Carpații României

Fac parte din Carpaţii Sud-estici cuprinzând cea mai mare parte a acestora.

Pe teritoriul româniei realizează aproape un cerc, pe care N. Bălcescu şi după el şi alţii, l-au asemuit cu meterezele unei cetăţi, în mijlocul căreia se află depresiunea colinară a Transilvaniei.

Prin poziţie şi desfăşurare constituie osatura reliefului României. Podişurile, dealurile şi câmpiile de la exteriorul şi interiorul Carpaţilor sunt strâns legate genetic şi evolutiv de aceştia. Ca urmare toate constituie un domeniu morfostructural unitar (domeniul carpatic) realizat treptat de la finele cretacicului până în cuaternar.

Definitivarea sistemului orografic românesc la finele pliocenului şi mai ales în cuaternar a fost marcată de cantităţile imense de materiale sedimentare de provenienţă carpatică, care au fost transportate de râurile carpatice şi depuse în lacurile limitrofe lanţului montan, prin ele realizându-se nu numai colmatarea lor, dar şi construirea unor vaste câmpii.

Ridicarea Carpaţilor în mai multe faze în cuaternar a facilitat impulsuri epirogenetice pozitive în regiunile limitrofe, ce-au fost transformate în trepte cu altitudini de mai multe sute de metri; prin fragmentarea lor au reultat podişuri, dealuri.

Realizarea treptată a lanţului Carpaţilor în mai multe faze orogenetice s-a realizat pe plan morfologic în patru situaţii distincte: - individualizarea de masive cu alcătuire şi structură specifice în cel puţin două perioade (cretacic mediu – paleogen şi mio-pliocen) care s-au alăturat uneori până la unire; - dezvoltarea în lungul unor fracturi profunde a unor grabene şi bazine tectonice ce-au funcţionat mai mult sau mai puţin timp ca bazine sedimentare, iar după exondare (frecvent în pliocen superior-cuaternar) ca largi depresiuni intramontane; - crearea prin efuziuni magmatice însemnate a numeroase aparate vulcanice şi platouri vulcanice care în Carpaţii Orientali se îmbină într-un lanţ, iar în M. Apuseni se constituie în grupări; - o evoluţie diferită regional şi ca timp cu reflectare în formele de relief rezultate (trepte de nivelare, forme structurale, petrografice etc.), dar şi în ierarhizarea lor.

În concordanţă cu formarea şi evoluţia sistemului de masive carpatice s-a realizat structura hidrografică care reflectă două caracteristici de poziţie, divergenţa generală pentru marea majoritate a râurilor şi convergenţa unora spre Depresiunea colinară a Transilvaniei. Râurile şi-au extins cursurile în regiunile limitrofe pe măsură ce acestea exondau ca urmare a antrenării lor de către ridicarea carpatică şi a umplerii cu sedimente.

Carpaţii prin desfăşurare şi altitudine constituie bariere orografice importante pentru masele de aer ce ajung deasupra României provocând: schimbarea direcţiei lor de propagare, modificări ale caracteristicilor meteorologice şi stării vremii prin traversarea munţilor, diversitate de topoclimate (alpin, depresionar, munţi de altitudine medie, culoare de vale etc.).

Fragmentarea mare impusă de tectonică, culoare de vale şi depresiuni dezvoltate în toate direcţiile, altitudinile nu prea ridicate, mulţimea pasurilor, resursele de subsol, pădurile şi păşunile bogate, topoclimatele relativ blaânde etc., au constitui condiţii extrem de favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea aşezărilor care în prezent constituie o reţea bine înrămurată şi închegată pe întreg spaţiul. De ea sunt legate activităţi economice diverse între care se impun mineritul, păstoritul, exploatarea şi prelucrarea primară a lemnului, servicii (în unele locuri turismul se află pe prim plan); se adaugă activităţi industriale specifice anumitor centre care au la bază o îndelungată tradiţie (textile, alimentară, pialărie), posibilitatea prelucrării unor resurse locale (metalurgie), folosirea forţei de muncă excedentară etc.

Dezvoltarea aşezărilor a facilitat dobândirea unei reţele dense de căi de comunicaţie, într-o anumită măsură modernizată, care asigură strânse legături nu numai între acestea, dar mai ales cu cele din exteriorul Carpaţilor. Există 12 tronsoane de căi ferate care traversează lanţul montan şi 14 care pătrund pe anumite distanţe; sunt 30 de şosele modernizate care îi traversează, din care 7 de rang european şi numeroase alte drumuri cu grad diferit de modernizare care pătrund pe toate direcţiile în lungul văilor şi depresiunilor.

Carpaţii României dispun de un potenţial turistic foarte bogat concentrat dar şi diferenţiat pe masive şi depresiuni-culoare de vale; unele dintre acestea (Bucegi, Făgăraş, Retezat, Apuseni, Semenic, Braşov, Maramureş, Bucovina etc.) au valoare internaţională.

R E L I E F U L

SUPRAFEŢELE ŞI NIVELELE DE EROZIUNE

Pediplena (peneplena carpatică)

1) Denumiri regionale - Platforma marilor înălţimi carpatice, Platforma Borăscu, Platforma Fărcaş-Cârligaţi-Platforma Semenic, date de Emm. de Martonne; peneplena carpato-transilvană- M. Ilie; peneplena carpatică - P. Coteţ, Gr. Posea; pediplena carpatică - Gr. Posea şi colab.; suprafaţa înaltă a Gilăului - L. Sawicki, suprafaţa Almăjului - Gr. Posea etc.

2) Desfăşurare - Apar două forme de relief: a) platouri netede cu suprafeţe diferite, acoperite de scoarţa de alterare şi dominate de vârfuri cu caracter de inselberg; b) culmi netede şi vârfuri care se desfăşoară într-un plan aflat aflat la partea superioară a masivelor. Există şi areale mici unde ea este fosilzată. Se corelează cu suprafeţe întinse fosilizate din regiunile de platformă extracarpatice.

3) Altitudinile la care se desfăşoară sunt variate întrucât după realizarea ei regiunea muntoasă a fost fragmentată în blocuri ce-au suferit înălţări diferite. Dacă în Carpaţii Meridionali se situează la 1800-2200 m, inălţimea crescând de la vest la est în M. Rodnei, (T. Morariu) o descrie la 1800-2000; în celelalte masive are valori mai mici 1100-1600 m (în două trepte în M. Bihor), 1100-1300 m in M. Semenic, 800-1000 în M. Almăj şi masivele din vestul Apusenilor; mai jos 400-700 m în masivele de la contactul cu Dealurile de Vest (M. Locvei).

4) Modelarea reliefului până la stadiul de peneplenă s-a realizat din cretacicul superior (danian) şi, diferenţiat pe compartimente până în eocen sau chiar badenian. Ea s-a înfăptuit în condiţiile unui climat cald care a evoluat de la nuanţa de savană (cretacic superior-eocen) la cea mediteraneană (miocen-inferior). Au rezultat pedimente care prin unire au dat pediplena.

Pe parcursul etapei, în unele sectoare carpatice, modelarea a fost mai scurtă, regiunile suferind coborâri şi fosilizări, iar altele uşoare înălţări care au facilitat dezvoltarea a două-trei faze mai scurte. Ca urmare, în literatură acestea sunt cuprinse în sistemul sau complexul pediplenic.

În badenian mişcările tectonice au fragmentat puternic zona cristalină, unele blocuri au fost ridicate (masive, horst), iar altele au fost coborâte (grabene) reprezentând bazine de sedimentare.

Înălţările din pliocen-cuaternar au avut intensitate diferită de la un masiv la altul. Ca urmare, pediplena carpatică a ajuns sub forma de petice în poziţie altimetrică deosebită suferind şi o modelare (fragmentare) diferită.

Suprafaţa medie carpatică

1) Denumiri regionale - Platforma Măguri-Mărişel, platforma ţara Moţilor, platforma Arieşului, platforma Râu Şes, platforma Cârja-Tomnacica - date de Emm. de Martonne; peneplena preburdigaljană şi suprafaţa sarmaţiană - A. Nordon; platforma Bătrâna - T. Morariu; Poiana Ciungi şi Tomnatic - M. David, suprafaţa pretortoriană, suprafaţa ţării Lăpuşului - Gr. Posea, suprafaţa Cerbului - I. Sârcu; suprafeţele Chiruşca şi Podu Calului - M. Ielenicz; suprafeţele Plaiuri I şi Plaiuri II - Gr. Posea şi colab. etc.

2) Desfăşurare - Există în masivele cristaline şi în cele ale flişului cretacic pe care mişcările tectonice de la finele cretacicului-paleogen şi miocen le-au ridicat facilitând intense procese de modelare. Se prezintă sub mai multe forme:

a) suprafeţe cvasiorizontale pe areale largi la nivelul interfluviilor principale în unităţile montane care au suferit prima etapă de modelare (dominant în aria flişului);

b) poduri interfluviale şi culmi rotunjite sub nivelul pediplenei carpatice în masivele cristaline, care înclină uşor spre axul văilor principale;

c) aliniamente de vârfuri aflate în acelaşi plan, separate de şei adânci, în masivele flişoide cu alternanţe dese de strate din roci dure şi moi;

d) bazine de recepţie largi, cu caracter depresionar îndeosebi, la văile care îşi au obârşia în masivele cristaline sau în cele din aria flişului intern.

3) Altitudini Dacă Emm. de Martonne a înglobat toate situaţiile analizate într-un singur complex - (Râu Şes, Măguri-Mărişel), ulterior toţi cei care le-au cartat şi prezentat au identificat două sau chiar trei trepte care au fost modelate în intervalul paleogen-miocen, deci ulterior pediplenei carpatice. Ele reflectă rezultatul unor cicluri incomplete de nivelare întrerupte de mişcări de ridicare active în trei momente (savice, stirice vechi, stirice noi) care însă regional au avut intensitate diferită.