Amenajarea si Echiparea Teritoriului cu Infrastructuri Edilitare

Imagine preview
(6/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Amenajarea si Echiparea Teritoriului cu Infrastructuri Edilitare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 35 de pagini .

Profesor: Conf.Univ.Dr. Zotic Vasile

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

Aspecte generale

Confortul oferit de localităţile urbane este dat de existenţa unor servicii de gospodărie comunală oferite populaţiei localităţii respective, servicii care caracterizează calitatea vieţii. Cea mai mare parte a serviciilor se referă la alimentarea cu apă rece şi apă caldă, canalizare, alimentarea cu agent termic şi energie electrică.

Totalitatea sistemelor de distribuţie şi colectare formează echipamentul edilitar.

Echipamentul edilitar, se compune din:

- reţeaua de apă (potabilă, industrială);

- reţea de apă caldă (menajeră, industrială);

- reţeaua de canalizare (în sistem unitar, în sistem divizor apă uzată, ape meteorice);

- reţea de transport a agentului termic (termoficare);

- reţea de alimentare cu gaz;

- reţea de alimentare cu energie electrică (curent de înaltă tensiune, curent de medie tensiune, curent de joasă tensiune, iluminat public);

- reţea telefonie fixă;

- televiziune prin cablu;

- radioficare etc.

Traseul acestor reţele coincide cu traseul reţelei stradale, pentru simplul motiv că pozarea şi intervenţiile pentru remedierea instalaţiilor este mai lesnicioasă, iar posibilitatea de accidente în exploatare este redusă. De aceea, în momentul, când se proiectează o stradă, trebuie să se aibă în vedere amplasarea reţelelor edilitare subterane, cu respectarea condiţiilor ce se impun, condiţii de siguranţă şi exploatare corespunzătoare. Conform acestora, reţelele edilitare trebuie să aibă trasee cât mai drepte şi poziţionate la o distanţă cât mai mică faţă de clădiri pentru a evita lungirea nejustificată a racordurilor, numărul traversărilor trebuie să fie cât mai mic, distanţele de siguranţă între diferitele reţele ce pot să se influenţeze reciproc în mod negativ trebuie respectate, odată cu distanţa de siguranţă faţă de clădiri (fig. 221).

Fig. 221. Profil transversal în stradă cu amplasarea reţelelor subterane (după Carmen Chira, 2000).

În vederea protejării carosabilului de eventuale defecţiuni datorate construcţiei sau remedierilor necorespunzătoare, dar şi pentru a nu fi împiedicată circulaţia vehiculelor în timpul reparaţiilor, pozarea cablurilor şi conductelor subterane se va face, de preferinţă, sub trotuare, sau sub zonele verzi ce mărginesc carosabilul. De asemeni, trebuie avute în vedere modificarea şi dezvoltarea reţelelor edilitare în viitor, asigurându se spaţiul necesar pentru suplimentarea reţelelor existente. În cazul când amplasarea reţelelor edilitare este întârziată din diferite motive, se recomandă realizarea structurii rutiere din pavaj provizoriu care poate fi desfăcut şi refăcut cu uşurinţă ulterior.

Reţeaua de alimentare cu apă127

Unul dintre serviciile cel mai apreciat într-o localitate îl reprezintă alimentarea cu apă în cantitate suficientă şi de calitate.

Lungimea reţelei publice de distribuţie a apei potabile totalizează la nivelul ţării 38 238 km (la sfârşitul anului 2000), fiind mult subdimensionată în raport cu necesităţile.

În mediul urban există instalaţii centralizate pentru producerea şi distribuirea apei potabile în toate municipiile şi oraşele, dar reţeaua de distribuţie este asigurată numai pentru 70 % din lungimea străzilor.

În mediul rural, jumătate din comune (50,4 %) au reţea publică de distribuire a apei potabile şi numai 55 % din populaţia rurală are acces la această reţea.

În ultimul deceniu, reţeaua de apă s-a extins (cu 35,7 %, comparativ cu 1990), în special în zone rurale.

Numărul localităţilor care au instalaţii de alimentare cu apă potabilă a crescut de la 2 331 în 1990 (din care 260 erau municipii şi oraşe) la 3 029 în 2000 (din care 265 erau municipii şi oraşe).

Volumul apei potabile distribuite la noi în ţară în anul 2000 a fost de 1 700 milioane m3, din care 65,1 % pentru uz casnic.

Consumul mediu de apă potabilă se situează sub necesităţi şi mult sub standardele internaţionale.

Nevoile de apă

Apa reprezintă o resursă naturală vitală pentru buna funcţionalitate a sistemelor antropice şi tehnogene datorită multiplelor sale utilizări şi combinaţii chimice în care întră în procesul de producţie. Are caracter inepuizabil şi o anumită frecvenţă de refacere a stocului, aceasta fiind direct dependent de factorul climatic.

Definirea nevoilor de apă se realizează prin intermediul unor termeni şi definiţii, care alături de legi, STAS-uri şi normativele în vigoare se constituie în componente operaţionale în domeniu.

Prin necesarul (nevoia) de apă a unei folosinţe se subînţelege cantitatea de apă care asigură integral nevoile de apă ale acesteia, şi rezultă din însumarea tututor cantităţilor de apă necesare categoriilor de nevoi menţionate în continuare, cu excepţia nevoilor de apă pentru combaterea incendiilor şi a nevoilor tehnologice de apă ale sistemului de alimentare cu apă.

Prin necesarul specific de apă se subînţelege cantitatea medie de apă care poate să satisfacă fiecare categorie de nevoi. Astfel, pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti ale populaţiei (gospodării sau apartemente ce dispun de instalaţii interioare de apă şi canalizare, băi şi instalaţii centrale de apă caldă şi rece, canalizare) necesarul specific de apă pentru o persoană este de 100 - 280 l/zi; pentru spitale şi sanatorii 235 - 425 l/pat/zi; pentru garaje de autoturisme şi autocamioane 300 - 500 l/autovehicol/zi; pentru stropitul străzilor pavate o singură dată într-o zi 1,5 - 4 l/m2 (după STAS 1343/1 – 1977 şi STAS 1478 – 1977).

În cazul nevoilor de apă din industrie STAS 1478 – 1977 indică numai necesarul de apă pentru satisfacerea cerinţelor igienico-sanitare ale muncitorilor şi personalului respectiv, a celor social- gospodăreşti ale unităţii.

Necesarul de apă pentru nevoile tehnologice este stabilit, de la caz la caz, de către tehnologul procesului industrial de fabricaţie în colaborare cu proiectantul sistemului de alimentare cu apă.

Pe baza necesarului de apă al consumatorilor se deduce cerinţa de apă care reprezintă cantitatea totală de apă care trebuie preluată din sursă pentru satisfacerea nevoilor de apă ale beneficiarilor, inclusiv pierderile de apă raţionale.

Consumul de apă reprezintă partea din cerinţa de apă a unei nevoi care se înglobează în produse, se evaporă tehnologic etc., şi care, ieşind din sistem nu se mai restituie.

Pierderile de apă reprezintă cantitatea de apă ce se pierde în cadrul sistemului de alimentare cu apă datorită neetanşeizării conductelor, deversărilor realizate în condiţii de preaplin al rezervoarelor, avariilor produse în cadrul sistemelor de alimentare etc.

Debitul mediu zilnic (m3/zi) reprezintă cantitatea totală de apă utilizată efectiv de o aşezare sau unitate industrială şi dedus prin raportarea volumului total de apă consumat la 365 de zile. În acest debit nu intră volumul de apă necesar pentru combaterea incendiilor. Acesta se calculează separarat conform STAS 1478 – 1977.

Pentru combaterea incendiilor, clădirile şi construcţiile sunt împărţite în cinci grupe după rezistenţa lor la foc (I-V), iar construcţiile din cadrul unităţilor industriale în cinci categorii după pericolul de incendiu al procesului tehnologic (A-E).

De asemenea, sunt indicate consumurile de apă pentru diferite instalaţii de stingere a incendiului: hidranţi interiori (2,5 - 20 l/s), hidranţi exteriori (5 - 100 l/s).

Cantitatea de apă necesară pentru combaterea incendiilor se înmagazinează în rezervor, constituind o rezervă de apă intangibilă sau se înclude debitul necesar stingerii incendiilor în calcu

Fisiere in arhiva (1):

  • Amenajarea si Echiparea Teritoriului cu Infrastructuri Edilitare.doc