Depresiunea Colinară a Transilvaniei

Se întinde pe o suprafaţă de aproape 26.000km² . Reprezintă o unitate geologico-structurală la interiorul Carpaţilor, din punct de vedere morfologic prezentându-se ca unitate de podiş dar marginal şi de dealuri şi depresiuni submontane.

Devine depresiune spre sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului şi se prelungeşte până în Pliocen şi începutul Cuaternarului. S-a format prin scufundarea unui teritoriu întins la interiorul Carpaţilor după un sistem de falii profunde, fiind ocupată de ape şi funcţionând ca un bazin de acumulare până în Pliocen şi începutul Cuternarului, rezultân că această unitate aparţine Neozoicului.

Se pun în evidenţă 2 etape structurale:

• Prelaramic – care sorespunde fundamentului;

• Postlaramic – care formează umplutura sedimentară a depresiunii.

Fundamentul este constituit din şisturi cristaline şi formaţiuni sedimentare de vârstă aparţinând perioadelor de până la Cretacicul Superior.

Şisturile cristaline din fundament sunt de mare complexitate, intersectate în depresiuni prin foraje la adâncimi diferite respectiv între 1000-2900m în zonele marginale şi până la 3200m în centrul depresiunii, în zona Pogăceaua şi Stupini la nord de Mureş. Şisturile cristaline sunt epimetamorfice sau epizonale mai ales în est, în principal cloritosericitoase sau mezometamorfice în vest unde sunt micaişisturi, mica albă, biotita, mica neagră, şisturi cuarţitice şi calcare cristaline.

Formaţiuni asemănătoare fundamentului sunt prezente la suprafaţă în NV depresiunii în „jugul intracarpatic”, respectiv în Meseş, dl. Dumbrava, Dealul Mare-Prisnel şi masivul Preluca pentru că aici formaţiunile au rămas la suprafaţă.

Masivul Preluca – este situat la vest de oraşul Tg. Lăpuş, întins pe câţiva zeci de km, format din paragnaise în centrul masivului, calcare cristaline în zona Răzoare cu carbonaţi de mangam care se şi exploatează la Răzoare.

În NV este prezent masivul Dumbrava o continuare a primului ambele având la N linii de falie, dând acestora aspect de horst. La vest de Preluca este masivul Ţicău străbătut de Someş iar între Someş şi Crişul Repede sunt Munţii Meseş.

Aceste înălţimi formate din şisturi cristaline formează „jugul intracarpatic” sau „Poarta Someşeană”.

Peste fundamentul depresiunii este dispus învelişul sedimentar prelaramic care se păstreazp numai sub forma unor petice restrânse aparţinând permian, triasic şi cretacic inferior întâlnite în foraje pe valea Gurghiului, în estul M. Meseş, în cotul Oltului, în zona Agnita.

Formaţiunile postlaramice încep cu Paleogenul, fiind o consecinţă a diastrofismului laramic, a fazei de cutare din Carpaţi. Începând cu laramicul are loc o coborâre generală a întregului teritoriu de la interioriul Carpaţilor coborârea având loc însă diferit de la o regiune la alta dovedită de faptul că depozitele paleogene nu sunt prezente pe întreaga arie a depresiunii, teritorii destul de întinse fiind mult timp în stare emersă.

Formaţiunile paleogene prezintă o dezvoltare clasică în NV depresiunii cu depozite eocene şi oligocene, cu numeroase orizonturi evident în cadrul acestora calcarele eocene, exploatate în multe locuri cu materiale de construcţii, marne, argile şi diferite alte formaţiuni aparţinând eocenului şi oligocenului.

Sedimentarea în depresiune se continuă în tot timpul Neogenului. Spre sfârşitul Miocenului, respectiv în Badenian are loc o puternică transgresiune, când apele mării cuprind întreg teritoriu al Transilvaniei, situaţia fiind o consecinţă a mişcărilor stirice care încep în helveţian şi sunt continuate cu intensitate în badenian. În Badenian, când are loc o activitate vulcanică foarte întinsă începe procesul de depunere a piroclastitelor, a cenuşii vulcanice de la erupţii formând primul orizont de tufuri (tuful de Dej – tuf dacitic) cu grosimi de zeci de metrii, foarte bine evidenţiate în partea estică a Dealurilor Clujului şi Dejului, respectiv pe stânga Someşului Mic.

Peste complexul tufului de Dej apare orizontul formaţiunilor sării, constituite din argile şi marne şi depozitele de sare. Aceasta rezultă în condiţii de acţiune regresivă, prezente pe toate laturile depresiunii evidenţiindu-se anticlinalele diapire Sovata-Praid, Ocna Sibiu, Ocna Mureş, Ocna Dej.

După Badenian apar alte orizonturi de tufuri vulcanice în raport cu perioadele de erupţii din vulcanismul Carpaţilor Orientali: tuful de Borşa, tuful de Hădăreni (pe stânga Arieşului), tuful de Ghiriş, Bazna etc.

În centrul depresiunii sunt formaţiunile mio-pliocene, dominate de structurile diapire şi în domuri, fiind determinate de prezenţa şi comportarea depozitelor de sare care formează o pătură groasă şi continuă în tot centrul depresiunii, înregistrând grosimea cea mai mare între Mureş şi Târnava Mare.

Datorită presiunii litostatice, sarea a migrat spre zonele marginale unde grosimea depozitelor era mai redusă astfel încât în aceste locuri sarea a ridicat depozite uneori până spre suprafaţă formând spre margini cutele diapire iar în interior sau format domurile sau chiar brahii anticlinale. Urmare a acestui fenomen laturile vestice şi estice se caracterizează prin prezenţa cutelor diapire începând de la Dej-Sic-Cojocna-Turda până la Ocna Mureş pe latura vestică urmate de cele de Aiud-Ocnişoara şi Pinca-Ocna Sibiului. În est sunt prezente pe aliniamentul Şieu-Sovata-Praid-Odorhei până spre Rupea. Laturile nordice şi sudice sunt lipsite de cute diapire.