Climatologia urbană

I. Prima lucrare de Climatologie urbană alcătuită pe baze științifice folosind observațiile instrumentale aparține lui Luke Howard ”The climate of London” scrisă în 1818 și reeditată în 1820-1833.

Autorul pune în evidență creșterea temperaturii aerului din orașul Londra față de regiunea înconjurătoare. În perioada care a urmat numeroși alți cercetători au studiat modificarea diferitelor elemente meteorologice sub influența orașelor, Angot 1893, Helman 1894.

Prima sinteză asupra climei orașelor este cea făcută de Kratzer în 1937 și reeditată în 1956 consacrându-se prin obiectul și metoda într-o nouă ramură a climatologiei aplicate numită climatologie urbană.

Perioada modernă și contemporană se caracterizează prin lucrări , monografia referitoare la climatul unor orașe precum Paris, Londra, Budapesta, New York, Tokio etc.

În România primele cercetări asupra climei orașului București sunt ale lui Ștefan Hepites în 1855 și C. Ioan 1933.

Clima orașelor din România a reprezentat obiectul de studiu pentru elaborarea unor teze de doctorat precum Elena Erhan, Iași 1970.

Elena Dumitrescu, București, 1971, Ion Farcaș, Culoarul Turda - Câmpia Turzii, 1977.

În 1975 Bugiuman și Cotrău, iar în 1980 Sterie Ciulache fac o trecere în revistă a problemelor referitoare la clima orașelor folosind exemplele din România.

II. Obiectul și metodele.

În accepțiunea lui Kratzer 1973 Climatul orașului poate fi considerat ca un ansamblu al unor microclimate specifice diferitelor străzi, piețe, parcuri etc.

Acest climat se caracterizează prin trăsături proprii față de regiunea înconjurătoare astfel: temperatură mai mare, umezeala aerului mai mică, durata de strălucire a soarelui mai mică, nebulozitate mai mare, viteza vântului mai mică.

Climatul orașului este comod de Kratzer ca fiind intermediar între macroclimat și microclimat aparținând topoclima sau climatul local.

!!! Cel mai des termen folosit pentru clima orașului este cel de topoclimat urban.

S. Ciulache în 1971 propune termenul pentru climatul urban: ”Topoclima complexelor orașelor” înțelegând orașele și zonele în centru foarte compacte care se comportă ca niște orașe.

!!! Limitele climatului urban sunt:

a. Pe orizontală până la margiena perimetrului construit cu unele influențe în zona marginală în funcție de mărimea orașului, poziția față de direcția vântului și forma acestuia.

b. Pe verticală până la o înălțime de 3 până la 5 ori mai mari decât înălțimea clădirilor.

În perimetrul urban se disting 2 categorii de microclimate:

a. Microclimate exterioare: parcuri, piețe, străzi, acoperișuri.

b. Microclimate interioare: spațiile de locuit, halele industriale, clădirile de birouri.

Metode de cercetare folosite în analiza climatului urban sunt:

a. Calcularea ratei de vibrație a elementelor meteorologice la stațiile meteorologice încorporate în arealul urban, București Filaret.

b. Calcularea ratei de vibrație a elementelor meteorologice de la stații meteorologice pereche: București-Filaret, București- Băneasa.

c. Profil de măsurători instrumentale topoclimate și microclimate (vezi practica de vară).

d. Imagini satelitare.

e. Utilizarea de senzori în profile topoclimatice.