Agricultură - zootehnia

Constituie a doua ramură a agriculturii, la fel de importantă, furnizând o gamă variată de produse utilizate atât în alimentaţie cât şi în industrie. Alimentele obţinute în urma acestei activităţi au mare valoare nutritivă fiind principalul furnizor de proteine, grăsimi şi lipide (carne, lapte, ouă, miere) iar materiile prime destinate industriei au mare valoare economică (blănuri, piei, lână, păr, oase). Strâns legată de cultura plantelor, unele specii de animale fiind utilizate din vechi timpuri la efectuarea lucrărilor agricole (arat, semănat, tracţiune etc.) la care se adaugă îngrăşămintele naturale rezultate din dejecţiile acestora şi valorificarea superioară a unor plante prin consumul unor deşeuri rezultate în urma recoltării sau prelucrării acestora (floarea soarelui, soia, sfecla de zahăr etc.).

Domesticirea animalelor este cel puţin la fel de veche ca luarea în cultură a plantelor. Ca şi acestea s au constituit anumite arii unde s a format baza genetică a speciilor crescute astăzi. Spre deosebire de plante, numărul animalelor care fac obiectul activităţilor agricole este mult mai redus. Dintre cele câteva specii de mamifere se remarcă prin importanţă economică deosebită, bovinele, ovinele, caprinele, porcinele şi cabalinele, iar dintre păsări găinile, palmipedele, curcile.

Se pot încadra aici şi activităţi specifice precum apicultura (creşterea albinelor pentru miere), sericicultura (creşterea viermilor pentru mătase), acvacultura şi marecultura (creşterea dirijată a unor specii de vertebrate şi nevertebrata ce trăiesc în apă ( peşti, scoici, moluşte, crustacee).

1. Creşterea bovinelor

Constituie ramura de bază a zootehniei, prin produsele ce le pune la dispoziţie omului. Laptele, aliment complet, larg folosit de toate categoriile de populaţie este consumat atât în stare proaspătă cât şi preparat, conservat sau drept component al unor produse de patiserie. Carnea bovinelor este larg utilizată, talia acestor animale permiţând o productivitate ridicată. Pieile rezultate prin sacrificare constituie baza industriei pielăriei iar subprodusele (oase, unghii, sânge) îşi găsesc utilizare în diverse ramuri industriale. În plus, valoarea lor creşte prin cantitatea importantă de dejecţii ce sunt larg utilizate drept fertilizant natural iar în trecut au constituit principala forţă de tracţiune animală.

a) Creşterea bovinelor

În funcţie de nivelul investiţiilor şi de gradul de concentrare al şeptelului se disting două sisteme de creştere: cel clasic, gospodăresc şi cel intensiv, industrial, cu întrepătrunderi fireşti. Primul sistem este utilizat mai ales pentru vacile de lapte sau mixte practicându se în gospodării individuale cu efective mici, tehnologia de hrănire utilizând păşunatul vara şi stabulaţia iarna sau acolo unde păşunile sunt puţine, hrănirea cu nutreţ verde la grajd (mai ales în zonele de deal şi câmpie). Sistemul industrial intensiv se practică în complexe specializate cu un grad ridicat de automatizare şi mecanizare ce asigură o activitate productivă în flux continuu, combinat cu un sector de cultură a cerealelor şi plantelor furajere necesare întreţinerii efectivelor. Un caz particular îl constituie păşunatul nomad al unor populaţii din Africa (Sahel, platourile est africane) ce grupează cirezi enorme aflate permanent în căutarea hranei pe întinsele savane, la cheremul factorilor climatici.

Efectivele mondiale sunt estimate la 1 346 milioane capete (în anul 2000), repartizate astfel: 34 % în Asia, 26 % în America Latină, 15 % în Africa, 13 % în Europa (inclusiv Federaţia Rusă), 9 % in America Anglo Saxonă şi 3 % în Oceania.

Cel mai mare efectiv îl deţine India, cu 219 milioane capete în anul 2000. Productivitatea este însă extrem de redusă (793 litri de la o vacă faţă de media mondială de 2110 litri). Animalele sunt crescute în primul rând pentru lapte şi tracţiune, consumul de carne fiind prohibit de hinduism. Producţia de lapte este redusă faţă de alte state cu şeptel mult mai modest. Deşi larg răspândită, se constată o concentrare a acestei activităţi în Câmpia Gangelui şi Deccan. Rasele crescute sunt în general inferioare ca în cea mai mare parte a Asiei.

Tot în Asia se remarcă prin numărul şi dinamica efectivelor, China (104,6 milioane capete, faţă de 77 milioane în 1990 sau 52 milioane. în 1980, ceea ce justifică importurile de cereale). Randamentul este sensibil mai ridicat decât în India, 1482 litri lapte/vacă furajată, dar predomină în primul rând rasele pentru carne. Principala arie de creştere este situată în nord-est Gansu, Ningxia, Mongolia interioară şi Manciuria. Efective importante deţin şi alte state asiatice: Bangladesh cu 23,7 milioane capete, Pakistan cu 22 milioane, Indonezia cu 12,1 milioane, Turcia, Birmania, Iran, Thailanda etc. În general randamentul este scăzut şi animalele sunt utilizate larg pentru tracţiune, secundar pentru lapte şi carne, ca în India. Excepţie face Japonia, Israelul iar mai recent Coreea de Sud, cu efective modeste, dar productivităţi din cele mai ridicate (9398 litri lapte/vacă furajată în Israel, locul I pe glob).