argintarii romani mijloceau schimbul de monede,
primeau depuneri de valori spre păstrare şi acordau împrumuturi.
Deţinătorii de monedă bătută aveau în aceasta un important sprijin în
realizarea schimburilor de bunuri şi produse, dar utilizarea banilor le crea şi multe
neajunsuri. Astfel, deplasarea banilor la locurile de utilizare implica costuri de
transport şi genera riscuri de pierdere sau furt. De asemenea, pentru proprietarii de
monedă, simpla deţinere a acesteia nu le aducea nici un venit sau profit.
Pornind de la aceste neajunsuri, deţinătorii de capitaluri sub formă de monede
au început să încredinţeze aceste disponibilităţi unor intermediari (zarafi, trapeziţi,
argintari, etc.) în scopul unei păstrări sigure şi al unei remunerări sub formă de
dobândă, pe care o plătea intermediarul ca urmare a folosirii depozitului ca resursă
de împrumuturi ulterioare.
Astfel se eliminau neajunsurile deţinătorilor de capital monetar şi se creează
temeiul unei continue şi ample valorificări a capitalului monetar aparţinând agenţilor
economici. Noii intermediari, satisfac nevoi şi cerinţe de mare utilitate pentru întreaga
viaţă economică şi socială, fiind în anumite limite un factor hotărâtor de progres.
După cum am mai arătat, unii autori consideră zarafii, trapeziţii, argintarii, ca
fiind precursorii bancherilor, cei care au pus bazele apariţiei băncilor. Alţi autori
afirmă că operaţiunile de schimbare de monedă de către zarafi, ca şi cele de
acordare de credite de către cămătari şi efectuarea de operaţiuni de păstrare de
valori nu sunt chiar o ilustrare a prezenţei activităţii bancare. Potrivit opiniei acestora,
apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului şi acumularea
capitalului monetar pe această bază, ca urmare a dezvoltării producţiei
manufacturiere şi expansiunii generale a economiei.
Aceeaşi autori susţin că banca nu este emanaţia Antichităţii şi a Evului Mediu,
ci creaţia băncii este legată de punerea în circulaţie a unui tip de bani diferit de cel al
monedei de metal, cu valoare intrinsecă, crearea monedei fiduciare. Cu toate că în
Evul Mediu au apărut o suită întreagă de bănci care au înlesnit operaţiunile de
transfer legate de intensele schimburi comerciale din bazinul mediteranean, mulţi
autori consideră că despre activitate bancară se poate vorbi numai odată cu apariţia
băncilor care şi-au propus emisiunea de bilete de bancă.
Ca urmare a nevoilor de plată şi transferuri de fonduri, generate de
amplificarea schimburilor comerciale în secolele XII-XVI, au apărut multe organizaţii
bancare ca:
- Banca Veneţiei (1171),
- Banca din Barcelona (1341),
- Banca din Geneva (1407),
- Banca din Milano (1593).
Bănci autentice, moderne, care au reprezentat modele ale structurilor bancare
create ulterior, sunt considerate însă Banca din Amsterdam (1609), Banca din
Hamburg (1619), Banca din Stockholm (1650) şi, cu deosebire, Banca Angliei
(1694). În SUA prima bancă a fost creată în 1791 (The First Bank of the United
States) care a îmbinat rolul unei bănci centrale cu operaţiuni specifice băncilor
comerciale.
Până în secolul al XIX-lea, activitatea bancară s-a structurat pe trei domenii
specifice:
- bănci de emisiune care deţineau monopolul emisiunii monedei naţionale;
- bănci comerciale care activau ca instituţii de intermediere financiară;
- instituţii financiare specializate, cum ar fi casele de economii şi cooperativele
de credit.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Operatiunile Insitutilor de Credit.pdf