Piața Financiară Internațională

Piaţa financiară internaţională este locul în care se întâlnesc deţinătorii de fonduri cu cei care au nevoie de resurse financiare pentru realizarea de proiecte de investiţii. Principalii investitori pe piaţa financiară sunt: investitorii individuali (persoane fizice şi juridice), investitorii instituţionali (fonduri de investiţii), guvernul şi nerezidenţii. O piaţa financiară eficientă este o condiţie importantă în procesul de creştere economică durabilă, în timp ce o funcţionare defectuasă a acesteia are repercursiuni negative în planul dezvoltării sectorului afacerilor şi a bunăstării economice în general.

1. Componentele pieţei financiare

Piaţa financiară reprezintă spaţiul larg de desfăşurare a tranzacţiilor cu active financiare şi locul unde se întâlneşte surplusul de resurse financiare cu nevoia de finanţare. Pornind atât de de la nevoia de finanţare, cât şi de la surplusul temporar de resurse, observăm că firmele reprezintă primul participant pe piaţa financiară. Ele pot dispune de fonduri pe piaţa financiară în două moduri. În primul rând pot emite instrumente de debit, pe baza unui contract care presupune efectuare unor plăţi fixe, constând din plata unei dobânzi şi a unui principal, la intervale regulate de timp (ex. obligaţiuni). În al doilea rând, atragerea de resurse financiare poate îmbrăca forma emisiunii de acţiuni, care generează câştiguri de capital şi câştiguri din dividende.

Unul dintre elementele esenţiale în decizia de investiţii este scadenţa titlurilor financiare de debit. Termenul scurt defineşte o perioadă de timp mai mică de un an, în timp ce termenul lung defineşte o perioadă mai mare de 10 ani. Toate instrumentele financiare ale căror durată de viaţă este între un an şi 10 ani sunt titluri pe termen mediu.

În continuare ne propunem să prezentăm caracteristicile, instituţiile şi instrumentele specifice sub-pieţelor care alcătuiesc piaţa financiară.

a) Piaţa monetară

Piaţa monetară concentrează totalitatea tranzacţiilor monetare, prin care se mobilizează fonduri cu scadenţe mai mici de un an. Printre instrumentele financiare specifice acestei pieţe se numără moneda, certificatele de depozit, depozitele bancare, titlurile de stat şi creditele pe termen scurt. Deşi există studii care abordează piaţa valutară ca o componentă distinctă a pieţei financiare, majoritatea include piaţa valutară în aria pieţei monetare.

Una dintre caratersiticile fundamentale ale pieţei monetare este riscul mic la care se expune investitorul pe această piaţă, risc care este recompensat de o speranţă de rentabilitate scăzută, comparativ cu piaţa de capital.

b) Piaţa de capital

Piaţa de capital intermediază tranzacţiile cu active financiare ce au scadenţe mai mari de 1 an prin emisiunea, vânzarea şi negocierea de valori mobiliare. Principalele instrumente financiare specifice pieţei de capital sunt: creditele pe termen mediu şi lung, acţiunile şi obligaţiunile.

Investitorul pe piaţa de capital îţi asuma un risc mai ridicat decît cel specific pieţei monetare, fapt pentru care rata de rentabilitate aşteptată este mai ridicată pe piaţa de capital decât pe piaţa monetară. De altfel, comportamentul investitorilor pe piaţa financiară este dictat şi de înclinaţia acestora spre risc. Investitorii care au o aversiune mai mare la risc preferă în general instrumentele specifice pieţei monetare sau investiţiile puţin riscante pe piaţa de capital (în acţiuni de tip blue-chips, de exemplu). Indiferent însă de înclinaţia spre risc a investitorilor, se recomandă construirea de portofolii echilibrate de titluri, care să balanseze titlurile caracterizate printr-o volatilitate ridicată cu titluri cu grad redus de risc.

Elemente caracteristice pieţei de capital

Piaţa de capital are două componente, care se regăsesc atât în plan naţional, cât şi în plan internaţional:

- piaţa primară, pe care sunt plasate pentru prima dată instrumentele financiare nou-emise şi prin intermediul căreia au loc majorările de capital, prin reinvestirea profiturilor.

- piaţa secundară, pe care se tranzacţionează până la scadenţă instrumentele care au fost deja emise pe piaţa primară. Lichiditatea activelor financiare, ca şi obţinerea de dividende sau dobânzi pe piaţa de capital, sunt facilitate de dezvoltarea unei pieţe secundare, de care însă nu beneficiază orice instrument financiar.

Din punct de vedere al locului şi modului de desfăşurare al tranzacţiilor cu instrumente financiare, piaţa de capital prezintă două forme:

- Piaţa de tip OTC este o piaţă extrabursieră, pe care se derulează tranzacţii nestandardizate, fără a fi impuse nici un fel de condiţii emitenţilor şi titlurilor listate. Spre deosebire de piaţa bursieră, derularea tranzacţiilor pe piaţa OTC nu implică existenţa unui „ring de tranzacţionare”. Pe această piaţă intermediarii (dealerii) stabilesc şi afişează preţuri la care sunt dispuşi să cumpere (bid price) sau să vândă (asked price) anumite titluri. Pe piaţa de tip OTC se derulează o serie de contracte care pot avea ca parteneri băncile comerciale, operaţiuni precum swap, forward, cap, floor şi collar.

- Piaţa bursieră facilitează întâlnirea într-un spaţiu delimitat şi în acelaşi moment a unui număr foarte mare de vânzători şi cumpărători de titluri financiare, mărfuri şi drepturi. Instituţia bursei asigură aplicarea unui set de reguli bursiere, oferă tratament egal participanţilor şi garantează buna desfăşurare a tranzacţiilor bursiere.

Investiţiile realizate prin intermediul pieţei de capital sunt în principal de două tipuri: investiţii directe şi investiţii de portofoliu. Această delimitare are la bază două criterii: gradul de control exercitat de investitor şi scopul realizării investiţiei.

- Investiţiile directe au ca scop obţinerea controlului asupra companiei respective, prin achiziţionarea unui pachet de acţiuni de minim 50.1%. În general, acest tip de investitor urmăreşte să intre în echipa de management, în scopul obţinerii de performanţe financiare şi strategice pe termen lung. De aceea, investiţiile directe sunt investiţii pe termen lung, care pot conduce în timp la creşterea valorii firmei.

- Investiţiile de portofoliu au ca principală motivaţie obţinerea de câştiguri speculative/ de capital (rezultate din diferenţa între preţul de vânzare şi cel de cumpărare) sau încasarea de dividende. Se realizează prin achiziţionarea de pachete de acţiuni sub limita de 50% şi nu urmăresc obţinerea controlului asupa companiei. Sunt investiţii pe termen scurt, care pot avea efect destabilizator, mai ales atunci când generează fluctuaţii mari de curs bursier.

2. Intermediarii pe piaţa de capital

Intermediarii pieţei de capital asigură legătura dintre deţinătorii de capital, care devin investitori pe piaţa de capital, şi cei care au nevoie de resurse de finanţare, în calitate de emitenţi de valori mobiliare pe piaţa de capital. În funcţie de tipul de activitate pe care îl desfăşoară pe plan internaţional, distingem următoarele categorii de intermediari financiari: fonduri mutuale, brokeri/ dealeri, consultanţi de plasament, bănci, companii de investiţii, companii de asigurări, uniuni de credit, fonduri de pensii etc.

Mecanismul intermedierii financiare implică atragerea de resurse financiare de la micii investitori, care contribuie în general cu sume mici, şi plasarea lor cu titlu de împrumut la dispoziţia marilor investitori. Un număr mare de clienţi înseamnă pentru intermediarii financiari un mod eficient de reducere a riscului prin diversificarea portofoliului.