Reglare și instabilitate în protecția socială

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: ppt
Pagini : 21 în total
Mărime: 139.40KB (arhivat)
Publicat de: Ivona Feraru
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Conceptul de protecţie socială a fost prima oară introdus de către John K. Galbraith şi defineşte politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populaţiei, prin măsuri ce urmăresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El consideră ca fiind cea mai urgentă măsură “prevederea dreptului celor care nu-şi pot găsi un loc de muncă de a avea un venit garantat sau alternativ.”

În prezent acţiunile de protecţie socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective,respectiv: sănătatea, instruirea şi educaţia, cultura, condiţiile de odihnă şi recreere, mediul social-politic, intr-un cuvânt, condiţiile sociale de trai.

Începând din anul 1990, sistemul de protecţie socială a suferit numeroase transformări referitoare la asigurarea minimului de trai şi la combaterea sărăciei. Aceste transformări fac referire, pe de o parte la măsurile de corecţie şi de reformă din cadrul sistemului şi pe de altă parte la efectele tranziţiei spre economia de piaţă, la măsurile de macrostabilizare şi de reformă economică. Transformările s-au produs datorită :

scăderii dramatice a nivelului general de trai,

al scăderii puterii de cumpărare a veniturilor populaţiei,

al amplificării şi adâncirii fenomenului sărăciei.

Rezultatele politicii sociale sunt influenţate de o serie de factori cum ar fi:

factori ideologici/politici,

factori culturali,

factori structurali,

factori economici,

alte instituţii interne implicate şi factorii transnaţionali (regionali şi globali), etc.

Conținut arhivă zip

  • Reglare si Instabilitate in Protectia Sociala.ppt

Alții au mai descărcat și

Bugetul Primăriei Comunei Ceanu Mare

INTRODUCERE Una dintre temele prioritare ale actualei guvernări o constituie reforma administraţiei publice, un accent important fiind pus pe...

Fundamentarea și finanțarea cheltuielilor bugetare - Primăria Roman

Capitolul I Organizare şi funcţionalitate la Primaria Roman 1.1. Scurt istoric Orașul Roman, al doilea ca mărime dintre localitățile județului...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Finanțe publice

Introducere si premize conceptuale Etimologic, notiunea de finante isi are originea in practicile Imp. Roman, atunci cand prin expresia “ Financia...

Te-ar putea interesa și

Analiza surselor de finanțare a investițiilor în economia de piață

INTRODUCERE Transformarile economice din anii '90 au dat nastere unei dezvoltari foarte rapide a antreprenoriatului în cadrul societatii, care a...

Socializarea și integrarea socială

Cap.1. Socializarea si integrare sociala In cadrul fiecarei societati, al unui grup se manifesta tendinta de a-si mentine echilibrul, ordinea...

Șomajul și asigurările sociale de sănătate - forme de protecție socială în România

REZUMAT Existenţa unui sistem de protecţie socială eficient, rezultă din acţiunile sociale ale tuturor factorilor implicaţi (întreprinzători,...

Politica concurențială din România și Uniunea Europeană

INTRODUCERE În viziunea lui Porter , “concurența este factorul determinant esențial în succesul sau eșecul firmelor. Ea determină oportunitatea...

Cheltuielile publice pentru protecția șomerilor și implicațiile lor

CAPITOLUL 1 Conținutul și necesitatea cheltuielilor publice pentru protecția șomerilor 1.1 Premise ale implicării statului în protecția șomerilor...

Politici Sociale

PROTECTIA SOCIALA Existenta unui sistem de protectie sociala eficient, rezulta din actiunile sociale ale tuturor factorilor implicati...

Ai nevoie de altceva?