Cuprins
Capitolul 1. Băncile de economisire creditare în domeniul locativ - componentă a băncilor specializate ..3
1.1. Scurt istoric al băncilor specializate ...3
1.2. Particularități ale activității instituțiilor specializate în economisire-creditare în domeniul locativ .5
Capitolul 2. Banca de economisire și creditare în domeniul locativ - Raiffeisen Banca pentru Locuințe 12
Concluzii ...15
Bibliografie ...16
Extras din document
Capitolul 1. Băncile de economisire-creditare în domeniul locativ - componentă a băncilor specializate
1.1. Scurt istoric al băncilor specializate
Băncile și sistemul bancar nu sunt nici pe departe o inovație recentă a modernității. Primele evocări ale activităților de tip bancar atestă existența acestora cu 20 de secole î. Ch. în Mesopotamia, acolo unde s-a format și dezvoltat una dintre cele mai vechi civilizații - cultura sumeriană. Templele au reprezentat „sediile” primelor „instituții bancare” unde populația își putea depune moneda-marfă pe baza căreia se acordau împrumuturi. Templele erau considerate de către populație ca fiind un loc sigur de plasare a bunurilor, iar contra unui mic profit, preoții luau în administrare atât bunuri de valoare cât și mărfuri perisabile. O altă practică caracteristică acelei perioade o reprezintă împrumutul cu dobândă. Prima reglementare cu privire la împrumutul cu dobândă o reprezintă Codul lui Hammurabi care stabiliște nivelul acestor dobânzi, precum și faptul ca acordarea împrumuturilor să fie însoțită de un control prealabil al funcționarilor. Mai târziu, în Grecia Antică, în Legea lui Solon era interzis dreptul creditorilor de a transforma în sclavi pe cei incapabili de-ași restitui împrumuturile, iar cei care își pierduseră pământurile din cauza insolvabilității, aveau posibilitatea să și le recupereze .
Emiterea monedei proprii de către fiecare oraș comercial constituie un factor propice dezvoltării comerțului, iar ulterior, și a apariției băncilor ca instituții. În scopul de a combate dobânzile excesive practicate de cămătari pentru sumele date cu împrumut, tot mai multe cetăți grecești decis să înființeze „bănci publice” care pe lângă rolul propriu-zis bancar, aveau în sarcină colectarea impozitelor și dreptul de a bate monedă. Astfel în secolele VII-VI î. Ch. asistăm la apariția primele înstituții bancare în Grecia și Roma Antică.
În epoca contemporană, locul și rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar primordial în relația economii-investiții, relație ce condiționează creșterea economică.
În Europa, în pofida multiplelor controverse asupra moralității dobânzii, sistemul bancar s-a consolidat treptat culminând, în anul 1637, emiterea banului de hârtie de către Banca di Venezia. Pe măsură ce economia continuă să se dezvolte, este resimțită, tot mai mult, și importanța sistemului bancar.
Primele dovezi ale activităților de tip bancar pe teritoriul României au fost descoperite în perioada anilor 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră ce datează încă din perioada Daciei Traiane. Aceste plăci, ce conțin detalii cu privire la contractul necessar înființării unei instituții bancare, au fost găsite într-o zonă de mine aurifere. Clauzele principale se refereau la fapul că băncile percepeau dobânzi pentru sumele acordate în împrumut.
În literatura de specialitate, termenul „bancă” este definit ca fiind „o instituție specializată care desfășoară o activitate complexă și de un caracter special constând în efectuarea de operațiuni de încasări și plăți în numerar, depozitarea și fructificarea disponibilităților bănești ale clienților, efectuarea de decontări și transferuri de sume prin intermediul conturilor bancare, acordarea de credite, organizarea circulației bănești, efectuarea de operațiuni pe piața bancară etc.”
Primele evocări ale operațiunilor bancare, în sensul modern al termenului, apar în România încă din perioada feudalismului, prin activitatea desfășurată de către zarafi și cămătari. Activitatea de bază a acestora o reprezenta comerțul cu monedă, aceștia cumpărau și vindeau monedă în scopul obținerii unor câștiguri, activitate similară cu operațiunile de schimb valutar în numerar din prezent.
În anul 1934 sunt adoptate mai multe legi care au favorizat dezvoltarea sistemului bancar românesc. Pe perioada celui de-al II-lea Război Mondial, BNR a depus eforturi considerabile pentru a menține această stare, însă începând cu anul 1947, activitatea bancară din România este marcată de o stagnare semnificativă, ca rezultat al implementării modelului sovietic de monobancă, băncilor fiindu-le impusă limitarea ofertei de produse și servicii bancare. Banca Națională a României (B.N.R.) reprezenta centrul sistemului bancar elaborat de către stat în scopul de a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie. Pe lângă sarcinile de bancă de emisiune, B.N.R. exercita și unele sarcini de bancă comercială.
Alături de Banca Națională a României, sistemul bancar cuprindea și alte 4 bănci specializate în finanțarea unui sector specific de activitate economică, printre care:
- Banca Română de comerț Exterior (redenumită Bancorex) - finanța întreprinderile de comerț exterior și deținea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale țării;
- Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (în prezent Raiffensen Bank) - era specializată în finanțarea întreprinderilor agricole și agroindustriale;
- Banca de Investiții (actuala Banca Română pentru dezvoltare) - era responsabilă de finanțarea investițiilor și acordarea creditelor pe termen lung;
- Casa de Economii și Consemnațiuni (în prezent CEC BANK) - era responsabilă de mobilizarea economiilor populației și alocarea, sub formă de împrumuturi, a unei părți din resursele sale pentru construcția de locuințe.
Bibliografie
1. Gelpi, Rosa-Maria, Julien-Labruyere, Francois, (2000), The History of Consumer Credit - Doctrines and Practices, MacMillan Pres.
2. https://www.money.ro/cele-doua-banci-pentru-locuinte-din-romania-si-au-facut-asociatie/
3. https://www.bnr.ro
4. http://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-20665020-seminar-economisirea-creditarea-sistem-colectiv-pentru-domeniul-locativ-model-sustenabil-pentru-imbunatatirea-confortului-locativ.htm
5. http://www.store.ectap.ro/suplimente/Finante_nov_2008_ro.pdf#page=33
6.
7. www.rbl.ro
8. https://www.raiffeisen.ro/despre-noi/media/comunicate-de-presa/2019/raiffeisen-banca-pentru-locuinte-devine-aedificium-banca-pentru-locuinte/
9. https://financialintelligence.ro/raiffeisen-bank-a-devenit-actionar-principal-la-raiffeisen-banca-pentru-locuinte-iar-noul-nume-al-bancii-este-aedificium-banca-pentru-locuinte/
10. https://ifncredit.ro/istoria-sistemului-bancar-din-romania/
11. https://www.financialmarket.ro/terms/obligatiuni-ipotecare/
Preview document
Conținut arhivă zip
- Particularitati ale activitatii institutiilor specializate in economisire-creditare in domeniul locativ.docx