Geografia Asiei

I. Caracteristici fizico-geografice generale

Asia este continentul cel mai întins (ocupă 30% din suprafaţa uscatului terestru) şi cel mai

complex din punct de vedere fizico-geografic. Are cea mai mare şi cea mai mică altitudine, cea

mai lungă coastă (62 750 km), cel mai mare şi cel mai adânc lac, cele mai extreme condiţii

climatice şi în consecinţă cele mai variate forme de vegetaţie şi faună de pe Terra.

Poziţia geografică şi limitele

Asia este mai mult un termen geografic decât un continent omogen. Nu există o separare

fizică logică între Asia şi Europa (Europa este privită şi ca o extensie peninsulară a Asiei) prin

convenienţă a fost considerată ca limită Munţii Ural.

Continentul este mărginit de către Oceanul Arctic (Marea Kara, Marea Laptev, Marea

Siberiei de Est) în partea nordică, Oceanul Pacific (Marea Bering, Marea Okhotsk, Marea Chinei

de Est, Marea Chinei de Sud) în est, Oceanul Indian (Marea Arabiei, Golful Bengal) în sud, mările

interioare ale Oceanului Atlantic (Marea Mediterană, Marea Neagră) şi Europa în vest. Este

separat de America de Nord de Strâmtoarea Bering (35 km) iar de Australia prin Marea Arafura şi

Marea Timor. Istmul Suez uneşte Asia de Africa, Canalul Suez şi Marea Roşie fiind agreată ca

limită dintre cele două. Îngustele strâmtori Bosfor şi Dardanele separă Anatolia de Peninsula

Balcanică. Limita de uscat dintre Asia şi Europa este convenită de cei mai mulţi geografi ca o

linie care porneşte de la Oceanul Arctic, în lungul pantelor estice ale Munţilor Ural - fluviul Ural -

Marea Caspică - Munţii Caucaz - Marea Neagră - Str. Bosfor - Marea Marmara -Str.Dardanele -

Marea Egee.

Suprafaţa totală, excluzând insula Noua Guinee (considerată a nu face parte, geografic, din

Asia; politic jumătatea vestică a insulei aparţine Indoneziei) este de circa 44 mil.km2.

Asia poate fi divizată în 6 regiuni, fiecare posedând caracteristici fizice, politice, economice,

sau culturale distincte.

a. Asia de Sud-Vest sau Asia de Vest şi Sud-Vest: Podişul Iranian (Iran, Afganistan), Turcia,

Peninsula Arabă şi Golful Persic (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar,

Kuweit, Yemen, Oman, Irak), Levantul (Liban, Israel, Siria, Iordania), Regiunea

Caucazului (Azerbaidjan, Armenia, Georgia);

b. Asia de Sud - Subcontinentul indian (India, Pakistan, Bangladesh), Sri Lanka, Maldive;

c. Asia de Sud-Est - Peninsula Indochina (Vietnam, Laos, Thailanda, Cambodgia, Myanmar,

Malaysia)şi Arhipelagul Malaezian (Singapore, Filipine, Brunei, Timorul de Est);

d. Asia de Est - China, Mongolia, Korea de Nord şi Sud, Taiwan;

e. Asia Nordică - partea asiatică a Rusiei (Siberia);

f. Asia Centrală - fost spaţiu sovietic din zona Mării Caspice şi Lacului Aral (Uzbekistan,

Turkmenistan, Kazakhsan, Tadjikistan, Kyrgyzstan);

Caracteristici paleogeografice

Actuala înfăţişare a reliefului, dată de predominanţa lanţurilor munoase şi a platourilor, este

rezultatul unei prelungi şi intense activităţi geologice. Geologic Asia este cel mai tânăr continent,

fiind constituit din structuri geologice formate în etape succesive, de la cele precambriene (cele

mai vechi) la cele terţiare şi cuaternare. Un rol deosebit în evoluţie l-a avut coliziunea plăcilor

tectonice. Cea mai dramatică dintre acestea a fost coliziunea plăcii indiene cu marginea sudică a

continentului, acum circa 50 mil. ani, care a înălţat Himalaya şi Platoul Tibet.

Asia se suprapune sau se găseşte la contactul mai multor plăci tectonice: euro-asiatică,

indo-australiană (contactul dintre acestea două se regăseşte în zona munţilor Suleiman-Himalaya

şi apoi în lungul unor zone de subducţie din vestul şi sudul Indoneziei), pacifică, filipineză

(aceastea se subduc sub placa euro-asiatică, formând masive gropi abisale), placa arabă

(desprinsă din Africa după formarea riftului Mării Roşii) dar şi placa americană (în nord-estul

Siberiei). Contactul dintre aceste plăci, uneori foarte activ, este responsabil de intensa activitate

seismică şi vulcanică (Kamchatka, Kurile, Japonia, Filipine, Indonezia).

Cele mai vechi şi mai rigide structuri geologice sunt scuturile precambriene (arabic, indian,

sinic, siberian-angara), care apar la zi sau sunt scufundate şi acoperite cu depozite sedimentare de

grosimi variabile (circa 7000 m în sinecliza tunguskă) şi sunt formate din roci puternic

metamorfozate şi intruziuni granitice.

În timpul cutărilor caledonice din paleozoicul inferior se formează regiunea din sud-vestul

şi sudul Lacului Baykal (Munţii Sayan, Tannu Ola), vestul Podişul Kazakhstan sau nordul

Munţilor Byrranga şi Insulele Severnaya Zemlya.

La sfârşitul Paleozoicului (permian-carbonifer), în urma orogenezei hercinice se realizează o

parte însemnată a continentului asiatic, cu precădere zona centrală (Munţii Altay, estul Podişului

Kazakhstan, Tian Shan, Kunlun, Hangai, Hinggan). Mari sectoare hercinice au suferit mişcări de

scufundate şi au fost transformate în bazine de sedimentare ce cuprind depozite groase mezozoice

şi terţiare (Câmpia Siberiei de Vest, Câmpia Turanului).