Extras din curs
1. O problemă de principiu: biogeografie sau vegetaţie şi faună ?
Vegetaţia şi fauna unei ţări se pot trata fie separat, fie împreună. Un exemplu de tratare
combinată se găseşte în Biogeografia României (coordonator R. Călinescu, 1969), iar o tratare
separată, în Geografia României vol. I (1983). Prima lucrare insistă, în descrierea vegetaţiei, pe
treptele majore de relief, pe etaje (şi subetaje) şi, totodată, asupra condiţiilor de mediu sau
biotopuri specifice, pe componenţa şi structura asociaţiilor vegetale. Exemplele merg uneori
până la influenţa microreliefului, rocilor şi a unor tipuri de soluri. În schimb, în Geografia
României (1983) sunt prezentate mai bine tipurile de vegetaţie. Manualele de Geografie fizică a
României adoptă mai ales modelul din volumul I Geografia României (1983), ca de exemplu
Valeria Velcea (2001, Sibiu), sau I. Bojoi (2000, Iaşi). Mai apropiat de concepţia din
Biogeografia României (1969) este manualul lui Al. Roşu (1973), deşi se tratează separat
vegetaţia şi fauna.
Adoptăm şi noi o linie intermediară, mai apropiată de Biogeografia României (1969),
dar cu separarea celor două părţi, vegetaţia şi fauna, şi cu precizarea că este necesar a fi expuse şi
tipurile de vegetaţie, dar şi condiţiile de mediu şi adaptările la mediu, deci şi prezentarea pe zone
şi etaje, distribuţia şi limitele, componenţa şi mai ales structura pe verticală, dar şi regiunile.
2. Unele definiţii
Câteva definiţii ale unor noţiuni sau concepte de bază sunt, în prealabil, necesare, preluându-se după
Dicţionarul explicativ (1972) şi DEX (1975), fiind mai scurte.
Floră = (zeiţa florilor) – totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-un anumit
mediu, sau dintr-o anumită perioadă geologică. Vegetaţie producătoare de flori1.
Vegetaţie = mulţime de plante dintr-o zonă, regiune sau ţară, sau complexul unor populaţii de plante
eterogene ca structură şi origine geografică, grupate împreună, în funcţie de condiţiile de mediu şi de necesităţile de
trai, în fitocenoze şi asociaţii. Toate speciile de regn vegetal.
Fitocenoză (fito- = plantă; koinos = comun) – asociaţie de plante care trăiesc într-un anumit mediu de
viaţă (biotop) şi sunt condiţionate de anumiţi factori fizico-geografici şi biologici.
Ecosistem = ansamblu format din biotop şi biocenoză (fito + zoocenoză) în care se stabilesc relaţii
strânse, inclusiv cu factorii abiotici (cu biotopul).
Aceste definiţii sunt necesare în special pentru a se face diferenţa între termenii de floră şi vegetaţie, care
adesea se folosesc împreună, sau flora se subînţelege.
3. Istoricul studiilor privind flora şi vegetaţia
Studiile privind distribuţia florei şi vegetaţiei sunt deosebit de ample, efectuate cu
precădere în secolele XIX şi XX. Pot fi citate, ca începuturi primare, hărţile executate de
1 Silvian Parent (1991), Dictionaire des sciences de environement, Hatier-Regeot, Paris.
Mercator pentru Transilvania (1595-1611), cea a lui C. Cantacuzino (1700) pentru Ţara
Românească şi a lui D. Cantemir (1716) pentru Moldova. Urmează fondatorul botanicii
româneşti, D. Brandza (Despre vegetaţia României, 1880) care conturează şase regiuni de
vegetaţie, şi D. Grecescu cu prima schemă a zonalităţii vegetaţiei din România (Conspectul
florei României, 1898). În secolul XX se remarcă Al. Borza (publică regionarea floristică a
României, 1929, 1931, 1957, 1960), P. Enculescu (1938, harta vegetaţiei României), I. Prodan
(1939, un determinator pentru plantele din România) ş.a. O operă fundamentală, la care au
contribuit mulţi autori, este Flora R.P. România, în 13 volume (1952-1976). Amintim, totodată,
şi următoarele lucrări: Biogeografia României (1969), harta vegetaţiei din Atlas R.S.R. (1972-
79), lucrarea colectivă Pădurile României (1981, Edit. Academiei) şi capitolul Flora şi vegetaţia,
din vol. I Geografia României (1983).
ORIGINEA ŞI REPARTIŢIA ELEMENTELOR FLORISTICE
Flora României este foarte bogată având 3350 de specii (Flora României, 1952-76).
Aceste specii aparţin diferitelor regiuni din Europa şi Asia şi oglindesc determinări climatice
glaciare, interglaciare, holocene şi actuale. Principale sunt următoarele grupe de elemente: vest şi
central europene, euroasiatice, pontice, boreale, submediteraneene şi mediteraneene, alpine şi
endemice.
Speciile vest şi central europene de arbori sunt: molidul (Picea abies) existent în
etajul montan înalt, bradul (Abies alba), fagul (Fagus sylvatica) în munţii mijlocii şi dealurile
înalte, gorunul (Quercus petraea), stejarul pedunculat (Q. Robur), carpenul (Carpinus betulus) şi
alunul (Corylus avellana) la altitudini mai joase. În subarboret se găsesc: mărul pădureţ (Malus
sylvestris), păducelul (Crataegus pentagyna), cornul (Cornus mas), sorbul (Sorbus torminalis),
tei (Tilia cordata), ulm (Ulmus laevis şi U. procera), paltin (Acer pseudoplatanus). În pajişti sunt
multe specii din familiile Liliaceae, Gramineae, Rosaceae, Compositae.
Speciile euroasiatice mai tipice sunt următoarele: pinul silvestru (Pinus sylvestris),
mesteacănul (Betula pendula), aninul negru (Alnus glutinosa şi A. incana, ultimul în luncile din
munte), ulm (Ulmus minor şi U. glabra), paltinul (Acer platanoides), jugastru (Acer campestre),
iar în lunci se găsesc plopul alb (Populus alba), plopul negru (P. nigra), plopul cenuşiu (P.
canescens) şi sălcii (salix triandra, pentandra, fragilis, purpurea). Se adaugă sub
Preview document
Conținut arhivă zip
- Biogeografia Romaniei.pdf