Geografia Cuaternarului

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Geografia Cuaternarului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 33 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

1. EVOLUŢIA GEOLOGICĂ

DELIMITARE

Ca vârstă absolută determinată radiometric, se admite intervalul cuprins între episoadele normale Olduvai şi Gilsa din epoca Matuyama, la 1,79-1,95 milioane ani î.e.n.

La ultimul Congres pentru Studiul Cuaternarului ţinut în 1995, pe baza bunei corelaţii între extinderea pânzei continentale de ghiaţă în emisfera nordică la 2,8 –2,6 milioane ani î.e.n., modificarea vegetaţiei şi evoluţia organismelor, s-a făcut propunerea de a coborî limita Pliocen – Pleistocen la 2,58 milioane ani, la limita dintre epoca paleomagnetică normală Gauss şi cea inversă, Matuyama (P. Enciu, 1998).

Cronologia pe baza glaciaţiilor

Cronologia alpină

În Munţii Alpi au fost separate şase epoci (faze) glaciare:

Biber, Donau, Günz, Mindel, Riss, Würm.

Primele două glaciaţii nu sunt suficient de bine precizate.

Între epocile glaciare se intercalează epocile (fazele) interglaciare:

Biber-Donau, Donau-Günz, Günz-Mindel, Mindel-Riss, Riss-Würm.

Fenomenele glaciare alpine, care au fost cele dintâi şi cel mai bine cercetate, stau la baza împărţirii Cuaternarului în două etaje:

* PLEISTOCENUL, corespunzător timpului în care au avut loc întinse glaciaţii, însoţite de mari coborâri şi ridicări ale nivelului mărilor şi oceanelor.

* HOLOCENUL, în care intră timpul postglaciar (inclusiv timpul istoric), care este divizat în:

- Tardiglaciar (când au mai avut avut loc scurte perioade de răcire dar nu glaciare);

- Postglaciar "s. str." sau actual.

Cronologia nord-europeană

În nordul Europei, în care s-a extins o calotă glaciară din Peninsula Scandinavică, glaciaţiile au primit denumiri după locul unde ele au fost identificate:

Brüggen, Eburon, Menap, Ellster, Saale, Vistula,

cu interglaciaţiile:

Eem, Holstein, Cromer, Waal, Tegelen.

Cronologia nord-americană

În bazinul fluviului Sf. Laurenţiu, s-au separat patru glaciaţii denumite: Nebrasca, Kansas, Illinois, Wisconsin, şi trei interglaciaţii:

Aftonian, Yarmouth, Sangamon.

Unii autori (Emilia Saulea, 1967) introduc glaciaţia Iowa şi intergalciaţia Bradyan înaintea glaciaţiei Wisconsin.

Calota glaciară din Groenlanda, care s-a extins peste Canada şi nordul Statelor Unite ale Americii a fost denumită calota canadiană, laurentină sau nord-americană.

Cronologia marină (Marea Mediterană)

Cronologia marină a Cuaternarului a fost stabilită pe ţărmurile Mării Mediterane şi cuprinde patru etaje: CALABRIAN, SICILIAN, TYRRHENIAN, FLANDRIAN. - 2 -

Cronologia pe baza culturilor umane

PALEOLITICUL cuprinde etapa folosirii uneltelor din piatră cioplită şi corespunde Pleistocenului.

NEOLITICUL, este ultima epocă a uneltelor de piatră, în care climatul începe să semene cu cel actual şi omul devine sedentar, cultivă plante, domesticeşte animale, părăseşte peşterile şi construieşte primele adăposturi. Apare şi se dezvoltă industria metalelor, care începe cu epoca cuprului şi continuă cu epoca bronzului şi epoca fierului.

Cultura pietrei a durat cca. 1 milion de ani, primele sale etape fiind lungi, următoarele, succedându-se în perioade din ce în ce mai mici.

Cultura metalelor cunoaşte şi ea acelaşi gen de evoluţie, de la etape mai lungi la etape din ce în ce mai scurte.

DEPOZITE CUATERNARE

Depozite glaciare

Gheţarii de calotă au transportat şi depus morene de fund alcătuite în partea centrală mai ales din blocuri eratice eterogene, iar pe flancuri şi la partea superioară, din pietrişuri prinse într-o masă nisipoasă-argiloasă (argile cu blocuri). În perioada de retragere postglaciară depunerile morenice au dat diferite forme minore de relief caracteristice. De asemenea gheţarii de calotă au transportat o masă voluminoasă de materiale eterogene, la partea periferică şi frontală. În timpul înaintării şi retragerii, aceste materiale voluminoase transportate au format drumlinuri, ösaruri, kamesuri şi morene frontale. Gheţarii montani au depus morene frontale şi de fund îndeosebi pe văile pe care au înaintat către zonele mai joase. Sub gheţarii cuaternari, în perioadele interglaciare sau în interstadii se formau mlaştini sau cursuri mici de apă care au dat naştere la depozite fluvio-glaciare (argile stratificate cu blocuri).

Depozite periglaciare

La limita calotelor glaciare, unde terenul rămânea totuşi îngheţat în profunzime, acesta se dezgheţa în sezoanele călduroase dar numai în zona superficială, formând o structură cu două strate, molisolul (sol mâlos superficial care îngheaţă iarna) şi pergelisolul sau permafrostul, stratul inferior permanent îngheţat. În urma distrugerii mecanice şi înmuierii neuniforme cauzate de îngheţul repetat, au luat naştere structuri criogene. La baza versanţilor s-au aşternut depozite de versant ritmic stratificate, iar în văi, podişuri şi câmpii, s-au aşezat depozite fluvio-glaciare, rezultate din spălarea morenelor de către apele provenite din topirea gheţarilor. Dintre aceste depozite, cele mai importante sunt pietrişurile. În regiunile periglaciare au mai intervenit şi procese de eroziune fluviatilă, cu depunerea de aluviuni, care s-au păstrat sub forma de terase. Unele depozite mlăştinoase au dat naştere la acumulări de turbă şi ligniţi.

Depozite fluvio-lacustre

Mişcările de ridicare, au favorizat accelerarea eroziunii, râurile depunând în cursurile inferioare ori în lacuri materialul transportat.

În acelaşi sens a acţionat şi retragerea gheţarilor în fazele interglaciare. În zonele eliberate de gheaţă, râurile îşi lungeau cursurile şi îşi sporeau debitele. Multe dintre deltele actuale (Dunării, Gangelui, Brahmaputrei, etc.), s-au format în Cuaternar.

Depozite marine şi lagunare

Totalitatea depozitelor cuaternare depuse în mediu marin care pot fi observate astăzi, sunt depozite litorale şi formează terase marine. În Asia de sud est, în Cuaternar a - 3 -

Suport de curs disciplina: Cuaternar Anul III, Sem I, Forma ID

continuat depunerea în avanfosa Siwalik, a molaselor cu depozite lacustre şi intercalaţii de pietrişuri. Dintre depozitele lagunare, se remarcă cele care s-au depus în timpul retragerii calotei scandinave, cunoscute sub numele de varve (fig. 1) Aceste depozite sunt constituite din alternanţe subţiri de argile şi nisipuri, sedimentate în apele de la marginea gheţarilor. Pătura de argilă corespunde înaintării calotei glaciare, care aduce prafuri înglobate, ce se depun sub formă de mâluri. Când gheţarul se retrage şi eroziunea aluvială se accentuează, apele aduc sedimente mai grosiere şi se depun nisipuri. Depozitele cuaternare de pe fundul oceanelor, puse în evidenţă în ultimele două decenii prin foraje marine, cuprind sedimente grosiere aduse de pe continent de marile fluvii şi de gheaţa plutitoare, dar mai ales mâluri organice cu faună de apă caldă ce alternează cu cele cu faună de apă rece. Astfel de depozite au fost depistate în Oceanul Atlantic şi mările adiacente: Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Mediterană, Marea Caraibelor, în Pacificul de nord şi mările adiacente: Ohotsk, Japoniei şi Marea Chinei de Est.

Fisiere in arhiva (1):

  • Geografia Cuaternarului.pdf

Alte informatii

An de studiu III, Sem I Suport de curs