Biogeografia Romaniei

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Biogeografia Romaniei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 109 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

1. O problemă de principiu: biogeografie sau vegetaţie şi faună ?

Vegetaţia şi fauna unei ţări se pot trata fie separat, fie împreună. Un exemplu de tratare

combinată se găseşte în Biogeografia României (coordonator R. Călinescu, 1969), iar o tratare

separată, în Geografia României vol. I (1983). Prima lucrare insistă, în descrierea vegetaţiei, pe

treptele majore de relief, pe etaje (şi subetaje) şi, totodată, asupra condiţiilor de mediu sau

biotopuri specifice, pe componenţa şi structura asociaţiilor vegetale. Exemplele merg uneori

până la influenţa microreliefului, rocilor şi a unor tipuri de soluri. În schimb, în Geografia

României (1983) sunt prezentate mai bine tipurile de vegetaţie. Manualele de Geografie fizică a

României adoptă mai ales modelul din volumul I Geografia României (1983), ca de exemplu

Valeria Velcea (2001, Sibiu), sau I. Bojoi (2000, Iaşi). Mai apropiat de concepţia din

Biogeografia României (1969) este manualul lui Al. Roşu (1973), deşi se tratează separat

vegetaţia şi fauna.

Adoptăm şi noi o linie intermediară, mai apropiată de Biogeografia României (1969),

dar cu separarea celor două părţi, vegetaţia şi fauna, şi cu precizarea că este necesar a fi expuse şi

tipurile de vegetaţie, dar şi condiţiile de mediu şi adaptările la mediu, deci şi prezentarea pe zone

şi etaje, distribuţia şi limitele, componenţa şi mai ales structura pe verticală, dar şi regiunile.

2. Unele definiţii

Câteva definiţii ale unor noţiuni sau concepte de bază sunt, în prealabil, necesare, preluându-se după

Dicţionarul explicativ (1972) şi DEX (1975), fiind mai scurte.

Floră = (zeiţa florilor) – totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-un anumit

mediu, sau dintr-o anumită perioadă geologică. Vegetaţie producătoare de flori1.

Vegetaţie = mulţime de plante dintr-o zonă, regiune sau ţară, sau complexul unor populaţii de plante

eterogene ca structură şi origine geografică, grupate împreună, în funcţie de condiţiile de mediu şi de necesităţile de

trai, în fitocenoze şi asociaţii. Toate speciile de regn vegetal.

Fitocenoză (fito- = plantă; koinos = comun) – asociaţie de plante care trăiesc într-un anumit mediu de

viaţă (biotop) şi sunt condiţionate de anumiţi factori fizico-geografici şi biologici.

Ecosistem = ansamblu format din biotop şi biocenoză (fito + zoocenoză) în care se stabilesc relaţii

strânse, inclusiv cu factorii abiotici (cu biotopul).

Aceste definiţii sunt necesare în special pentru a se face diferenţa între termenii de floră şi vegetaţie, care

adesea se folosesc împreună, sau flora se subînţelege.

3. Istoricul studiilor privind flora şi vegetaţia

Studiile privind distribuţia florei şi vegetaţiei sunt deosebit de ample, efectuate cu

precădere în secolele XIX şi XX. Pot fi citate, ca începuturi primare, hărţile executate de

1 Silvian Parent (1991), Dictionaire des sciences de environement, Hatier-Regeot, Paris.

Mercator pentru Transilvania (1595-1611), cea a lui C. Cantacuzino (1700) pentru Ţara

Românească şi a lui D. Cantemir (1716) pentru Moldova. Urmează fondatorul botanicii

româneşti, D. Brandza (Despre vegetaţia României, 1880) care conturează şase regiuni de

vegetaţie, şi D. Grecescu cu prima schemă a zonalităţii vegetaţiei din România (Conspectul

florei României, 1898). În secolul XX se remarcă Al. Borza (publică regionarea floristică a

României, 1929, 1931, 1957, 1960), P. Enculescu (1938, harta vegetaţiei României), I. Prodan

(1939, un determinator pentru plantele din România) ş.a. O operă fundamentală, la care au

contribuit mulţi autori, este Flora R.P. România, în 13 volume (1952-1976). Amintim, totodată,

şi următoarele lucrări: Biogeografia României (1969), harta vegetaţiei din Atlas R.S.R. (1972-

79), lucrarea colectivă Pădurile României (1981, Edit. Academiei) şi capitolul Flora şi vegetaţia,

din vol. I Geografia României (1983).

ORIGINEA ŞI REPARTIŢIA ELEMENTELOR FLORISTICE

Flora României este foarte bogată având 3350 de specii (Flora României, 1952-76).

Aceste specii aparţin diferitelor regiuni din Europa şi Asia şi oglindesc determinări climatice

glaciare, interglaciare, holocene şi actuale. Principale sunt următoarele grupe de elemente: vest şi

central europene, euroasiatice, pontice, boreale, submediteraneene şi mediteraneene, alpine şi

endemice.

 Speciile vest şi central europene de arbori sunt: molidul (Picea abies) existent în

etajul montan înalt, bradul (Abies alba), fagul (Fagus sylvatica) în munţii mijlocii şi dealurile

înalte, gorunul (Quercus petraea), stejarul pedunculat (Q. Robur), carpenul (Carpinus betulus) şi

alunul (Corylus avellana) la altitudini mai joase. În subarboret se găsesc: mărul pădureţ (Malus

sylvestris), păducelul (Crataegus pentagyna), cornul (Cornus mas), sorbul (Sorbus torminalis),

tei (Tilia cordata), ulm (Ulmus laevis şi U. procera), paltin (Acer pseudoplatanus). În pajişti sunt

multe specii din familiile Liliaceae, Gramineae, Rosaceae, Compositae.

Speciile euroasiatice mai tipice sunt următoarele: pinul silvestru (Pinus sylvestris),

mesteacănul (Betula pendula), aninul negru (Alnus glutinosa şi A. incana, ultimul în luncile din

munte), ulm (Ulmus minor şi U. glabra), paltinul (Acer platanoides), jugastru (Acer campestre),

iar în lunci se găsesc plopul alb (Populus alba), plopul negru (P. nigra), plopul cenuşiu (P.

canescens) şi sălcii (salix triandra, pentandra, fragilis, purpurea). Se adaugă sub

Fisiere in arhiva (1):

  • Biogeografia Romaniei.pdf