Principalele Categorii de Impozite

1. Impozitele directe

In urma platii impozitului direct, sursa din care se plateste se diminueaza cu valoarea impozitului.

Subtipuri de impozite:

- impozite pe venitul persoanelor fizice

- impozite pe venitul persoanelor juridice (impozit pe profit)

- impozitul pe avere

Impozitul pe venitul persoanelor fizice este un impozit relativ nou, introdus de abia in a doua parte a secolului al XIX-lea, odata ce salariul a dobandit pondere consistenta in ansamblul veniturilor personale.

In timp, impozitul pe venitul persoanelor fizice a dobandit ponderea cea mai mare in ansamblul veniturilor bugetare putand sa ajunga pana la 80% din aceste venituri. Se pot include aici salariul, dividendele, chiriile, venituri din activitati liberale, dobanzi, drepturi de autor, uneori pensiile si orice alte venituri cu conditia sa fie prevazute in codul fiscal.

Tratamentul veniturilor respective depinde de politica fiscala si modul de administrare a impozitelor. In principiu, intalnim doua practice in acest sens, si anume: impunerea separata si impunerea globala.

Impunerea separata inseamna tratarea fiscala a fiecarui impozit in parte, potrivit sursei de venit. Ca urmare, contribuabilul suporta cate un impozit pentru fiecare venit pe care il incaseaza.

Avantajele ar fi urmatoarele:

- este relativ usor de administrat mai ales in tarile in curs de dezvoltare, acolo unde sursele de venituri sunt putin numeroase

- aceste impozite se colecteaza in buna masura prin stopaj la sursa, ceea ce inseamna ca nu sunt necesare tehnici de regularizare a impozitelor

Din punctul de vedere al contribuabilului presiunea fiscala este relativ unica deoarece veniturile nu se insumeaza si astfel impozitele sunt mai usor de platit.

Exista si un numar de dezavantaje:

- echitatea fiscala nu se indeplineste deoarce fiscul nu tine seama de situatia de ansamblu a contribuabililor, nu se practica deducerea ( ), nu se tine cont daca exista personae fara venituri in intretinerea contribuabilului

- nu tine cont de totalul veniturilor si averilor pentru fiecare contribuabil in parte

Impunerea globala – veniturile se insumeaza aplicandu-se o singura cota de impunere asupra valorii globale.

Ca urmare, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratia de impozit in care mentioneaza toate veniturile incasate in anul financiar respectiv.

Administratia fiscala poate verifica exactitatea informatiilor deoarece toti platitorii de venituri, angajatori, banci, firme care distribuie dividende, chiriasii, declara paralel la fisc, sumele platite contribuabilului.

Odata ce sumele au fost aggregate, fiscul aplica asupra totalului deducerile legale, adica o valoare a cheltuielilor considerata normal pentru activitatea respectiva.

In continuare, fiscul tine cont de nr. si situatia persoanelor aflate in intretinere astfel incat sumele dedicate acelor personae sa fie scazute din baza de impozitare. Se procedeaza in acest fel considerandu-se ca se face din partea contribuabilului un effort personal iar persoanele fara venituri nu sunt finantate din bugetul statului.

Metoda prezinta principalul avantaj ce se apropie de echitatea fiscala si tine cont de situatia de ansamblu a contribuabililor.

Pentru contribuabil insa presiunea fiscala este mai mare decat la metoda recedenta, deoarece cota de impozitare se aplica la o baza mai mare. Sunt avantajati contribuabilii care obtin venituri dintr-o singura sursa.

D.p.d.v. al fiscului randamentul este mai mare, iar costurile sunt implicate sunt minime. Cu toate acestea, pentru o evident riguroasa, este nevoie de o retea informatica complexa astfel incat informatiile sa se poata verifica. Se practica in tarile cu economie dezvoltata.

In ceea ce priveste impozitul pe profit, acesta cade in sarcina persoanelor juridice (entitati economice avand ca activitateprincipala productia, serviciile si/sau comertul).

Spre deosebire de persoanele fizice, cele juridice sunt obligate sa tina evidente stricte contabile si financiare din care sa rezulte profitul sau pierderea din activitatea respectiva.

Ca urmare, intr-o prima etapa, se determina profitul contabil (diferenta dintre venituri si cheltuieli).

Veniturile sunt formate din urmatoarele categorii de venituri:

- venituri operationale care rezulta din activitatea de baza a intreprinderilor la care se adauga venituri financiare nde se pot include: incasarile de dobanzi bancare sau diferentele favoabile de curs valutar

- venituri exceptionale, care sunt intamplatoare (ex.: atunci cand se valorifica echipamente ale intreprinderii), venituri asupra carora se aplica cheltuieli corespunzatoare: cheltuieli operationale (includ cele efectiv realizate pentru realizarea veniturilor operationale, cheltuieli cu materii prime, cu salarii), financiare (tin de tranzactiile banesti ca si veniturile financiare, in principal plata dobanzilor bancare sau cursuri valutare nefavorabile), exceptionale (tin de realizarea veniturilor exceptionale-ex.: dezmembrarea echipamentelor care au fost valorificate, vandute).

Dupa ce s-a determinat profitul contabil se determina profit impozabil; aici fiscul tine cont de faptul ca intreprinderea trebuie sa faca o serie de cheltuieli colaterale, conexe activitatii principale si pe care le admite ca fiind legale in limitele stabilite de lege.

Pentru determinarea profitului impozabil din profitul contabil se fac scazaminte cheltuielilor deductibile fiscale la care se adauga cheltuielile nedeductibile fiscale. In componenta cheltuielilor deductibile pot sa intre, dupa caz, cheltuieli pentru promovarea produselor, cheltuieli de publicitate, cheltuieli pentru cercetare, cheltuieli pentru sponsorizari, cheltuieli de deplasare a personalului in interes de serviciu. Daca firma depaseste procentul stability pentru cheltuielile deductibile, sumele respective devin nedeductibile. Tot in cheltuielile nedeductibile intra si amenzile, penalitatile de diverse tipuri, precum si cheltuielile privind marfurile constatate lipsa la inventor.