Dunărea și Marea Neagră

Dunarea constituie cel mai mare si mai important fluviu al Europei Centrale si Sud-Estice si, în acelasi timp cel mai mare afluent al Marii Negre.

Lung de 2860 km, fluviul dreneaza o suprafata bazinala de 805.300 km2, ceea ce reprezinta 8 % din suprafata Europei, bazinul sau hidrografic desfasurându-se între 42 si 500 latitudine nordica si între 8 si 300 longitudine estica. Din timpuri stravechi apele si valea Dunarii au oferit o cale usoara de circulatie. Asa se explica de ce pe malurile acestuia si-au desfasurat existenta numeroase popoare si civilizatii.

Dunarea izvoraste din Muntii Padurea Neagra, de sub vârful Kandel (1241m) prin 2 mici afluenti: Breg si Brigah, care conflueaza la Donauesingen si se varsa în Marea Neagra prin bratele Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe.

De-a lungul cursului sau, fluviul strabate tinuturi muntoase, de podis si de câmpie. Catenele muntoase reprezinta limitele conventionale care separa cursul fluviului în trei sectoare principale: superior (sectorul alpin), mijlociu (sectorul panonic) si inferior (sectorul carpato-pontic).

Sectorul superior sau alpin se desfasoara pe 1060 km lungime, între izvoare si Poarta Devin. Acest sector marcheaza limita între regiunile orogenetice ale sistemului alpin si cel hercinic, peste care, în zona de izvoare, sunt cladite nivelele jurasice si triasice. Intre aceste sisteme de munti se gaseste depresiunea bavareza (de vârsta neogena), în care Dunarea curge printre dealuri înalte.

În sectorul superior Dunarea primeste o serie de afluenti aplini: Günz, Mindel, Riss, Iller, Lech, Isar, Würm, Inn s.a. Cel mai mare dintre afluenti este Innul, care, la varsare, are un debit (810 m3/s) mai mare decât al Dunarii (660 m3/s). Innul izvoraste de sub vârful Pin Longin (Elvetia), de la 2840 m. altitudine, fiind unul din afluentii Dunarii cu scurgerea cea mai bogata.

Dupa confluenta cu Innul, Dunarea primeste caracterul de fluviu, cu un debit mediu de 1441 m3/s. în avale de Ulm, Dunarea este navigabila, adâncimea de etiaj pe talveg depasind 1,2 m.

Sectorul mijlociu sau panonic se desfasoara între Poarta Devin si Bazias, pe o lungime de 725 km. La Bratislava patrunde în depresiunea Raab sau Kisalföld (Câmpia Mica), o zona de divagare. Din cauza pantelor mici ale acestei largi câmpii aluviale, fluviul se despleteste în trei brate: Dunarea Mica sau Dunarea Vahului la nord, iar la sud de cursul principal se afla bratul Mosonyi Dunaag. Bratul sudic se uneste cu Dunarea la Gyor. în bratul sudic (Mosonyi Dunaag) se varsa râurile Leitha si Raab, care coboara din Alpii Orientali.

Între bratele Dunarii sunt cuprinse insulele Marele Schutt (la nord) si Micul Schutt (la sud).

Pentru protejarea terenurilor agricole de inundatii, în cuprinsul depresiunii Raab fluviul este îndiguit.

În avale de Budapesta, Dunarea patrunde în Câmpia Panonica propriu-zisa.

În sectorul panonic fluviul primeste cei mai importanti afluenti: Drava, Tisa, si Sava. Din Carpatii Padurosi primeste o serie de afluenti (Bela Tisa, Teresva, Tereblia, Rika, Borshava, Bodrog), însa cei mai numerosi si mai mari coboara din Carpatii Orientali si Occidentali (Viseu, Iza, Tur, Somes, Crisuri, Mures, Bega).

Tot în sectorul mijlociu, Dunarea mai primeste apele Timisului, Carasului, Nerei si Moravei.

Sectorul inferior (pontic, valah sau românesc) se desfasoara între Bazias si varsare, pe 1075 km. Panta albiei este redusa, în medie între 0,04 si 0,07 ‰, mai mare fiind în defileu (între Bazias si Gura Vaii), între 0,2 si 0,4‰.

Marea varietate a regiunilor naturale strabatute de Dunare pe teritoriul românesc, a determinat împartirea cursului inferior în mai multe sectoare, cu caracteristici morfo-hidrografice specifice:

- sectorul defileelor carpatice (Bazias-Gura Vaii);

- sectorul pontic (Gura Vaii - Calarasi);

- sectorul pontic oriental cu balti;

- sectorul predobrogean;

- sectorul Deltei Dunarii.

Sectorul defileelor carpatice se desfasoara pe 135 km lungime, între Bazias si Gura Vaii. Sapat în zona muntoasa a Carpatilor Portilor de Fier (V. Mihailescu, 1963), defileul formeaza limita de sud a Muntilor Banatului. Formatiunile geologice care predomina sunt sisturile cristaline ale domeniilor getic si autohton, alaturi de care mai apar roci eruptive si sedimentare permo-mezozoice si neozoice.

2

În lungul defileului, de la vest catre est se succed sectoare morfologice si morfostructurale distincte: Valea Nerei - Valea Rilii, sector de vale îngusta; Depresiunea Moldova - Veche, situata pe amplasamentul unui bazin miocen; sectorul Pescari - Aliberg, cu aspect de culoar îngust de vale, pe o lungime de 6 km, în timp ce Depresiunea Luibcava reprezinta un sector mai larg de vale; între Berzeasca si Graben, pe circa 18 km, valea este relativ simetrica, cu versanti abrupti. între Graben si Plavisevita, pe aproximativ 25 km, valea este sapata în formatiuni metamorfice, eruptive si sedimentare si este putin mai larga. Cazanele Mari (3,8 km) si Cazanele Mici (3,6 km), sculptate în calacare jurasice, se desfasoara între Plavisevita si Ogradena si sunt separate prin bazinetul tectonic de la Dubova. La iesirea din Cazanele Mici valea fluviului se largeste si se intra în depresiunea Ogradeana - Orsova.

La Vârciorova, în avale de varsarea râului Bahna, fosta albie a Dunarii este traversata de stânci calcaroase tithonice, formatiuni sistoase si granitice, care alcatuiesc cataracta Pregradei. De aici încep Portile de Fier (8 km lungime), unde albia se îngusteaza de la 1100 m la 600 m.

Deoarece sectorul Portile de Fier era greu de strabatut de nave, între anii 1890 - 1898 a fost amenajat un canal pe tarmul sârbesc (2 m. adâncime si 75 m. latime) pe traseul unui vechi canal construit de romani în Timpul lui Traian. Navele erau trase, în lungul canalului, de locomotive.

Prin darea în exploatare a sistemului hidroenergetic de la Portile de Fier (1971), cu cele doua sisteme de ecluze, navigatia pe Dunare pe acest tronson s-a îmbunatatit radical.

Sectorul sud-pontic se desfasoara între Drobeta Turnu si Calarasi, pe 566 km lungime. în acest sector cursul fluviului se adapteaza, în buna parte, la contactul Podisului Prebaleanic cu Câmpia Româna. Valea este asimetrica: malul drept este abrupt iar cel stâng este jos, constituit dintr-o lunca larga si o succesiune de terase fluviale. Lunca se largeste treptat spre aval (4 - 13 km). în lunca erau cantonate lacuri mari, adesea organizate în adevarate sisteme lacustre, legate între ele prin canale si gârle; aceste lacuri reprezentau, dupa Grigore Antipa ,,supapa de siguranta a fluviului”.

Dintre lacurile mai mari, care au fost asanate, mentionam: Fântâna Banului, Rastu, Cârna, Nedeia, Suhaia, Maharu, Complexul Baneasa - Pietrile - Greaca, Boianu, Calarasi s.a; dintre cele existente si astazi amintim: Gârla Mare, Maglavit, Golenti, Ciuperceni, Bistretu.