Resurse Financiare Publice

Resursele financiare publice reprezinta ansamblul fondurilor pe care statul le mobilizeaza la dispozitia sa pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Resursele primare ale acestor forme sunt:

- veniturile persoanelor fizice si juridice

- veniturile intreprinderilor

- venituri si fonduri externe atunci cand primele nu sunt suficiente

Gruparea resurselor financiare publice se face dupa un numar de criterii cum ar fi:

- natura bugetelor la care se mobilizeaza fondurile respective, astfel putem intalni resurse ale bugetelor de stat, bugetelor locale, resurse ale asigurarilor de stat si ale bugetelor de sanatate.

- criteriul obligativitatii unde includem resurse obligatorii de natura impozitelor si taxelor, resurse de trezorerie (imprumuturi pe termen scurt pentrua coperirea deficitelor bugetare), resurse extraordinare sub forma imprumuturilor pentru acoperirea bugetelor de stat (acestea nu au caracter obligatoriu ci au un caracter contractual intre autoritatiile publice si creditori), resurse provenite din emisiune baneasca.

Uneori banca centrala poate fi determinate de catre Guvern sa emita moneda pentru acoperirea cheltuielilor publice.

- Dupa regularitatea incasarii:

- resurse ordinare (obisnuite): care se incaseaza cu regularitate si sunt din grupa impozitelor si taxelor

- resurse extraordinare: cele care se incaseaza uneori (imprumuturile)

- Dupa provenienta:

- resurse fiscale de tipul prelevarilor

- resurse nefiscale, adica partea din profitul intreprinderilor de stat care revine bugetului

- resurse extraordinare (imprumuturi)

- Dupa sursa de formare:

- venituri cu provenienta in PIB

- venituri cu provenienta in avutia nationala atunci cand sunt vandute active apartinand statului

Mai putem intalni criterii privind caracterul resurselor, respectiv structura lor in functie de sistemele bugetare practicate in tara respectiva.

A. Impunerea - activitatea de a supune la impozit

- Aspectele politice

- Aspectele tehnice

- Apectele politice sunt universal valabile si cuprind principiile impunerii.

1. Principiul echitatii. A evoluat de-a lungul timpului primind interpretari diferite in functie de modul in care functionau sistemele de impunere. In Evul Mediu se practica impozitul pe capitatie, adica persoanele apte de munca intr-o familie. Mai tarziu, capitalismul timpuriu, cand devin dominante impozitele pe avere.

La mijlocul sec. al XIX-lea apar:

- veniturile sub forma de salarii (dividende, chirii) utilizate ca resurse principale alaturi de profitul intreprinderilor cu surse de impozit

- beneficiul impozitului, adica ce obtine contribuabilul in mod indirect ca urmare a redistribuirii veniturilor publice

- capacitatea contributiva – abilitatea economica si financiara a contribuabilului de a plati un impozit

Doua metode:

- egalitatea in fata impozitelor – se aplica cote proportionale de impozit pentru toti contribuabilii, sau altfel fiecare participa cu aceeasi cota (10%) la acoperirea cheltuielilor publice

- egalitatea prin impozite – cotele sunt diferentiate in mod progresiv in functie de venitul obtinut

Ca urmare, aplicarea principiului de echitate in prezent tine cont de faptul ca bugetul are nevoie de resurse din ce in ce mai mari dar in acelasi timp trebuie ocrotite si interesele contribuabililor, altfel spus, ei nu trebuie sa resimta o diminuare a consumului, a economisirii si a investitiilor din cauze fiscale.

Cerintele care se aplica in prezent pentru atingerea echitatii sunt:

- impozitele sa fie universale (sa fie cuprinse in impunere toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri din aceeasi categorie)

- sa se practice ceea ce numim minimul neimpozabil (o suma minima necesara unui trai minim care se deduce de la impozitare)

- persoanele sau familiile care au in intretinere persoane fara venituri trebuie sa beneficieze de o scutire de la impozit dupa o suma data

Conceptul de etica si echitate al impunerii este unul dinamic, urmand ca el sa fie solutionat probabil intr-un sistem de armonizare al sistemelor fiscale.