Biogeografie

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Biogeografie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

CURSUL 1

Cap. I Obiectul bigeografiei. Relaţiile cu alte discipline. Ramurile biogeografiei

I.1. Obiectul biogeografiei

Biogeografia este o ştiinţă interdisciplinară, situată la interferenţa biologiei şi geografiei, ce studiază răspândirea fiinţelor vii pe planeta noastră şi factorii care au condiţionat această răspândire.

Sarcini: - cunoaşterea cauzelor răspândirii vieţuitoarelor,

- explicarea unor fenomene biogeografice,

- valorificarea ecosistemelor naturale cu menţinerea echilibrului bioproductiv,

- lupta pentru conservarea mediului ambiant (care se identifică cu mediul biogeografic).

În acest scop este importantă:

- stabilirea tuturor conexiunilor şi interacţiunilor între componentele biosferei,

- interpretarea fenomenelor biogeografice, în legătură cu condiţiile istorice care le-au generat, aceasta devenind metodologia fundamentală a studiului distribuţiei organismelor vii de pe Glob; toate fenomenele biogeografice au un aspect bipolar, putând fi astfel abordate simultan, atât dintr-o perspectivă biologică, cât şi dintr-una geografică.O altă precizare în legătură cu obiectul cercetărilor biogeografice: atât organismele individuale cât şi comunităţile biologice, de plante şi animale (şi nu luate separat), fac obiectul de studiu al biogeografiei ca ştiinţă.

I.2. Relaţiile biogeografiei cu alte discipline

Botanica şi zoologia se află în strânsă legătură cu biogeografia.Acestea oferă datele privind:

- sistematica (clasificarea) modernă care stabileşte relaţiile de descendenţă şi înrudire între specii,

- vechimea la scară geologică a unor taxoni ,

- perioada ruperii unor „grupuri-sor㬔,

- sincronizarea unor grupe de plante şi animale.

Paleontologia se ocupă cu studiul formelor fosile (macro- şi megafosile) vegetale şi animale, în vederea corelării stratigrafice a unor formaţiuni sedimentare şi a sincronizării vârstei lor relative.

Palinologia se ocupă cu studiul sporilor şi polenului, continuând şi aplicând preocupările paleontologiei pe microfosile constând în granulele de spori şi polen, cu ajutorul cărora se apreciază :

- vârsta unor sedimente,

- aspecte calitative şi cantitative din istoria florei şi vegetaţiei,

- repartiţia plantelor în anumite perioade - Pliocen, Pleistocen, Holocen.

Paleogeografia - reconstituie aspectele geografice din trecut, oferind informaţii asupra evoluţiei uscatului de-a lungul erelor geologice;

- se bazează, la rândul ei, pe ipoteze şi argumente concrete oferite de biogeografie, în stabilirea anumitor relaţii între continentele vechi pentru care nu există argumente geologice, ci exclusiv argumente deduse din răspândirea actuală a organismelor.

Ecologia - disciplină a biologiei se ocupă cu studiul relaţiilor dintre vieţuitoare şi mediul lor, mai exact, al sistemelor supraindividuale complexe cum sunt populaţia, biocenoza, ecosistemul şi biosfera ce cuprind învelişul viu şi mediul acestuia.

Geografia fizică este un alt domeniu care prin disciplinele sale

(climatologie, hidrologie, pedologie) oferă numeroase informaţii, cu ajutorul cărora pot fi înţelese problemele biogeografice, ori întregesc metodele de lucru ale biogeografiei.

I.3. Ramurile biogeografiei

Primele cercetări s-au separat pe trei orientări: floristică, respectiv faunistică, biogeografia ecologică şi biogeografia istorico-genetică.

Principalele etape din dezvoltarea acestei ştiinţe relevă mai multe ramuri cu preocupări diferite:

1. Biogeografia descriptivă - înregistrarea datelor floristice şi faunistice în vederea inventarierii florei şi faunei de pe teritoriul studiat. O altă orientare în cadrul biogeografiei descriptive este corologia sau arealografia, care se ocupă cu studiul răspândirii diverşilor taxoni, în vederea reconstituirii arealului sau teritoriului populaţiilor lor.

2. Biogeografia comparată stabileşte relaţii între complexele floristice şi faunistice, sau areale pe baza unor studii comparative. Se diferenţiază în:

a. Botanica şi zoologia geografică (numită şi biogeografia sistematică, respectiv fito- şi zoogeografia sistematică), care studiază răspândirea geografică a taxonilor supraspecifici (genuri, familii);

b. Biogeografia regională (geografia biologică, geografia botanică, respectiv zoologică sau floristică şi faunistică comparată), care pe baza studiilor comparative floristice şi faunistice din diversele teritorii, delimitează regiuni şi provincii biogeografice;

c. Biogeografia cenotică sau sincorologia (fitogeografia şi zoogeografia biocenotică) se ocupă cu studiul diverselor biocenoze sau comunităţi biologice.

3. Biogeografia cauzală reprezintă etapa superioară, care explică răspândirea unor sp. ca o consecinţă a infl. unor factori complecşi. Are două ramuri cu orientări aparent opuse, în realitate, complementare, întregindu-şi reciproc explicaţiile:

a. Biogeografia ecologică, care explică actuala repartiţie a vieţuitoarelor prin condiţiile mediului şi prin posibilităţile lor de răspândire;

b. Biogeografia genetico-istorică explică repartiţia actuală a vieţuitoarelor, invocând condiţiile care au generat apariţia şi extinderea arealelor lor.

Tot în cadrul biogeografiei cauzale pot fi separate biogeografia analitică şi biogeografia sintetică.

Biogeografia analitică studiază răspândirea taxonilor supraspecifici, pe baza coroborării informaţiilor microtaxonomice şi ecologice, ca şi a celor paleontologice şi paleogeografice pe întreg arealul lor.

Biogeografia sintetică reconstituie istoria şi evoluţia grupărilor de specii („complexe floristice şi faunistice”) cu răspândire asemănătoare, reconstituie istoria regiunilor biogeografice şi istoria dezvoltării formaţiunilor vegetale şi chiar a biocenozelor.

Evocarea principalelor etape din istoricul biogeografiei evidenţiază următoarea linie de desfăşurare a cercetărilor:

floristică şi faunistică à geografie biologică à biogeografie sintetică.

Atât în cadrul geografiei biologice (geobiologiei), cât şi în cadrul biogeografiei sintetice, se disting două curente: curentul regionalist, care delimitează regiuni şi provincii biogeografice, şi curentul genetic, stabileşte centrele de origine şi răspândire actuală ale complexelor de elemente floristice şi faunistice.

Procesele biogeografice pot fi studiate în funcţie de trei scări: cea a spaţiului, cea a timpului şi cea a evoluţiei, a schimbărilor acestea fiind interdependente între ele prin transferul de informaţie de la o scară la alta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Biogeografie.doc