Geografia Cuaternarului

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Geografia Cuaternarului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 54 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

Cu circa 2 milioane de ani în urmă pe întreaga suprafaţă a Pământului, îndeosebi în regiunile temperate, se constată o răcire severă a climei, al cărei apogeu a fost consemnat prin acumularea unor cantităţi imense de gheaţă care acopereau o bună parte a continentelor şi lanţurilor muntoase. Desigur, acest fenomen nu este singular în lunga istorie geologică a Terrei, dar el are o importanţă deosebită în stabilirea şi definitivarea structurii fizico geografice a acesteia,aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Această organizare complexă şi unitară a componentelor mediului natural nu a urmat un curs liniar, ci s a realizat succesiv, în etape şi faze, un rol deosebit avându l fluctuaţiile întinderii gheţarilor şi, în ultimă instanţă, topirea şi retragerea acestora către regiunile polare.

Cu toate că cele mai importante modificări, legate, desigur, de prezenţa sau absenţa marilor întinderi de gheaţă, s au petrecut în regiunile temperate şi polare ale celor două emisfere, nici teritoriile subtropicale şi tropicale nu au rămas în afara acestor influenţe.

Alternanţele periodice de umiditate şi uscăciune, aproape concomitente cu glaciarele şi interglaciarele latitudinilor înalte, au determinat şi aici schimbări în extinderea sau restrângerea deşerturilor şi lacurilor, în strucura şi repartiţia asociaţiilor vegetale şi animale sau în tipul şi dinamica sistemelor morfogenetice, toate conducând la modificări repetate, dar de mai mică amploare, ale peisajului natural.

Tot acum se produce cel mai important eveniment din istoria planetei noastre apariţia OMULUI prin a cărui activitate conştientă de valorificare a resurselor naturale şi, treptat, de închegare, organizare şi dezvoltare a unei vieţi culturale, sociale şi economice, a preschimbat radical înfăţişarea Pământului.

PRINCIPALELE EVENIMENTE DIN TIMPUL CUATERNARULUI ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN DEFINIREA STRUCTURALĂ ŞI REGIONALĂ A SPAŢIULUI GEOGRAFIC ACTUAL

Răcirea generală a climei, carecteristica dominantă a Cuaternarului, a condus în mod direct la instalarea marilor glaciaţiuni, la modificarea regională a vegetaţiei şi faunei, la schimbări semnificative în circulaţia maselor de aer şi a curenţilor oceanici.

Masele de gheaţă au acoperit 40 50 milioane km2, aproape o treime din suprafaţa uscatului, iar cea mai mare parte a acestora au constituit o calotele glaciare din emisfera boreală.Extinderea, retragerea şi revenirile repetate ale gheţarilor au determinat dezechilibre morfoclimatice succesive, au avut consecinţe deosebit de importante asupra modelării reliefului, formării sedimentelor continentale şi structurii componentelor majore ale învelişului geografic (soluri, vegetaţie, faună). Comparativ cu scara timpului geologic fenomenele glaciare, ca topirea sau înaintarea gheţarilor, au avut desfăşurări ”rapide”, comparabile unor catastrofe naturale. Dezgheţarea şi retragerea ultimei calote glaciare începute acum 18.000 20.000 de ani, au durat numai 8.000 10.000 de ani. De aceea, datorită amploarei cât şi rapidităţii lor, vechile glaciaţiuni cuaternare sunt evenimente proeminente ale evoluţiei scoarţei terestre, bogate în consecinţe: aproape o treime din relieful actual al Terrei aparţine activităţii directe a gheţarilor, cea mai mare parte a regiunilor fiind modelate de agenţi care s au găsit sub influenţa gheţarilor şi a fluctuaţiilor climatice. Zeci de milioane de km2 au fost erodate sau acoperite cu depozite glaciare şi fluvio glaciare. Sedimentarea glaciară, cu intensitate mult mai mare decât sedimentarea marină sau fluviatilă, a furnizat cele mai întinse şi cele mai groase ansambluri dintre formaţiunile cuaternare.

Schimbările de stare ale enormelor mase de apă petrecute într un timp relativ scurt au provocat importante dezechilibre în ansamblul peisajului natural. Glaciaţiunile, însoţite de înmagazinarea apei în marile calote de gheaţă, au atras scăderea glacio eustatică a nivelului oceanic, exondarea platformelor continentale şi extinderea uscatului cu peste 20 milioane km2, au influenţat modelarea albiilor fluviatile şi a liniilor de ţărm. Oscilaţiile repetate ale nivelului general de bază, în concordanţă cu oscilaţiile climatice din regiunile extraglaciare, au controlat formarea succesivă a teraselor fluviatile şi a teraselor marine. Modificările de masă impuse de acest mare volum de apă care este transferat din cuvetele oceanice în calotele continentale,în timpul glaciaţiunilor, şi de pe continent în ocean, în timpul interglaciarelor, au controlat parţial şi mişcările izostatice de pe întinse regiuni ale uscatului (arhipelagurile arctice şi antarctice, Scandinavia, nordul Canadei).

Retragerile şi înaintările repetate ale gheţarilor au determinat şi ritmat nu numai sistemele morfogenetice ci şi întreaga viaţă a planetei, impunând aceleaşi fluctuaţii oscilaţiilor vegetale şi animale. Diferenţele de temperatură între perioadele de răcire (glaciare) şi cele de încălzire (interglaciare) erau de circa 5°C în apele oceanelor şi peste 10°C în interiorul unor regiuni continentale. Aceste schimbări au dus la migrarea latitudinală a principalelor zone geografice. În timpul maximelor glaciare, când zonele polare şi de tundră coborau mult în latitudine, zonele calde se restrângeau în apropierea ecuatorului. Dar reveneau în timpul încălzirii interglaciare aproximativ în limitele şi localizarea lor actuală.

Modificările globale de mediu de această mărime au determinat comunităţile de plante şi animale la migraţii şi uneori la extincţii. Dar, datorită duratei relativ scurte a Cuaternarului, s au petrecut doar schimbări taxonomice şi morfologice limitate, motiv pentru care în acest timp pot fi urmărite mai mult relaţiile paleogeografice şi mai puţin cele filogenetice.

De asemenea, la începutul Cuaternarului sunt consemnate cele dintâi semne de umanizare ale Australopitecilor, prelucrarea şi folosirea uneltelor şi trecerea treptată de la Homo habilis la Homo erectus, iar acum circa 150.000 de ani la omul modern, Homo sapiens. Dar abia acum 6 7.000 de ani, după retragerea calotelor glaciare, omul se desprinde hotărât de dependenţa sa de natură, ca furnizor nemijlocit de hrană şi adăpost, trecând rapid de la industria pietrei şlefuite la industria metalelor, la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. În concluzie, odata cu retragerea ultimelor calote glaciare au loc, treptat, în ultimii 10.000 de ani, definitivarea structurii, zonalităţii şi etajării mediului şi peisajului geografic actual.

În mod obişnuit CUATERNARUL este definit ca intervalul de timp caracterizat prin desăvârşirea evoluţiei hominidelor şi perfecţionarea industriilor umane, prin manifestarea celor mai întinse calote glaciare şi prin definitivarea structurală şi regională a mediilor naturale. Ca timp, reprezintă cam 3% din durata Neozoicului şi numai aproximativ 0.04% din durata istoriei evoluţiei Pământului.

Acumularea datelor pentru definirea perioadei cuaternare şi pentru stabilirea locului şi duratei acesteia în scara geocronologică s a realizat timp de peste un secol.

Fisiere in arhiva (1):

  • Geografia Cuaternarului.doc