Prețuri și tarife

1)Abordarea esenţei preţului în ştiinţa economică.

Aristotel susţinea că “preţul exprimă echivalenta a două bunuri diferite calitativ”. Preţul ca expresie banească a valorii mărfii a apărut odată cu dezvoltarea producţiei de mărfuri şi anume atunci când au apărut banii, moneda măsurând acel “ceva” existent în toate bunurile supuse schimbului.

A. Smith, care a arătat că masura reală a valorii de schimb ale marfurilor este munca.

D. Ricardo consolidează acest punct de vedere şi susţine că munca ce întruchipează valoarea are dublu caracter: munca vie (reprezintă transferarea valorii de la mijloacele de producţie la produsul finit şi crearea unei noi valori, având un caracter activ asupra valorii) şi munca materializată (întruchipată în mijloacele de producţie şi are un caracter pasiv asupra valorii).

K. Marx a preluat teoria valorii de la clasici, îmbogaţind-o cu elemente noi, şi defineste valoarea ca “timpul de muncă socialmente necesar pentru producere în condiţii de producţie existente, normale din punct de vedere social, cu un nivel mediu de îndemânare şi intensitate a muncii”.

V. Madgearu explică existenţa unei identitaţi între proporţia schimbului de mărfuri şi cheltuielile necesare obţinerii acestora. Toate aceste concepţii s-au întruchipat în teoria valorii-muncă sau teoria obiectivă a valorii(având ca autori pe W. Jevons, K. Menger, A. Marshall ş.a. Ideia de bază este: dacă marfa nu are utilitate valoarea ei este nulă.)

2)Factorii ce influenţează nivelul şi evoluţia preţurilor.

Preţurile bunurilor sunt influenţate de o serie de factori economici, tehnici, naturali etc.

1) Cererea;

2) Oferta;

3) Concurenţa;

4) Reglementarea de stat.

CEREREA reprezintă cantitatea în care un bun economic poate fi cumpărat, în funcţie de preţul său, în decursul unei perioade.

Cererea reprezintă în ultima instanţă cantitatea de bunuri şi servicii pe care consumatorii sau utilizatorii sunt dispuşi să o cumpere la un anumit preţ într-un timp dat.

Dorinţa de cumpărare este dată nu numai de utilitatea bunurilor pentru consumator, ci şi de intensitatea şi urgenţa satisfacerii nevoilor, precum şi de evoluţia probabilă a preţurilor bunurilor şi a veniturilor consumatorilor

Cel de-al doilea factor al cererii, puterea de cumpărare depinde şi el de mai mulţi factori: mărimea veniturilor consumatorilor şi a obligaţiilor lor fiscale, condiţiile de creditare, nivelul preţurilor etc.

Între cerere şi preţ există relaţii de intercodiţionare reciprocă, adică cererea determină preţul, dar şi preţul determină cererea.

OFERTA reflectă cantitatea de produse sau servicii pe care producătorul (vânzătorul) este dispus să o vândă pe piaţă la un preţ dat. Relaţia de influenţă a ofertei asupra preţului se manifestă în procesul schimbului pe piaţă şi este legată de evoluţia raportului cerere-ofertă.

Preţul influenţează cantitatea fizică de producţie realizată, împreună influenţând volumul încasărilor. Acest lucru se răsfrânge asupra costurilor de producţie şi asupra profitului întreprinderii. Respectiv, relaţia dintre preţ, şi ofertă este următoarea: preţ → cantitatea de producţie fabricată (oferta) → costul de producţie → profit.

CONCURENŢA reflectă un mod firesc de manifestare a economiei de piaţă, situaţia în care pentru unul şi acelaşi bun există mai mulţi ofertanţi sau solicitanţi. În tabelul 1.4 se prezintă efectele manifestării concurenţei asupra preţurilor.

REGLEMENTAREA DE STAT a preţurilor este o încercare de a influenţa mecanismul de formare a preţurilor cu ajutorul unor măsuri de ordin legislativ, administrativ şi prin diverse pârghii financiare cu scopul de a asigura stabilitatea sistemului economic în general.

Factorii ce îşi răsfrâng infuenţa asupra preţurilor mai pot fi grupaţi în:

Factori ce determină reducerea preţurilor: ↓ Factori ce determină creşterea preţurilor: ↑

- Majorarea volumului de producţie (efectul economiei de scară);

- Reducerea cererii în paralel cu creşterea ofertei;

- Sporirea productivităţii muncii;

- Progresul tehnico-ştiinţific;

- Existenţa concurenţilor;

- Cote reduse ale impozitelor pe consum;

- Reducerea costurilor de realizare prin crearea reţelelor proprii de comercializare;

- Rata scăzută a inflaţiei;

- Stabilitatea valutei naţionale etc. - Reducerea volumului de producţie şi a productivităţii muncii;

- Oferta deficitară;

- Existenţa monopolurilor sau ale cartelurilor de preţuri;

- Creşterea costurilor resurselor utilizate;

- Cote înalte ale impozitelor pe consum;

- Instabilitatea economică;

- Implicarea intermediarilor;

- Rata înaltă a inflaţiei;

- Perfecţionarea parametrilor produselor, sporirea calităţii etc.

3)Funcţiile preţului.

*Funcţia de instrument de măsură, prin care se măsoară consumurile de muncă, materie primă, materiale ş.a., precum şi mărimea profitului. În cadrul pieţei concurenţiale mărimea preţului poate fi diferită de cea dorită de vânzător datorită confruntării cererii cu oferta. Prin intermediul acestei funcţii preţul serveşte ca bază de calcul pentru indicatorii cantitativi (PIB, VN, volumul investiţiilor, volumul producţiei ) şi calitativi (rentabilitatea, productivitatea muncii, randamentul fondurilor ş.a.)

*Funcţia de stimulare se manifestă prin mărimea profitului inclus în structura preţului. Cu ajutorul preţului pot fi stimulate sau nu următoarele procese:

- progresul tenhico-ştiinţific ce presupune elaborarea şi implementarea tehnologiilor performante pentru stimularea productivităţii muncii, creşterii calităţii producţiei, lărgirii gamei de produse, economiei resurselor materiale;

- modificarea structurii de producţie şi de consum se petrece din contul cotelor diferenţiate de impozite şi taxe, precum şi datorită practicării preţurilor diferenţiate la produsele substituibile.

*Funcţia de distribuire a veniturilor rezidă din faptul că preţul oscilează în jurul valorii sub influenţa factorilor pieţei. Preţul participă la distribuirea şi redistribuirea veniturilor între ramuri, între regiuni, între diverse forme de proprietate, între fondul de acumulare şi cel de consum, între clasele sociale, între vânzător şi cumpărător. De exemplu, nivelul ridicat al preţurilor la mărfurile de lux, prin intermediul accizelor şi a TVA, permite alocarea resurselor financiare acumulate în scopuri sociale. Sau, în caz când statul stabileşte limite de preţ mai mari decât mărimea valorii, are de câştigat producătorul pe seama creşterii diferenţei dintre preţul practicat şi costul de producţie.

*Funcţia de echilibrare a cererii cu oferta reflectă legătura dintre producţie şi consum, legătură posibilă numai prin intermediul preţului. În cazul apariţiei disproporţiilor în dezvoltarea economiei semnalul vine din partea preţurilor. În cadrul sistemului administrativ de comandă această funcţie a fost îndeplinită în totalitate de către stat care stabilea mărimea ofertei, a cererii, precum şi nivelul de preţ ce trebuie practicat

*Prin intermediul funcţiei de pârghie a politicii economice preţurile au menirea de a orienta activitatea întreprinderilor spre utilizarea raţională a resurselor materiale, umane şi financiare. Această funcţie deseori este îndeplinită de către stat.