Diplomație și comunicare

I SERVICIUL DIPLOMATIC

Notiuni principale: diplomatia, serviciul diplomatic ministerul de externe,

relatiile diplomatice, misiunea diplomaticã

Termenul diplomatie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemã

delicatã, cu tact, cu politete. Prin diplomatie se întelege însã si duplicitate. Sunt doctrinari

care, conform perceptiei comune, admit sinonimia dintre politica externã si diplomatie. Prin

diplomatie, se întelege activitatea reprezentantilor statelor, legatã de raporturile dintre state.

Activitatea diplomaticã este activitatea reprezentantilor desemnati de state. Diplomatia

statului este activitatea diplomaticã desfãsuratã de reprezentantii lui. Statele interactioneazã în

domeniul relatiilor diplomatice prin diplomatii lor.

Diplomatia este profesia reprezentãrii statului în relatiile cu alte state, asadar profesia

diplomatului, a celui care se pricepe sã reglementeze, altfel decât cu forta, diferendele dintre

state. Diplomatul detine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor, aplicând

regulile, traditiile si uzantele legate de relatiile dintre state.

Diplomatul este functionar public, având statut propriu, asa cum au statute proprii

profesorii, militarii si politistii.

Diplomatia este si denumirea corpului agentilor diplomatici ai statului. Se recurge la

acest termen si pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Când se vorbeste, nu doar în

presã, dar si în doctrinã, despre "diplomatia româneascã", ca si despre "diplomatia francezã",

"diplomatia rusã", notiunea semnificã serviciul public national pentru diplomatie (serviciul

diplomatic). Fiecare din aceste servicii nationale au ca misiune definitorie aplicarea politicii

de înfãptuire si de apãrare a intereselor statului national pe care îl reprezintã.

Serviciul diplomatic, component al administratiei statului, reprezintã permanent statul,

în primul rând în relatiile politice cu alte state, negociazã cu alte state, transmite si primeste

mesaje.

Activitatea diplomaticã constã, în primul rând, din comunicarea dintre sefii de state,

dar si din comunicarea dintre alti reprezentanti ai statelor, care participã la misiuni

diplomatice, în cadrul unor delegatii la forurile internationale, în cadrul unor misiuni ad-hoc

sau în cadrul ambasadelor. Serviciul diplomatic este necesar în primul rând pentru realizarea

misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt si ale celorlalti demnitari. Pe treapta supremã a

ierarhiei diplomatice se aflã seful statului.

Dacã misiunile diplomatice ad-hoc au îndeosebi obiective legate de substanta politicii

externe, serviciului diplomatic îi revine administrarea relatiilor externe ale statului. Acest

serviciu se ocupã nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe, ca instrument de

organizare, a elaborãrii ei, de aplicare si de consiliere.

Serviciul diplomatic se aflã sub autoritatea ministrului de externe.

Cele douã ramuri ale serviciului diplomatic, internã si externã, cuprind institutii

precum ministerul de externe, sectiuni ale altor ministere, compartimente specializate ale

serviciilor parlamentare si ale administratiei prezidentiale, ambasadele, consulatele, filialele

unor institutii de propagandã (institute culturale).

Elemente specifice ale ramurii interne a serviciului diplomatic intrã si în componenta

altor ministere si institutii ale autoritãtilor statului, prin a cãror activitate se realizeazã politica

externã. Aceste ministere si institutii participã si la misiunile diplomatice în strãinãtate cu

personal (reprezentanti ai statului, functionari cu sarcini diplomatice si rang diplomatic).

Ministerul de externe asigurã realizarea politicii externe a statului, conform

reglementãrilor constitutionale si programului de guvernare. Ministerul de externe reprezintã

statul în relatiile internationale si are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relatii.

Celelalte ministere reprezintã statul pe plan extern fiecare numai în privinta domeniului lor de

activitate si pot angaja statul în relatiile externe numai cu împuternicire specialã.

4

Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat, ministerul de externe este

inconturnabil în relatiile diplomatice, întrucât, în dreptul diplomatic, s-a stabilit cã toate

problemele oficiale încredintate misiunii diplomatice se trateazã, în primul rând, cu ministerul

de externe al statului pe teritoriul cãruia misiunea functioneazã. Aceastã regulã clasicã îi

rezervã exclusiv ministerului de externe atributia de a realiza comunicarea cu strãinãtatea.

Astfel acest minister apare, din reglementãri, ca institutie nodalã în relatiile internationale.

Totusi, în perioada de dupã introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi, a

devenit evidentã tendinta ca si alte ministere sã abordeze, fiecare în domeniul sãu, aspecte ale

relatiilor interstatale.

Ministerul de externe este institutia principalã care coordoneazã interactiunea statului

cu celelalte subiecte de drept international si prin care se realizeazã comunicarea coerentã

dintre stat si celelalte subiecte de drept international, ministerul fiind receptorul mesajelor si

emitãtorul lor, ca principal purtãtor de cuvânt.

În România, ministerul de externe este institutie a administratiei publice centrale, cu

personalitate juridicã, în subordinea Guvernului.

În domeniul propriu de activitate, ministerul de externe exercitã câteva functii

generale: reprezentare, reglementare, control, organizare, administrare.

Ministerul de externe reprezintã autoritãtile statului în relatiile cu strãinãtatea. În

cadrul ministerului de externe se elaboreazã si se si transmit strãinãtãtii comunicãri în numele

statului, ca de la subiect de drept international cãtre alt subiect / alte subiecte de drept

international, sub imperiul principiului egalitãtii suverane a statelor. Ministerul de externe

coordoneazã reprezentarea statului prin realizarea functiei de reprezentare proprie misiunilor

diplomatice. Ministerul de externe coordoneazã si participã direct la aplicarea programului de

guvernare în domeniul politicii externe. În vederea realizãrii acestor scopuri, elaboreazã

cadrul normativ si institutional pentru realizarea obiectivelor de politicã externã din program.

Ministerul de externe controleazã modul în care se respectã si se aplicã reglementãrile legale

în domeniul politicii externe. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor si ale

altor întelegeri internationale la care statul este parte. Ministerului de externe îi revine

organizarea institutiilor din subordine: ambasade si posturi consulare.