Statistică

Tema 1 - INTRODUCERE ÎN STUDIUL STATISTICII

1.1. Apariţia şi dezvoltarea statisticii ca ştiinţă

În decursul dezvoltării sale statistica a parcurs, deşi nu neapărat cronologic, următoarele etape de

dezvoltare ce pot fi considerate rădăcinile istorice ale statisticii moderne:

Statistica practică, a apărut în perioada de destrămare a comunei primitive şi constituirii primelor

formaţiuni statale ca evidenţă generală în scopuri fiscale, demografice, militare şi administrative. Evidenţa

statistică era doar o simplă consemnare, o exprimare numerică, a fenomenelor social-economice,

reprezentând principala sursă de informare a statului despre starea socială a comunităţii. Astfel, în Egiptul

antic se inventaria aurul şi pământul din doi în doi ani, iar în China şi Roma antică se practica recensământul

populaţiei.

Statistica descriptivă – a apărut în secolul XIII sub forma unor anuare de comerţ exterior. Este

practic cea mai veche rădăcină teoretică a statisticii. De abia în secolul XVIII, în special în Germania a fost

introdusă ca disciplină în învăţământul superior şi tratată ca o ştiinţă. Reprezentanţi de seamă ai şcolii

statistice descriptive sunt Francisco Sansovino (1521-1586), Giovanni Bottero (1540-1617), Herman

Conring (1606-1681) acesta fiind primul autor al unui curs de statistică, Gottfried Achenwall (1719-1772)

considerat părintele statisticii deoarece a dat nume acestei ştiinţe prin analogie cu cuvântul latinesc „status”

cu dublă semnificaţie: stat şi stare socială. De fapt, statistica descriptivă a apărut ca o necesitate impusă de

apariţia şi amplificarea schimburilor comerciale internaţionale, statele fiind interesate în cunoaşterea

potenţialului economic al diferiţilor parteneri. Consemnarea cantitativă a diferitelor fenomene social-

economice şi mai ales a celor din sfera cererii şi ofertei, era însoţită de analize comparative şi descrieri

tocmai în scopul evaluării cât mai exacte a statelor. Statistica descriptivă era deci subordonată intereselor

statului şi a determinat apariţia statisticilor naţionale în cadru organizat. Primele state în care au apărut

statistitici naţionale au fost Suedia (1796), Norvegia (1797) şi Franţa (1800).

Aritmetica politică – a fost o etapă de tranziţie a statisticii şi a apărut în Anglia în cea de-a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu apariţia primelor forme ale capitalismului. Se poate vorbi de

apariţia aritmeticii politice odată cu apariţia Şcolii aritmeticii politice fondată de matematicianul şi

statisticianul William Petty (1623-1687), şcoală care prin analogie cu ştiinţele naturii ce are ca obiectiv

principal depistarea regularităţilor cu care se produc fenomenele naturale, schimbă scopul statisticii urmărind

de această dată descoperirea, explicitarea şi fundamentarea regularităţilor social-economice cu caracter de

legitate. Astfel, statistica este preluată de politicienii vremii şi folosită în fundamentarea legilor obiective sub

a căror acţiune apar, se manifestă şi se dezvoltă diversele fenomene social-economice. Pentru realizarea unui

asemenea scop se impuneau şi metode de analiză adecvate, astfel ca metodă generală de investigare a fost

folosită metoda analitică preconizată de materialiştii metafizicieni ai vremii, iar ca mijloace practice de

sintetizare au fost folosite prelucrările aritmetice axate în special pe calculul şi interpretarea mărimilor medii.

Au avut contribuţii remarcabile la dezvoltarea statisticii în această perioadă: P.S. Laplace, J. Bernoulli,

K.F.Gauss, S.D. Poisson şi alţii.

Statistica modernă – este ultima etapă, în care se fac resimţite descoperirile din domeniul statisticii

matematice de la sfârşitul secolului XVIII şi mai ales cele din secolul XIX şi începuturile secolului XX. Este

etapa în care statistica se consolidează ca ştiinţă. Fondatorul statisticii moderne este considerat a fi Louis

Quetelet (1796-1874) care pentru prima dată utilizează metodele cantitativ numerice şi analiza statistică.

Folosirea aparatului statistico-matematic în prelucrarea şi analiza informaţiilor statistice cu referire la

diversele fenomene social-economice a întărit caracterul ştiinţific al statisticii. De această dată, scopul

statisticii moderne este descoperirea, fundamentarea şi urmărirea acţiunii legilor social-economice în

continua schimbare a condiţiilor de timp şi spaţiu. Metoda generală de investigare este metoda dialectică,

potrivit căreia fenomenele sunt studiate de la general la particular şi invers, dar mai ales în dinamica

intercorelaţiilor caracteristice dezvoltării lor. Ca metode specifice de analiză-sinteză sunt folosite prelucrările

statistico-matematice în cadrul cărora îşi găsesc o largă aplicabilitate mărimile medii, indicatorii variaţiei,

coeficienţii de corelaţie, metoda celor mai mici pătrate, etc.

Caracteristic pentru secolul al 19-lea este deci folosirea metodei matematice şi a calculului

probabilităţilor, aşa numita statistică inductivă, ai cărei promotori au fost Irving Fisher (1867-1947),

George Yule (1871-1951), Karl Pearson (1857-1936), Pafnuti Cebâşev (1821-1894) şi Andrei Markov

(1866-1922). Aceasta a fost etapa de cristalizare a statisticii ca ştiinţă şi de dezvoltare a ariei de aplicabilitate

a acesteia.

Specific sfârşitului de mileniu este faptul că statistica modernă a acceptat ca tehnici de lucru cele

puse la dispoziţie de tehnologiile informaţionale, aproape tot arsenalul de metode şi tehnici şi procedee

statistice fiind accesibil prin intermediul unor pachete de programe specializate. Aplicaţiile sau programele

pentru computer care pot fi utilizate sunt foarte numeroase, ele variind în funcţie de complexitatea analizelor

pe care le pot efectua şi în funcţie de uşurinţa în utilizare. Pentru utilizatorii de Microsoft Office, unul dintre

cele mai la îndemână instrumente este MS Excel, care poate efectua o serie de analize statistice - mai ales

descriptive, fiind însă mai puţin "dotat" la capitolul statistică inferenţială existând module care îi pot

îmbunătăţi performanţa şi în această privinţă. Dintre programele "dedicate" analizelor statistice, cele mai

utilizate STATISTICA, SYSTAT, SPSS, R sau EVIWS.

Etapa informaţională a statisticii se dezvoltă după apariţia teoriei informaţiei (Shannon - 1948),

considerată drept ramură a matematicii înrudită cu calculul probabilităţilor, care se ocupă cu problemele

matematice ale obţinerii, transmiterii şi stocării informaţiei, modelul lui Shannon fiind statistico-

probabilistic.

Etapa sistemică a gândirii statistice este o explicitare a ceea ce s-a realizat de-a lungul timpului într-

o nouă terminologie impusă de teoria generală a sistemelor o teorie relativ nouă fondată L. von Bertalanffy şi

de cibernetică (N. Wiener).

Pe terenul statisticii au apărut şi s-au dezvoltat numeroase discipline şi teorii noi biometria,

econometria, sociometria, cercetarea operaţională, teoria deciziilor, etc.

1.2. Obiectul şi metoda statisticii

În general, pentru definirea unei ştiinţe se au în vedere trei elemente: obiectul de studiu, metoda şi

emiterea de legităţi.

Obiectul de studiu al statisticii indiferent de etapa de dezvoltare a fost faptul că s-a ocupat de

fenomene şi procese care se produceau într-un număr mare de cazuri şi prezentau anumite regularităţi

(fenomene care în literatura de specialitate poartă denumirea de fenomene de masă sau fenomene statistice,

de tip colectiv).

Obiectul de studiu al statisticii se poate defini astfel: „statistica studiază aspectele cantitative ale

fenomenelor de masă, fenomene care sunt supuse acţiunii legilor statistice, care se manifestă în condiţii

concrete variabile în timp şi spaţiu”.

Metoda este reprezentată de totalitatea operaţiilor, tehnicilor procedeelor şi metodelor de investigare

statistică a fenomenelor ce aparţin unor procese de tip statistic. Se mai numeşte şi metodologia statistică.

Metodele de investigaţie statistice se folosesc în studii concrete ale fenomenelor de masă, şi ele se diversifică

în funcţie de cele trei etape ale unei cercetări statistice: culegerea datelor, prelucrarea şi analiza acestora.

Dezvoltarea metodei statistice este strâns legată de progresele teoriei probabilităţilor şi statisticii matematice.

Metode proprii statisticii pot fi considerate gruparea datelor, reprezentarea grafică, tehnica comparaţiei,

abstractizarea şi generalizarea.

Legităţile statistice sunt elaborate în cadrul analizei indicatorilor sintetici, generalizatori, prin

comparare, abstractizare, inducţie-deducţie şi alte procedee specifice.

Statistica este considerată o ştiinţă socială dat fiind faptul că obiectul de studiu este reprezentat în cea

mai mare parte de fenomene social-economice. Cu toate acestea elemente metodologice sunt folosite şi în

studiul fenomenelor de altă natură, ca urmare statistica are un puternic caracter aplicativ.