Riscuri Bancare

Riscul poate fi definit ca probabilitatea de apariţie a unui eveniment neprevăzut ce are ca efect modificarea rezultatelor obţinute. Conform acestei definiţii, efectele produse de apariţia riscului pot fi atât pozitive, cât şi negative.

În practică, suntem interesaţi mai mult de efectele negative decât cele pozitive, întrucât în cazul producerii unui eveniment care are ca urmare efecte pozitive pentru noi, aceste efecte vor fi cuantificate şi atât, în timp ce efectele negative trebuiesc prevăzute şi preîntâmpinate.

Cuantificarea riscurilor presupune stabilirea unui punct de reper: benchmark – un nivel de calitate care poate fi utilizat ca standard în comparaţii:

- pericolul apariţiei pierderii

- şansa de câştig

Riscul descrie situaţiile în care factorii interni şi externi ai băncii acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia.

Riscul are două componente :

- incertitudinea

- şi posibilitatea de apariţie a pierderilor ;

fără existenţa ambelor componente, nu se poate vorbi despre risc.

Obiectivul fiecărei bănci este acela de a-şi maximiza valoarea de piaţă în condiţiile menţinerii riscurilor la un nivel acceptabil.

Valoarea de piaţă este determinată în funcţie de valoarea comercială a contractelor deţinute (elemente de activ sau de pasiv), de reputaţia băncii şi de rating-ul acesteia.

Gestiunea modernă a riscului bancar presupune:

- identificarea riscurilor: are în vedere identificarea poziţiilor riscante care pot afecta rezultatul băncii;

- cuantificarea riscurilor: presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte ale producerii unei situaţii de risc asupra profitului bancar;

- elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor: prin aplicarea unor instrumente specifice;

- controlul riscurilor: este necesar a se verifica dacă reglementările bancare sunt respectate şi dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate;

- evaluarea performanţelor: presupune măsurarea performanţelor obţinute în urma acoperirii expunerilor la risc, arătând punctele tari şi punctele slabe ale gestionării riscurilor.

Activitatea bancară este supusă unei game largi de riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de piaţă. Pentru aceste riscuri, definiţiile pot varia întrucât graniţa dintre ele este foarte fragilă. O pierdere datorată lărgirii spreadu-ului de dobândă poate fi încadrată ca pierdere datorată riscului de piaţă sau ca pierdere datorată riscului de credit. Riscul de lichiditate implică şi alte riscuri, cum ar fi riscul de piaţă şi riscul de credit şi nu poate fi despărţit de acestea.

riscul de creditare apare datorită incertitudinii legate de capacitatea debitorului de a-şi respecta obligaţiile.

Importanţa acestui risc derivă din faptul că operaţiunile de creditare reprezintă principala operaţiune activă a băncilor comerciale, iar pierderile datorate falimentului debitorilor sunt o parte integrantă a activităţii de creditare. Acesta este motivul pentru care volumul de provizioane realizat de către o bancă reprezintă o măsura a riscului pe care şi l-a asumat instituţia financiară respectivă.

Adoptarea deciziei de creditare se realizează pe baza analizei dosarului de creditare; această analiză trebuie să răspundă mai multor obiective:

- să decidă dacă va finanţa sau nu: trebuie să se determine capacitatea de finanţare a solicitantului (ce volum de datorie poate suporta şi pe ce perioadă), capacitatea de a absorbi şocuri pe perioada împrumutului (sunt identificate ameninţările care planează asupra companiei), modalitatea de rambursare în cazul în care survine falimentul;

- găsirea tipului de finanţare care să răspundă necesităţilor debitorului;