Piețe de Capital

CAPITOLUL I

PIAŢA FINANCIARĂ. CARACTERISTICI. SEGMENTAREA PIEŢEI FINANCIARE

1.1.Conceptul segmantării pieţei financiare

Dezvoltarea relaţiilor economice şi de schimb stă la baza noii construcţii economice mondială. În acest cadru apare ca o necesitate , o nouă identitate organizatorică a pieţelor financiar monetare şi de capital.

Abordarea sintetică a conţinutului economic al pieţei financiare ne conferă un cadru general al caracteristicilor ea reprezentând un spaţiu economico-fianciar, unde se întâlneşte cererea şi oferta de acrtive financiare.Segmentarea acestui spaţiu are la bază mai multe criterii identificate în funcţie de valenţele empirice ale fenomenului analizat.

Din punctul de vedere al modului în care are loc transmisia posesiei titlurilor, piaţa financiară poate fi segmentată pe cele două componente principale:

1. piaţa fianciară primară (piaţa primară);

2. piaţa financiară secundară (piaţa secundară).

1. Piaţa primară – este o parte esenţială a activităţii financiare şi ea semnifică acea parte a pieţei de capital, unde se emit pentru prima dată titlurile financiare. Altfel spus, orice emisiune de titluri financiare se realizează pe piaţa primară. Pe piaţa primară emitentul original obţine bani cash, iar cumpărătorii intră în posesia hârtiiilor de valoare care nu exista anterior.

Emitentul trebuie să stabilească natura juridică a hârtiei de valoare emise (acţiune – ce fel, obligaţiune etc.) în funcţie de necesităţile de finanţare şi de natura bilanţieră a surselor cu care doreşte să se finanţeze.

De asemenea trebuie să stabilească preţul de vânzare asumându-şi, de obicei , riscul rezultat din lipsa de atractivitate a finanţării.

Pentru realizarea obiectivelor propuse emitentul se poate baza pe expertiza proprie sau poate apela la serviciile unei organizaţii specializate în domeniul investiţiilor. Băncile de investiţii, societăţile de valori mobiliare sunt organizaţii specializate în plasamentul de hârtii de valoare pe piaţa primară şi. oferă trei tipuri de servicii de bază: consultanţă; garanţii; distribuţie.

Organizaţiile financiare specializate, ca urmare a experienţei şi expertizei de care dispun îşi pot asuma riscul operaţiunii financier prin garantarea plasamentuluii, aşa numita operaţiune de (underwriting).

Garantarea plasamentului poate lua trei forme:

- angajament ferm (organizaţia specializată cumpără hârtiile de valoare de la emitent şi le vinde publicului la un preţ mai mare);

- aranjament „stand-by” (distribuţia se desfăşoară către public într-un termen, să zicem, de 30 zile, cantitatea de hârtii de valoare care nu se vinde după acest termen fiind preluată automat de organizaţia specializată, la un preţ prestabilit);

- „cel mai bun efort” de vânzare (în acest caz, organizaţia specializată nu, are nici o obligaţie de a cumpăra hârtiile de valoare nevândute către public, dar va acţiona ca broker de bună credinţă şi cu maximum de efort pentru succesul plasamentului).

Cei mai mulţi emitenţi (exceptând în principal organismele guvernamentale) nu au capacitatea de a realiza direct distribuţia hârtiilor de valoare către publicul larg. De aceea, în cele mai multe cazuri, se apelează la organizaţii specializate de distribuţie, în multe cazuri se formează un grup de vânzare (de distribuţie), care deja are legătura stabilită cu potenţialii cumpărători (bancă de investiţii plus societăţi de valori mobiliare), în termenul stabilit pentru distribuţie se admite ca distribuitorul care a garantat plasamentul underwrite să intervină pe piaţă în calitate de cumpărător, la un preţ fix, pentru a stabiliza preţul.Plasamentul poate fi privat (către un număr redus de cumpărători stabilit prin reglementări) sau public (către publicul larg, ofertă publică).

. Plasamentul privat are o serie de avantaje: costuri reduse de distribuţie, formalităţi simple de organizare şi realizare etc. în acelaşi timp, el are dezavantaje, principalul constând în faptul că nu beneficiază de climatul concurenţial oferit de piaţa largă. Plasamentul public (oferta publică) comportă îndeplinirea unor formalităţi riguroase: înregistrarea şi aprobarea ofertei la organismele abilitate să reglementeze şi să supravegheze piaţa de capital; elaborarea şi difuzarea largă a unui prospect de emisiune, în schimb, oferta publică beneficiază de avantajul pieţei largi şi al dispersiei largi a riscului şi, în consecinţă, şi al puterii de influenţă a cumpărătorilor.

2. Piaţa secundară – este acea parte a pieţei financiare unde se derulează tranzacţiile de titluri, care au fost deja emise anterior. Pe acestă piaţă se manifestă societăţile de investiţii şi servicii financiare, precumşi investitorii persoane fizice sau juridice.Ca urmare a mecanismului cererii şi ofertei de titluri se stabilesc cursurile bursier şi de asemenea are loc o reconfigurare a investiţiilor financiare în funcţie de rentabilităţile oferite de acestea şi de gradul în care informaţia se regăseşte în preţurile de tranzacţionare.

Piaţa secundară se poate clasifica pe două subcomponente, şi anume:

a) piaţa bursieră;

b) piaţa extrabursieră.

a) Piaţa bursieră – este acel segment pe care sunt cotate toate titlurile financiare aparţinând societăţilor cu rezultate fianciare deosebite şi care îndeplinesc o serie de criterii de performanţă minimale. Este o piaţă organizată, reglementată şi publică, având menirea de a fi simultan loc geografic şi ansamblu de operaţiuni (tranzacţii) pentru vânzările şi cumpărările – care au la bază tehnici specifice, realizate prin intermediari specializaţi – de valori mobiliare tradiţionale (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, efecte de comerţ şi valute) sau moderne (opţiuni sau indici bursieri).

Caracteristicile pieţei bursiere pot fi grupate astfel:

1. Bursa este piaţa secundară de valori mobiliare; negocierile bursiere se referă la valori care au fost deja puse în circulaţie. Existenţa unei pieţe organizate oferă astfel un nivel superior de lichiditate în raport cu piaţa privată. Aceasta permite stabilirea unui preţ prin care se asigură confruntarea cererii cu oferta şi în acelaşi timp finanţarea societăţilor cotate, atunci când acestea procedează la o majorare a capitalului social. Bursa este şi un cadru bine adaptat la restructurarea întreprinderilor, care pot – prin cesionarea pachetului de acţiuni de control, prin fuziune, prin ofertă publică de cumpărare sau de schimb să-şi modifice elementele esenţiale ale patrimoniului sau ale conducerii.

2. Bursa de valori este rezervată operaţiunilor cu valori mobiliare sau “titlurilor de bursă”, adică tranzacţiilor cu titluri la purtător sau nominative (acţiuni, obligaţiuni) emise de societăţile comerciale, cu rentele de stat sau împrumuturile emise de persoane morale de drept public. Bursa este simultan piaţa valorilor mobiliare şi locul de întâlnire a intermediarilor însărcinaţi cu operaţiuni de vânzare sau de cumpărare a acestor titluri şi al căror monopol îl deţine societatea bursieră.

3. Bursele de valori sunt pieţe oficiale unde se negociază valori mobiliare: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur.

4. Bursa de valori este piaţa secundară, publică şi reglementată, pentru valori mobiliare înscrise la cota sa.

5. Bursele de valori sunt centre ale vieţii financiare unde se fac vânzări/ cumpărări de hârtii de valoare (acţiuni, bonuri de tezaur); totodată, la bursele de valori se pot realiza şi operaţiuni cu valute, metale preţioase sau efecte de comerţ. În ultimul timp în sistemul de tranzacţii al acestor instituţii au fost incluse produse bursiere noi (opţiuni, contracte futures pe indici bursieri). Bursele de valori îndeplinesc funcţii majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului în afaceri din spaţiul economic naţional şi internaţional în care-şi exercită influenţa.

6. Bursa reprezintă templul tranzacţiilor cu acţiuni (titluri reprezentative asupra unei fracţiuni din capitalul unui eminent) sau obligaţiuni (titluri reprezentative de creanţă asupra unui eminent).

7. Bursa este percepută simultan ca un corn al abundentei şi ca un lanţ nesfârşit de dezastre în destinele umane şi tragedii ale întreprinderilor. Bursa are un dublu caracter, care asociază în mod constant acţiunile benefice pentru economie şi pentru individ cu efecte negative: de la crahul bursier, care duce orice economie la depresiunile cele mai profunde, la ruina totală a operatorilor angajaţi în tornada speculaţiilor.