Relații Financiare Internaționale

În cadrul acestei teme, vom examina modalităţile prin care poate o firmă să utilizeze piaţa globală a capitalului pentru a-şi minimiza costurile cu capitalul şi în acelaşi timp, de a-şi spori accesul la capital. O firmă trebuie să obţină un anumit cost şi un anumit grad de acces la capital pentru a putea concura cu succes pe pieţele globale

I. Costul capitalului şi accesul la capital pe pieţele globale

1.1 Structura financiară optimă a firmei. Determinarea structurii financiare a firmei, adică a raportului ce trebuie să existe între datorii şi active, a făcut obiectul preocupării economiştilor în ultimii 40 de ani. Există sau nu o structură financiară optimă a firmei-

Modelul Modigliani-Miller, elaborat în 1958, este prima construcţie teoretică riguroasă având ca obiect de studiu determinarea structurii financiare a firmelor. În ipoteza existenţei unei pieţe perfecte a capitalurilor, teza Modigliani-Miller susţine că valoarea firmelor nu depinde de structura de finanţare, în condiţiile unei clase de risc date. Structura de finanţare este exprimată prin rata datoriei, egală cu raportul dintre datoria de finanţare (împrumuturi la bănci, emisiuni de titluri etc.) şi valoarea totală a activelor. Spre exemplu, dacă o firmă deţine active în valoare totală de 1 miliard de lei, un capital propriu de 800 milioane lei şi datorii pe diferite termene de 200 milioane lei, înseamnă că firma are o structură a capitalului egală cu 0,2. Ea poste oricând să modifice această sructură, bunăoară mărind capitalul propriu. Presupunând că firma emite acţiuni în valoare de 100 milioane lei iar cu banii obţinuţi din vânzarea publică a acestora achită o parte din datorie, structura sa devine 0,1. Valoarea activelor rămâne însă mereu aceeaşi: 1 miliard lei.

Dacă luăm în considerare costurile impozitării şi ale falimentului, structura financiară optimă a firmei este determinată de acel raport între capitalul propriu şi datorii care minimizează costul capitalului firmei la un anumit nivel al riscului comercial. Dacă riscul comercial al noilor proiecte diferă de riscul proiectelor existente, mixul optim capital-datorie se va modifica pentru a reflecta un nou raport între riscul comercial şi riscul financiar.

Autorii au recunoscut că modelului lor îi lipseşte realismul datorită multiplelor imperfecţiuni existente pe piaţă. De altfel, între susţinătorii şcolii de gândire a lui Modigliani şi Miller şi aşa-numiţii tradiţionalişti au existat dezbateri aprinse care aparent, s-au încheiat printr-un compromis.

1.2 Bugetul capitalului. Bugetul capitalului se referă la acţiunile întreprinse de o firmă în scopul procurării sau sporirii capitalului propriu. Această problemă apare datorită faptului că firmele dispun de fonduri limitate pentru investiţii şi adesea de o listă aparent nesfârşită a proiectelor dintre care să aleagă. Directorii financiari trebuie mai întâi să stabilească mecanismele prin care firma dezvoltă, analizează şi selectează proiectele în care firma urmează să investească. Managementul are la dispoziţie o gamă largă de mijloace de evaluare a proiectelor de investiţii dar metodele cele mai larg folosite includ:

- valoarea netă actualizată (net present value);

- rata internă a venitului (internal rate of return);

- perioada de recuperare (payback period).

Valoarea netă actualizată (net present value). Abordarea pe baza valoarii nete actualizate se bazează pe o percepţie fundamentală din teoria finanţelor, accea că un leu sau un dolar astăzi valorează mai mult decât un leu sau un dolar în viitor. Pentru a calcula valoarea netă actualizată a unui proiect viitor, managerii financiari ai firmei trebuie să estimeze influxurile de bani (cash-flow) pe care proiectul le va genera în fiecare perioadă de timp, şi apoi să le actualizeze, adică să determine valoarea lor în prezent. În cazul multior proiecte, cash-flow-ul din primii ani este negativ deoarece firma trebuie să suporte cheltuielile investiţiei iniţiale şi să fie pregătită să suporte, în primii 1-2 ani, pierderile cauzate de începerea operaţiunilor. După câţiva ani, desigur, firma se aşteaptă la un cash-flow pozitiv. Responsabilii financiari trebuie să ştie la ce rată să actualizeze influxurile viitoare, bazându-se pe costul capitalului. De exemplu, dacă costul capitalului unei firme este 10%, directorii financiari vor utiliza o rată de actualizare de 10 la sută pentru a disconta valoarea fluxurilor viitoare ale proiectului, spre a-i determina valoarea netă actualizată. Firmele nu investesc decât în proiectele a căror valoare actualizată este pozitivă.

Determinarea valorii nete actualizate se aplică atât proiectelor interne cât şi celor internaţionale. În al doilea caz, trebuie luaţi în calcul o serie de factori suplimentari cum ar fi:

- ajustarea riscului;

- selectarea monedei;

- perspectiva din care este efectuată analiza.