Geografia ca știință

Definitie, obiect de studiu. Orice stiinta este definita de cel putin trei cerinte: sa aiba obiectul sau de studiu, sa se bazeze, in afara legilor generale, pe legi proprii si sa dispuna de metode proprii de investigatie. Stabilirea si delimitarea acestor cerinte nu se realizeaza de la inceput si nici concomitent. Inceputurile Geografiei se identifica cu lumea antica, dar intre cunostintele ce se includ in sfera geografiei antichitatii si ceea ce i se raporteaza astazi acestei stiinte exista mari deosebiri, impuse si explicate de imensul fond de date rezultate din observatii, inregistrari, cartari, analize dobandite in aproape doua milenii si jumatate.

In antichitatea greaca s-au manifestat doua directii: una axata pe descrierea unor regiuni, numita chorografie, iar alta, bazata pe relatii matematice, fizice si astronomice, avea ca obiect de studiu Pamantul luat ca intreg si analizat, in principal, ca forma, dimensiuni, alcatuire etc. si careia Eratostene (cca. 276-194 i.Hr.) i-a zis Geografie.

Pana la epoca marilor descoperiri geografice (secolele XV-XVII), accentul se punea pe cunoasterea Pamantului si, in special, pe regiunile locuite, datele de ansamblu teoretic fiind subordonate, ca volum si importanta, celor de detaliu la nivelul unor zone ale suprafetei Terrei.

Epoca marilor descoperiri geografice a insemnat inceputul Renasterii Geografiei, a acumularii unui fond imens de date, epoca ce a pregatit schimbari esentiale in gandirea geografica si in definirea obiectului Geografiei.

Pe aceasta baza s-a putut ajunge in secolele XVIII-XIX la studii geografice, in care detaliile privind relieful, apele, clima, vegetatia, omul si activitatile sale au condus la sinteze stiintifice si la imbogatirea vocabularului prin introducerea si explicarea de notiuni geografice. Din cantitatea de informatii doua ies in evidenta si anume: sensul notiunii de Geografie si ramurile Geografiei care se impun treptat ca stiinte moderne bine definite.

Un loc aparte pentru dezvoltarea Geografiei ca stiinta l-au avut cateva personalitati: B. Varenius, Alexander von Humboldt, Karl Ritter, Friedrich Ratzel, F. von Richtofen, Paul Vidal de la Blache si altii.

Alexander von Humboldt (1769-1859), naturalist si mare calator, in lucrarea Cosmos extrapola geografia la un Weltkunde, o stiinta a lumii, a Universului, in care Pamantul este doar o componenta; este o stiinta fizica care studiaza legaturile dintre fenomenele de pe fata Pamantului, dezvoltarea lor. Humboldt arata ca "un scop al geografiei este cunoasterea unitatii in pluritate, studierea legilor generale si legaturilor interne ale fenomenelor telurice" De asemenea, a relevat rolul observatiei ca metoda in cercetarea geografica si a elaborat cateva principii din care doua sunt esentiale: cauzalitatea (orice fenomen nu poate fi inteles in sine daca nu-i sunt cautate cauzele ce l-a generat si consecintele producerii sale) si cel al geografiei comparate - orice fenomen trebuie privit si analizat in comparatie cu fenomene similare (din alte regiuni). Acestea sunt in acord cu principiul evolutionist ca "natura este in continua transformare, dezvoltare si ca prezentul nu poate fi separat de trecut", ele interferandu-se in imaginea naturii terestre.

F. von Richtofen, in cursul de geografie din 1883, da o definitie mult mai completa: "Geografia este stiinta despre fata Pamantului si despre lucrurile si fenomenele care stau in legatura cauzala cu ea". Dupa el, Geografia trebuie sa studieze suprafata terestra solida in legatura cu hidrosfera si atmosfera, sa analizeze invelisul vegetal si fauna dupa relatiile lor cu suprafata terestra, sa cerceteze omul si cultura sa materiala si spirituala dupa aceleasi puncte de vedere adica in raport cu natura inconjuratoare. Pentru a face o separare clara fata de Geologie, care are si ea ca obiect de studiu suprafata terestra, Richtofen precizeaza ca geologul o priveste ca ceva trecut (ca o rezultanta a unor procese din trecut), iar geograful ca ceva actual.

Analiza problemelor de geografie teoretica va fi amplificata in secolele XIX-XX pe masura acumularii de noi date din teren si verificari experimentale,fapt care conduce la conturarea definitiei acestui domeniu stiintific pentru care, treptat si definitiv, la finele secolului XIX, s-a impus termenul de geografie. De asemenea, se dau primele denumiri ale obiectului de studiu al Geografiei, intre care de retinut cel de mediu geografic - apartine lui E. Reclus (1876) - ce ar contine componentii fizici, dar si omenirea, intre acestea fiind relatii de reciprocitate.

Tot in aceasta perioada se ajunge la individualizarea unor ramuri ale stiintei geografice care au ca obiect de studiu invelisuri ale Pamantului

Secolul XX, pe fondul general exploziv al stiintei si tehnicii, coincide cu crearea geografiei moderne. Pentru aceasta etapa, sub raport teoretic, semnificative sunt cateva preocupari si anume:

- stabilirea unei definitii a Geografiei cat mai cuprinzatoare prin care se incearca, cat mai exact, delimitarea obiectului de studiu fata de alte stiinte si, in primul rand, de stiintele apropiate de contact, respectiv Biologia, Geologia, Sociologia etc