Ecogeografia Turismului

1. DEFINIRE – SCOP

În sens strict, ecogeografia (engl. ecogeography1) studiaza efectele ambientale asupra

distributiei materiei vii. Un alt înteles al acestui termen se refera la distributia speciilor ca

rezultat al interactiunilor multiple dintre indivizi si mediu. Adaugând la acest prim termen pe

ce de turism, definit ca reprezentând calatoria de placere, am putea spune despre

ecogeografia turismului ca reprezinta “stiinta care studiaza efectele mediului turistic (natural

si antropic) asupra distributiei turistilor2“ pe de o parte sau, pe de alta parte “stiinta care

studiaza efectele multiple si mutuale precum si distributia spatiala a practicarii calatoriilor

de placere”.

Pentru o mai buna întelegere a scopului acestei discipline, este necesara însa detalierea

fiecaruia dintre termenii care definesc cele trei discipline, la interfata carora se gaseste

ecogeografia turismului si anume ecologia-geografia-turismul.

1.1. ECOLOGIA

Ecologia (din cuvintele grecesti: ecos - casa si logos - stiinta, adica „stiinta studierii

habitatului”) este o stiinta biologica de sinteza ce studiaza conexiunile ce apar între

organisme si mediul lor de viata (abiotici si biotici), precum si structura, functia si

productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populatii, biocenoze) si a sistemelor

mixte (ecosisteme), mai pe scurt, reprezinta studiul interactiunii dintre organisme si mediul

înconjurator. Ecologia este în mare parte o stiinta descriptiva si experimentala. În ecologie se

folosesc multe metode împrumutate din alte discipline: metode matematice pentru a modela

evolutia populatiilor, metode fiziologice pentru a întelege viata organismelor, metode

geologice pentru a descrie proprietatile solului, etc.

1.2. GEOGRAFIA

Geografia (din grecescul 

 - geographia, însemnând „a descrie pamântul”)3

este stiinta care se ocupa cu studiul reliefului, terenurilor, trasaturilor, locuitorilor si

fenomenelor Pamântului4. O traducere literara ar fi „sa descrii sau sa scrii despre Pamânt”.

Prima persoana care a folosit cuvântul „geografie” a fost Eratosthenes (276—194 î.Hr.). Patru

directii traditionale ale cercetarii în domeniul geografiei sunt analiza spatiala a fenomenelor

naturale si umane (geografia ca un studiu al distributiei), studiul fizic (al locurilor si

regiunilor), studiul relatiei dintre om si uscat si cercetarea în domeniul stiintelor Pamântului.5

Cu toate acestea, geografia moderna este o disciplina cuprinzatoare care încearca sa înteleaga

Pamântul cu toate complexitatile sale naturale si artificiale – nu doar unde sunt obiectele, dar

si cum au fost create si cum vor fi. Ca „legatura dintre om si stiintele fizice”, geografia este

divizata în doua mari ramuri, geografia umana si geografia fizica.

1.3. TURISMUL

Turismul (din termenul englez tour6 - calatorie) se înscrie între fenomenele ce s-au

impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasa constituind una din

trasaturile caracteristice ale secolului nostru si în special a celei de a doua jumatati a acestuia.

Ca mijloc de utilizare în mod placut si în conditii de confort a timpului liber, turismul a

devenit în zilele noastre o activitate social-culturala si economica de mare importanta, în

multe cazuri fiind un factor esential în balanta de venituri a tarilor respective. De pilda, în tari

ca Spania, Elvetia, San Marino s.a., turismul constituie una dintre cele mai importante ramuri

economice, daca se au în vedere veniturile anuale, iar în Italia, Franta, Austria, Danemarca

veniturile obtinute din turism se situeaza printre ramurile economice de frunte. Totodata,

turismul ofera locuri de munca pentru cei care se ocupa cu organizarea, transportul, cazarea si

alte forme de deservire a turistilor. Prin turism se întelege, în primul rând, ansamblul

activitatilor prin care omul îsi petrece timpul liber calatorind în alta localitate sau tara pentru a

vizita oameni si locuri, monumente si muzee, pentru a-si îmbogati cunostintele generale,

pentru a se distra si a face sport, pentru odihna sau tratament etc., iar în al doilea rând,

industria de bunuri si servicii creata pentru satisfacerea dorintelor, preferintelor sau

motivatiilor solicitate de turisti în locul de destinatie. Numarul turistilor internationali – deci

care calatoresc într-o alta tara decât cea în care îsi au domiciliul – a crescut de la 30.000 în

1880 la 285 milioane în 1980, în prezent înregistrându-se peste 400 milioane. Încasarile din

turismul international reprezinta, astazi circa 10-15% din exporturile mondiale si cel mai

important capitol al comertului invizibil. Rolul turismului în economia unei tari poate fi

definit prin: aportul la nivelul national; valorificarea superioara a resurselor în profil teritorial;

ridicarea economica a unor zone lipsite de bogatii de sol sau subsol; stabilizarea fortei de

munca; asigurarea unei circulatii banesti normale; element dinamizator al sistemului

economic global; mijloc de diversificare a structurilor economice; factor de instruire si

educatie; regulator al balantei de plati externe; vocatie ecologica (Buia G., 2003).

1.4. GEOGRAFIA TURISMULUI

Geografia turismului (Cocean P. s.a., 2002) a avut un debut destul de greoi, desfasurat

nu tocmai sub cele mai bune auspicii si aceasta datorita tendintei multora de a privi unilateral

procesele si fenomenele desfasurate într-un domeniu, aparent marginal, al existentei umane:

agrementul si refacerea fizico-psihica. Pâna în 1950 turismul era aproape exclusiv un domeniu

economic datorita contributiei sale la dezvoltarea economiei (Cosmescu I., 1998). A fost

necesara amplificarea miscarii turistice pâna la proportii de masa si relevarea unei eficiente

economice mult superioare altor ramuri, cu o mare traditie, pentru ca, treptat, acestei geosfere

sa i se acorde atentia cuvenita. Acest lucru s-a petrecut la sfârsitul secolului XIX, si cu

deosebire în secolul XX, dupa 1960, când activitatea turistica ia amploare, fiind puternic

articulata în mediul înconjurator.

Turismul, ca activitate umana, este de neconceput fara prezenta factorului antropic.

Omul devine astfel elementul motrice, realizând, prin sine si pentru sine, întreaga suita de

elemente componente ale fenomenului turistic. În consecinta, locul sau trebuie cautat, înainte

de orice, în sfera geografiei umane.

Geografia turismului utilizeaza o serie de principii, metode si mijloace de studiu

comune întregului conglomerat de stiinte geografice, dar si unele metode si mijloace proprii,

specifice. Astfel, conform principiului spatialitatii, cercetarea fenomenului turistic utilizeaza

ca metoda de baza observarea, iar ca mijloc de redare, descrierea. Finalitatea acestui demers

se concretizeaza în elaborarea modelului descriptiv, larg utilizat în practica turistica de

informare si popularizare a masei de vizitatori. Investigatia propriu-zisa foloseste si ea acest

model în reliefarea unor elemente calitative ale fenomenului turistic, dificil de estimat

cantitativ si de integrat în formule de natura matematica.