Veniturile Bugetului de Stat al României

Consideraţii generale asupra veniturilor bugetare

Sistemul veniturilor bugetare cuprinde totalitatea veniturilor care alimentează bugetul statului, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Sistemul veniturilor bugetare cuprinde instrumente și pârghii care sunt folosite pentru înfăptuirea politicii economice, sociale şi financiare a statului.

Organizarea, structura şi cuantumul veniturilor bugetului de stat al României şi ale bugetelor locale sunt determinate de mai mulţi factori, dintre care menţionăm: politica economică şi financiară a statului, formele de proprietate asupra mijloacelor de producţie, acţiunea legilor economice, nivelul de dezvoltare a economiei naţionale, necesitatea încasării contravalorii serviciilor prestate de stat agenţilor economici şi persoanelor fizice prin unităţile sale prestatoare de servicii, cerinţele îndeplinirii prerogativelor statului, categoriile sociale ale populaţiei, controlul pe care statul îl exercită asupra creării, repartizării, circulaţiei şi utilizării produsului naţional brut.

Sistemul veniturilor bugetare trebuie astfel conceput, legiferat şi aplicat încât să poată realiza două obiective, şi anume:

a) să alimenteze sistematic bugetul de stat şi bugetele locale cu venituri suficiente

b) să stimuleze activitatea economică şi socială a agenţilor economici şi a cetăţenilor.

Principiile generale ale impunerii

Un sistem fiscal poate fi considerat raţional dacă îndeplineşte mai multe cerinţe, dacă este organizat şi funcţionează pe baza anumitor principii. Aceste principii au în vedere ca aşezarea şi încasarea impozitelor să corespundă atât obiectivelor social-economice ale politicii fiscale a statului din perioada respectivă, cât şi intereselor plătitorilor.

Determinarea bazei impozabile şi calcularea impozitului presupun efectuarea – pe baza prevederilor legii – a unui complex de operaţiuni atât de către subiectele impozabile, cât şi de către organele fiscale.

Stabilirea impozitului de plată are o latură politică şi una de ordin tehnic (care cuprinde metodele şi tehnicile folosite pentru determinarea bazei impozabile şi a sumei impozitului).

Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerinţe, să concorde cu anumite principii. Pentru prima dată, asemenea principii au fost formulate de Adam Smith, reprezentant de seamă al economiei politice clasice, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Aceste principii sunt astăzi următoarele: justeţea impunerii (echitatea fiscală), certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor, proporţionalitatea impunerii, progresivitatea impunerii, realitatea impunerii, moralitatea impunerii, neutralitatea fiscală.

1. Justeţea impunerii (echitatea fiscală) este cel mai important principiu, care constă în aceea că plătitorii trebuie să contribuie cu impozite şi taxe, în funcţie – pe cât posibil – de veniturile pe care le realizează sau averea pe care o dețin.

Echitatea fiscală presupune dreptate şi justiţie socială în repartizarea sarcinilor fiscale pe clase şi categorii sociale.

Înțelegerea echității fiscale necesită delimitarea noţiunilor de egalitate în faţa impozitelor şi de egalitate prin impozite.

• Egalitatea în faţa impozitelor (neutralitatea impozitelor) presupune ca impunerea să se efectueze în acelaşi fel pentru toate persoanele juridice şi fizice, fără deosebiri în ceea ce privește modul de impunere de la o zonă la alta a statului respectiv și indiferent de forma de organizare și de proprietate.

• Egalitatea prin impozite presupune diferenţierea sarcinii fiscale de la un subiect impozabil la altul, avându-se în vedere o serii de criterii politice, economice, sociale, etc., cum ar fi: natura şi cuantumul materiei impozabile, situaţia socială, civilă şi personală a contribuabilului, etc. Prin urmare, egalitatea prin impozite presupune aplicarea unui tratament fiscal diferenţiat, după cum este vorba de persoane bogate sau sărace, de cei care realizează venituri din capital, din proprietăţi sau din muncă, de persoane necăsătorite, cu copii, invalide, în vârstă, etc.