Capacitatea Flotei de Pescuit la Nivelul Uniunii Europene

Definirea indicatorului

Indicatorul măsoară dimensiunea şi capacitatea flotei de pescuit care, la rândul ei, se presupune că estimează presiunea asupra resurselor de peşte marin şi asupra mediului. Dimensiunea flotei europene de pescuit este prezentată ca numărul de ambarcaţiuni, capacitatea sub forma puterii totale a motorului în kW şi tonajul total în tone.

Mărimea flotei de pescuit a UE urmăreşte o tendinţă descendentă, cu o reducere de 19 % a puterii şi 11 % a tonajului în perioada 1989–2003, şi 15 % la nivelul numărului în perioada 1989–2002. În mod similar, flota cumulată a Estoniei, Ciprului, Lituaniei, Letoniei, Maltei, Poloniei şi Sloveniei şi-a scăzut tonajul cu 50 % în perioada 1992–1995. Totuşi, flota EFTA a crescut în

ceea ce priveşte puterea (cu 12 %, 1997–2002) şi tonajul (cu 34 %; 1989–2003) în ciuda scăderii numărului cu 40 % (1989–2002).

Evaluarea indicatorului

Puterea şi tonajul sunt principalii factori care determină capacitatea unei flote, şi astfel aproximează presiunea exercitată asupra populaţiilor de peşte. Puterea excesivă este considerată unul dintre factorii majori care conduc la pescuitul în exces. În prezent, puterea totală a flotei de pescuit se ridică la 7 122 145 kW în UE‑15 (2003) şi la 2 503 580 în EFTA (2002).

Datele pentru Estonia, Cipru, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovenia, Bulgaria şi România nu sunt disponibile. În ultimii 15 ani, capacitatea flotei UE din punct de vedereal puterii a scăzut în mod treptat, dar puterea flotei EFTA a crescut la o rată considerabilă de 13 % în perioada 1997–2002. Norvegia, Italia, Spania, Franţa şi Marea Britanie au cea mai mare putere la nivelul flotelor lor, ceea ce reprezintă aproximativ 70 % din flota totală în 2003. În 2003, tonajul flotei de pescuit (GRT) consta din 1 922 912 tone în UE‑15 şi 579 097 tone în ţările EFTA. Datele ultimului recensământ pentru Estonia, Cipru, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovenia, în 1995, au indicat 543.631 tone.

În perioada 1989–2003 flota UE şi-a redus în mod treptat tonajul cu aproximativ 10 %, iar în acelaşi timp, flota EFTA a cunoscut o creştere de aproape 30 % (Harta 3). Flotele Estoniei, Ciprului, Lituaniei, Letoniei, Maltei, Poloniei şi Sloveniei au cunoscut o scădere dramatică de 50 %, iar cele ale Bulgariei şi României de 70 % din cauza restructurării economiilor noilor ţări membre ale AEM; nu există date disponibile referitoare la tonajul flotelor în aceste ţări ulterioare activităţile de pescuit la un nivel cu mult peste nivelul presiunii pe care îl pot suporta în limite de siguranţă populaţiile de peşti existente. Pe măsură ce noile tehnologii oferă anului 1995. În prezent, Spania, Norvegia, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Olanda deţin flotele cu cel mai mare tonaj, reprezentând aproape 70 % din flota totală în 2003.

În 2002, existau 90 595 ambarcaţiuni de pescuit în UE‑15 şi 12 589 în ţările EFTA. Conform DG pentru Pescuit, flotele Estoniei, Ciprului, Lituaniei, Letoniei, Maltei, Poloniei şi Sloveniei erau compuse din aproximativ 6 200 ambarcaţiuni în 2001. Atât flota UE, cât şi flota EFTA au fost diminuate treptat ca dimensiune în ultimii 15 ani, în timp ce flotele Estoniei, Ciprului, Lituaniei, Letoniei,Maltei, Poloniei şi Sloveniei au crescut treptat în ultimii 10 ani (Harta 2). Este de notat faptul că valoarea maximăobservată în 1994 s-a datorat introducerii în registru a unor noi ţări, Finlanda şi Suedia. Grecia, Italia, Spania,Norvegia şi Portugalia deţin cel mai mare număr de ambarcaţiuni, reprezentând aproape 70 % din flota totală în 2003. În cazul Greciei şi al Portugaliei, o comparaţie între numărul de ambarcaţiuni şi capacitatea flotei indică faptul că aceste două flote sunt compuse în principal din mici ambarcaţiuni. În ciuda diminuării globale a dimensiunii şi capacităţii (putere şi tonaj) suferite de către flota UE în ultimii 15 ani, nu a fost observată nici o îmbunătăţire vizibilă la nivelul populaţiilor de peşti.

Conform DG pentru Pescuit, una dintre cele mai importante şi de durată probleme ale politicii comune pentru pescuit a fost capacitatea excedentară cronica a flotei UE. Măsurile de conservare au fost împiedicate în mod constant prin activităţile de pescuit la un nivel cu mult peste nivelul presiunii pe care îl pot suporta în limite de siguranţă populaţiile de peşti existente. Pe măsură ce noile tehnologii oferă ambarcaţiunilor de pescuit şi mai multă eficienţă, capacitatea flotei ar trebui redusă pentru a păstra un echilibru între capacitatea de pescuit şi cantităţile de peşte care pot fi pescuite din mare, în limitele de siguranţă. Planurile multianuale de orientare (MAGP) s-au dovedit a fi inadecvate şi au fost înlocuite printr-o schemă mai simplă în politica comună pentru pescuit, revizuită (ianuarie 2003).

Contextul politicii de mediu

Politicile UE au ca scop pescuitul durabil, pe o perioadă lungă de timp, printr-o gestionare adecvată a pescuitului, într-un ecosistem sănătos, oferind în acelaşi timp condiţii economice şi sociale stabile pentru toţi factorii implicaţi în această activitate.

Exploatarea durabilă a populaţiilor de peşte este asigurată prin Politica Comună asupra Pescuitului a UE (OJ C 158 27.06.1980). Prin cele patru MAGP s-a depus un efort pentru a se atinge un echilibru durabil între flotă şi sursele disponibile. Reglementarea Comisiei (EC) Nr. 2091/98 din 30 septembrie 1998 s-a ocupat de segmentarea flotei de pescuit a Comunităţii şi efortul de pescuit raportat la planurile multianuale de orientare, iar Reglementarea Consiliului (EC) 2792/1999 a stabilit reguli şi măsuri detaliate privitoare la asistenţa structurală comunitară în sectorul pescuitului, în principal cu ajutorul fondurilor structurale şi al instrumentelor financiare în domeniul pescuitului, ca de exemplu, instrumentul financiar pentru orientarea în domeniul pescuitului (FIFG).

Raportat la politica comună de pescuit revizuită, MAGP nu au răspuns aşteptărilor şi s-au dovedit a fi greu de gestionat. Subvenţiile pentru construcţii/modernizare şi costurile asociate au subminat eforturile depuse,

de asemenea, cu sprijin public, în scopul eliminării capacităţii în exces, prin susţinerea introducerii unor noi ambarcaţiuni în flotă. MAGP IV, care a fost finalizat în decembrie 2002, a fost înlocuit printr-o schemă mai simplă, în conformitate cu CFP revizuită (Reglementarea Consiliului (EC) No 2371/2002 cu privire la Conservarea şi Exploatarea Durabilă a Resurselor Piscicole conform politicii comune de pescuit).

Politica comună în domeniul pescuitului (CFP) a fost creată pentru a reglementa activităţile de pescuit din punct de vedere ecologic, economic şi social. În pofida acestui fapt, multe dintre speciile de peşte valoroase din punct de vedere comercial au fost pescuite peste măsură, scăzând astfel sub limita biologică sigură. Natura legislaţiei în acest domeniu face ca sancţionarea eficientă a statelor membre care pescuiesc peste limitele admise să fie dificilă şi costisitoare.