Politica de Curs de Schimb în România în Contextul Liberalizării Contului de Capital

CAP 1. Cursul de schimb – indicator de competitivitate. Evoluţie

Cursul de schimb este cel mai important indicator care cuantifică competitivitatea internaţională. Acesta este un parametru macroeconomic fundamental neobservabil direct, mărimea lui determinându-se pe baza de tehnici econometrice. Împreună cu alte variabile macroeconomice fundamentale de tipul „variabile neobservabile direct” cum ar fi mărimea PIB-ului potenţial, output gap-ul, cursul de schimb reuşeşte să redea un tablou cuprinzător privind mecanismele macroeconomice fundamentale.

Pe baza estimării cursului real de schimb de echilibru, în perioada 1997-2006 moneda naţională a avut atât perioade în care a fost subevaluată cât şi perioade în care a fost supraevaluată. Cu toate că pe perioade scurte subevaluarea monedei naţionale are efecte pozitive, ducând la creşterea exporturilor, la îmbunătăţirea situaţiei contului curent şi la creşterea competitivităţii economiei, pe termen lung situaţia trebuie analizată cu foarte mare prudentă.

Începând din ianuarie 2005 şi până în prezent cursul de schimb a cunoscut o evoluţie fluctuantă, fiind influenţat de numeroşi factori intreni sau externi. La ora actuală cursul de schimb cunoaşte o apreciere peste media înregistrată de celelalte valute din zonă. În continuare este prezentată evoluţia leului in raport cu principalele valute tranzacţionate.

Evoluţia leului în raport cu principalele valute tranzacţionate (ian. 2005-feb.2011)

Sursa: baze de date puse la dispoziţie de site-ul BNR

CAP 2. Politica de curs de schimb în ţările emergente

Din noiembrie 2004, politica de curs valutar a devenit strategie operatională, ceea ce a avut ca efect o flexibilitate mai mare a cursului în conditiile mentineri flotarii administrate, piata valutară având un rol sporit în determinarea cursului, intervenţiile pe piaţa valutară a BNR au devenit mai putin frecvente şi mai puţin predictibile. Scopul intervenţiilor este în principal cantitativ, menţinerea nivelului optim al rezervelor, iar obiectivul subsidiar al intervenţiilor este menţinerea flexibilităţii în ambele sensuri a cursului într-un câmp sustenabil pe termen lung, descurajarea influxurilor negative, distribuirea mai ratională a câştigurilor şi pierderilor pe piaţă. Începând cu anul 2005, strategia de politică monetară a României s-a modificat, abandonându-se ţintirea agregatelor monetare şi trecându-se la ţintirea directă a inflatiei. Aceasta s-a întâmplat datorită slăbirii relaţiei agregate monetare – inflaţie, cerinţei calibrării politicii monetare în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei si nu în raport cu o ţintă intermediară şi riscurilor asociate utilizării cursului de schimb ca ancoră nominală în contextul liberalizării contului de capital.

Flexibilizarea cursului de schimb al leului începând cu noiembrie 2004 a fost necesară ca

etapă de pregătire a pasului de liberalizare a contului de capital (accesul nerezidenţilor la depozite la termen în lei din aprilie 2005), precum şi pentru pregătirea implementării strategiei de ţintire directă a inflaţiei, introdusă în august 2005. Folosirea cursului de schimb ca ancoră antiinflaţionistă nu mai era posibilă ca urmare a riscurilor legate de liberalizarea contului de capital, iar ancora nominală a fost înlocuită cu însăşi rata inflaţiei în contextul ţintirii directe a acesteia. Cu toate acestea, cursul de schimb nu este perfect liber, ţintirea inflaţiei fiind una flexibilă în condiţiile menţinerii unui regim de flotare controlată a cursului de schimb dată de pericolul accentuării deficitului de cont curent, dar cu intervenţii mai rare şi mai puţin predictibile ale BNR pe piaţa valutară.

În vederea facilitării procesului de integrare europeană ţările aflate în perioada de tranziţie au fost nevoite să adopte noi strategii de politică monetară ţinând cont de caracteristicile fiecărei ţări în privinţa indicatorilor macroeconomici fundamentali şi a profunzimii, supravegherii, evaluării si administrării riscului sistemului financiar.

Strategiile de politică de curs de schimb în ţările în tranziţie înscrise în procesul de integrare în Uniunea Europeana pot fi împarţite pe 3 faze diferite ale procesului de tranziţie: