Principiile Bugetare

Aparitia principiilor bugetare

Principiile bugetare sunt reguli de baza definite prin dreptul bugetar, care au luat nastere în perioada de început a capitalismului.

Nemultumita de dezordinea totala mostenita în domeniul finantelor publice, burghezia în ascensiune pretinde nu numai abolirea privilegiilor fiscale ale nobililor si ale clerului si înlaturarea abuzurilor si a bunului plac în cheltuirea banului public, ci si respectarea unor reguli precise în domeniul bugetar.

Începuturile dreptului bugetar si deci ale principiilor bugetare le gasim în Anglia în secolul al XIII-lea când a fost adoptata Marea Charta (1215) prin care regele sau altcineva era oprit sa încaseze venituri de la populatie fara aprobarea Parlamentului. Tot Parlamentul era acela care trebuia sa aprobe modul de cheltuire a veniturilor de catre suveran, sa aprobe cheltuielile coroanei, precum si lefurile functionarilor civili ai regelui (asa – zisa lista civila).

În Franta, primele manifestari ale principiilor bugetare se fac simtite din 1790, an dupa care încep sa se cristalizeze elementele de drept bugetar.

În Tarile Române prima cristalizare a principiilor bugetare se realizeaza prin Regulamentele Organice, documente prin care se separa visteria statului de cea a domnitorului si se precizeaza obligatiile Obstestii Adunari privind folosirea veniturilor si cheltuielilor statului.

Treptat se contureaza deci reguli din ce în ce mai precise în materie bugetara: se interzice regelui instituirea de noi impozite si taxe fara aprobarea parlamentului; se limiteaza cheltuielile monarhului si ale curtii sale; se anuleaza privilegiile fiscale; se instituie regula aprobarii de catre parlament a bugetului.

La acestea se adauga apoi obligatia înscrierii tuturor veniturilor si cheltuielilor statului în suma lor globala în buget, aceea a cuprinderii acestora într-un singur document, a autorizarii bugetului de catre parlament în fiecare an si pentru o perioada de un an; a echilibrarii veniturilor si cheltuielilor bugetare; a înscrierii veniturilor si cheltuielilor în buget în asa fel încât sa se poata desprinde cu usurinta provenienta veniturilor si destinatiile cheltuielilor; a fundamentarii si comensurarii cifrelor bugetare cât mai exact pentru ca ele sa reflecte realitatea, a unei largi publicitati în jurul bugetului.

În multe lucrari toate aceste reguli sunt ridicate la rang de principii bugetare. Într-o astfel de abordare sunt nominalizate ca principii bugetare: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrarea, specializarea, specificitatea cheltuielilor, realitatea, unitatea monetara si publicitatea.

9.1. Principiul universalitatii bugetare

Principiul universalitatii bugetare permite un control democratic asupra bugetului, regrupând doua reguli:

a) regula bugetului brut (regula non – contractarii), potrivit careia veniturile si cheltuielile se înscriu în buget în sumele lor totale, fara nici o ajustare;

b) regula de neafectare (regula non – afectarii), potrivit careia veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare (adica nu se stabileste o legatura particulara între un anumit venit si o anume cheltuiala), cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte.

Daca se respecta cele doua reguli, avem de-a face cu un buget brut, în el figurând toate veniturile si toate cheltuielile cu sumele lor totale, totalul veniturilor fiind destinat acoperirii cheltuielilor privite în ansamblul lor.

Un astfel de buget ofera posibilitatea celor chemati sa-l analizeze si sa-l aprobe sa-si formeze o imagine de ansamblu asupra totalitatii veniturilor si a sumei totale a cheltuielilor, precum si a raportului dintre acestea. Cum veniturile se înscriu pe grupe în raport cu provenienta lor, iar cheltuielile în functie de destinatiile ce le primesc, si contribuabilii si beneficiarii veniturilor publice pot constata de la cine provin veniturile si în folosul cui se cheltuiesc, deci în slujba cui se afla guvernul.

Universalitatea ofera astfel transparenta necesara în materie bugetara si sansa unui control real asupra bugetului, deoarece devine imposibila compensarea între venituri si cheltuieli sau afectarea unor venituri pentru acoperirea anumitor cheltuieli.

În practica, cerintele universalitatii bugetului nu se mai respecta decât partial. Astfel, în locul bugetelor brute, întocmite cu includerea tuturor veniturilor si cheltuielilor în sume totale, s-a trecut la elaborarea de bugete mixte, în care veniturile si cheltuielile unor institutii publice figureaza cu sumele lor totale, iar altele numai cu soldul.