Dreptul mediului 2021

Capitolul 1. Premise ale reglementării relațiilor privind mediul și dezvoltarea durabilă a societății umane

1.1. Noțiunea de mediu și de protecție a mediului

Termenul de mediu, așa cum îl definim astăzi, a apărut relativ recent în numeroase limbi vorbite în lume. Indiferent de origine sau de forma expresiei, preluarea acestui termen de către limbajul comun denotă că degradarea mediului ambiant este un proces evident cu repercusiuni grave în prezent.

Mai precis, începutul anilor 1960 marchează descoperirea efectelor nefaste ale acțiunilor umane asupra mediului înconjurător și, în același timp, momentul lansării la nivel mondial a campaniei de protecție a mediului pe termen lung. Societatea civilă, urmând atenționările oamenilor de știință, a conștientizat pericolul propriei dispariții din cauza diversificării dezordonate a activităților umane, pe fondul unui „boom” demografic, și a folosirii tehnologiilor moderne fără o evaluare preliminară a consecințelor. Efectele comportamentului uman neadecvat în raport cu mediul s-au concretizat în poluarea atmosferei, determinând accelerarea procesului de încălzire globală, subțierea stratului de ozon, ploile acide, degradarea solului, poluarea apelor fluviale, mareele negre, care afectează în special litoralul marin, diminuarea în număr sau dispariția unor specii de animale și plante sălbatice.

Astăzi, progresul tehnicii moderne a dus la investigații mai profunde și elocvente în ceea ce privește impactul activităților umane asupra mediului. Subțierea stratului de ozon, încălzirea climaterică au devenit realități palpabile, pentru care se încearcă găsirea unor soluții viabile și eficiente care să stopeze deteriorarea mediului ambiant și a propriei noastre existențe.

Noțiunea de mediu comportă numeroase definiții, atât în limbajul curent, cât și în cel de specialitate.

În Dicționarul explicativ al limbii române, mediul este definit ca fiind „cadrul de viață al individului și ansamblul condițiilor susceptibile să acționeze asupra organismelor vii și activităților umane”.

Plecând de la definiția dată de savantul român Emil Racoviță, din punct de vedere strict științific, mediul a fost definit ca fiind „totalitatea condițiilor energetice, fizice, chimice și biologice care înconjoară o ființă sau grupuri de ființe și cu care acestea se găsesc în relații permanente de schimb” (Vancea, 1972, p.17).

De asemenea, în limitele acestei din urmă definiții, noțiunea de mediu este explicată și instituită și prin intermediul normei juridice internaționale, comunitare sau naționale.

În reglementarea din 1973, legiuitorul român a statuat că mediul înconjurător este constituit din „totalitatea factorilor naturali și a celor creați prin activități umane care, în strânsă interacțiune, influențează echilibrul ecologic, determinând condițiile de viață pentru om, de dezvoltare a societății”.

Aproximativ douăzeci de ani mai târziu, în condițiile noilor descoperiri științifice, a regândirii strategiei mondiale de protecție a mediului și a recunoașterii componentelor întregii ambianțe ecologice în care se desfășoară activitățile umane, definiția juridică a mediului înconjurător este actualizată și întregită. Potrivit actului normativ în vigoare, mediul constă în „ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului” (O.U.G. nr.195/2005, art.1, pct.21).

Ulterior, în 2002, Guvernul României, într-o ordonanță de urgență referitoare la gospodărirea integrată a zonei costiere a României (O.U.G. nr. 202/2002, Anexa 1, pct. 132), punctează cu mai multă acuratețe principalele componente care alcătuiesc mediul înconjurător:

1. resurse naturale biotice și abiotice cum sunt aerul, apele subterane și de suprafață, solul, clima, fauna și flora și habitatul acestora;

2. bunurile care fac parte din mediul constituit și din patrimoniul cultural;

3. aspectele caracteristice ale peisajului;

4. calitatea vieții și a mediului de viață, în măsura în care au sau pot avea influență asupra bunăstării și sănătății omului; și

5. interacțiunea dintre factorii menționați mai sus.