Câmpia de Vest

Climatul general al României – temperat continental - are unele particularităţi în spaţiul montan determinate de:

- bariera orografică – prin caracteristicile sale: poziţia şi forma lanţului carpatic simt determinante pentru interferenţa principalele tipuri europene de climat.

- Aici are loc întrepătrunderea (periodică, întâmplătoare sau relativ permanentă) a arealelor unor centri barici extraeuropeni. Aceste interferenţe cumulate cu caracteristicile lanţului carpatic determină etajarea climatului şi blocarea regională a extinderii unor influenţe externe spaţiului carpatic.

1.Factorii care influenţează clima Carpaţilor

A. Circulaţia atmosferei

Pe teritoriul României, prin urmare şi în spaţiul carpatic, circulaţia vestică reprezintă 45% din totalul circulaţiei generale. Aceasta se manifestă în condiţiile unei presiuni ridicate în sudul continentului şi a unei arii depresionare în nord şi se poate produce tot timpul anului (aerul în cadrul acestei circulaţii este umed şi moderat termic). La circulaţia vestică şi adaugă cea polară (30% în spaţiul carpatic) ce are direcţie NV spre SE şi antrenează mase de aer oceanice de la latitudini polare (umede şi reci. ). La acestea se adaugă circulaţia sudică (aer cald şi umed venit de deasupra M. Mediterane, cald şi uscat venit din N. Africii şi din Pen. Asia Mică) şi circulaţia de blocare ce are loc atunci când deasupra României se instalează o arie de maximă presiune.

Pe lângă circulaţia generală şi manifestările ciclonale şi anticiclonale sunt influenţate direct de Carpaţi. Direcţia culmilor principale modifică dezvoltarea proceselor atmosferice de mari dimensiuni prin schimbarea traiectoriilor ciclonilor şi deformarea fronturilor. Se ajunge astfel la diferenţieri ale aspectului vremii pe o parte şi pe alta a Carpaţilor.

De exemplu, în cadrul circulaţiei vestice şi nord-vestice, pe versanţii expuşi acestor circulaţii are loc o creştere a nebulozităţii însoţită de căderi abundente de precipitaţii, în timp ce pe versanţii de sub vânt (adăpostiţi) au loc procese de tip foehn (Ecaterian Ioan Bordei, 1970).

B. Suprafaţa subiacentă

Carpaţii, prin orientarea lor joacă rol de barieră climatică în calea maselor de aer. Astfel, Carpaţii Orientali şi cei Meridionali constituie bariere pentru circulaţia anticiclonică (continentală) din est şi circulaţia ciclonică (oceanică) din vest şi sud-vest.

Prin urmare, masele de aer oceanic, mai umed, determină un regim mai moderat al climei în Câmpia şi Dealurile de Vest, în Depresiunea colinară a Transilvaniei şi în M. Apuseni şi mai continental în estul şi sud-estul ţării unde anticiclonii continentali au o dezvoltare mai mică pe verticală şi staţionează în faţa Carpaţilor. Rezultă o amplitudine mai mare a temperaturii aerului în estul şi sud-estul României, dar şi o nebulozitate mai redusă ce atrage scăderea cantităţii de precipitaţii.

De asemenea brumele, îngheţul, viscolele, fenomenele de uscăciune şi secetă sunt mai dese în SE faţă de NV ţării.

C. Expoziţia versanţilor faţă de circulaţia generală a atmosferei. Datorită orientării generale a lanţului carpatic are loc o distribuţie neuniformă a cantităţii de umezeală, a precipitaţiilor şi nebulozităţii.

Versanţii cu expoziţie vestică şi nord-vestică (ce sunt perpendiculari pe circulaţia generală a atmosferei- vestică) beneficiază de o umezeală mai mare (2-4%) de precipitaţii mai bogate (plus 100 mm) şi nebulozitate mai mare pentru aceeaşi altitudine decât pe versanţi cu expoziţie estică şi sud-estică.

Expoziţia versanţilor (sper S, N, E şi V) şi radiaţia solară determină distribuţia neuniformă a cantităţii de energie calorică. Cea mai mare diferenţă este între versanţii nordici şi sudici. Aceasta se reflectă în distribuţia pe verticală a vegetaţiei şi a învelişului de sol.

Gradul diferit de însorire determină păstrarea timp mai lung sau mai scurt a stratului de zăpadă, persistenţa îngheţului (cu cca 1 lună mai mult pe vers N faţă de cei S şi SV). În timp ce versanţii estici se încălzesc dimineaţa, cei vestici rămân umbriţi şi pe ei se păstrează umezeala mai ridicată, cu depuneri de rouă şi brumă. După amiaza fenomenul e invers.

În distribuţia energiei solare un rol important revine pantei. Versanţii cu înclinare mai mare beneficiază de o cantitate mai mică de energie solară comparativ cu cei care au pante mici.

D. Altitudinea

Odată cu creşterea altitudinii se modifică parametrii climatici astfel.

- Temperatura medie a aerului scade odată cu creşterea altitudinii cu 0,5-0,7°C/100 m altitudine.

- Umezeala relative medie anuală creşte cu 1 – 1,5% /100 m altit.

- Nebulozitatea totală medie anuală creşte cu 0.1 zecimi/100 m altit.

- Precipitaţiile medii anuale cresc cu 70-100 mm/100 m altit. (diferenţa mare constă în varietatea expoziţiei versanţilor)

E. Depresiunile Elena Dumitrescu numeşte depresiunile din Carpaţi ca adevărate „locuri de frig” în care se produc inversiuni de temperatură. Spre deosebire de depresiuni, culoarele depresionare se caracterizează printr-o ventilare permanentă fapt ce duce la omogenizarea valorilor tuturor parametrilor climatici.

2.Particularităţile principalelor elemente climatice

A. Temperatura aerului

Temperatura medie anuală (t.m.a.) variază în Carpaţi între - 2°C la peste 2000 m altitudine şi 6°C la altitudini de 1000 m (considerate ca fiind baza muntelui).

În depresiunile intramontane valorile t.m.a. sunt de 7,5°C la Braşov, 6°C în Depresiunea Petroşani, Depr. Maramureş (în sud pentru că în NV-ul depresiunii sunt 8°C), Depresiunile Giurgeu şi Ciuc.

Expoziţia versanţilor şi orientarea culmilor este foarte importantă în Carpaţi. Astfel în Masivul Făgăraş, pe versantul nordic izoterma de 6°C se află la 600 de metri altit. în timp ce pe versantul sudic ea urcă până la 700 m altit.

În sud estul M. Apuseni, ca urmare a manifestărilor foehnale t.m.a. este mai ridicată cu 1-2°C faţă de unităţile din jur.

Alte valori: Petroşani 6,8°C (la 607 m. altit), Sinaia (6,1°C la 860 m altit.), Parâng (3,4°C la 1585 m altit.).

La vârful Omu (2500 m altit. ) t.m.a. este de –2,7°C. Aceasta este valoarea înregistrată pe o perioadă lungă de timp. Există însă ani mai răcoroşi sau mai călduroşi. Spre exemplu acolo s-au înregistrat, ca t.m.a. –5,5°C în anul 1940 şi –1,1°C în anul 1937 considerat un an mai cald.