Geografia Fizică a României

1. POZIŢIA GEOGRAFICĂ

România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei de 45° lat. N cu meridianul de 25° long.E, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord. Teritoriul ţării se întinde pe 4°37’07” de latitudine, adică 525 km între 48°15’06” lat.N (Horodiştea) în nord şi 43°37’07” lat.N în sud (Zimnicea) şi între 20°15’44” long.E (Beba Veche) în vest şi 29°41’24” long.E (Sulina) în est.

În Europa, România se găseşte în sud-estul Europei centrale, la contactul cu Peninsula Balcanică şi Europa orientală.

România este situată la 2800 km de Capul Nord, 1050 km de Capul Matapan, 2750 km de Capul Finisterre şi 2600 km de Munţii Ural.

Suprafaţa (238.391 km²) o încadrează printre ţările de mărime mijlocie şi reprezintă 4,8% din suprafaţa continentului.

În nord şi sud-est, România se învecinează cu Ucraina (lungimea frontierei este de 344 km pe ape curgătoare – Tisa, Suceava, Dunăre, braţul Chilia şi braţul Musura; 274 km pe uscat şi 32 km pe mare), iar în est cu Republica Moldova (681 km pe ape curgătoare – Prut).

În sud, cu Bulgaria, frontiera se desfăşoară în lungul Dunării pe 470 km (de la confluenţa cu râul Timok), 139 km pe uscat şi 22 km pe mare.

Frontiera sud-vestică, cu Serbia, cuprinde 290 km pe ape curgătoare (Dunăre, Timiş) şi 257 km pe uscat.

În nord-vest, graniţa cu Ungaria se desfăşoară în cea mai mare parte pe uscat – 420 km şi numai 32 km pe Mureşul inferior.

Caracteristicile geografice fundamentale ale României sunt date de aşezarea sa în spaţiul carpato-dunăreano-pontic.

Poziţia geografică în sud-estul părţii centrale a Europei şi prezenţa Carpaţilor, fac ca pe teritoriul ţării noastre să se interfereze influenţe geografice vest- şi est-europene, balcanice şi pontice, rezultând o mare varietate a climei, vegetaţiei şi solurilor.

Astfel, clima este temperat continentală, de tranziţie între clima continentală excesivă din est şi cea continentală moderată din centrul Europei, la care se adaugă influenţe mediteraneene şi baltice.

Solurile fac tranziţia între solurile cenuşii ale Europei răsăritene, solurile brune caracteristice Europei centrale şi solurile brun-roşcate dezvoltate în sud-vestul continentului.

Pe teritoriul ţării noastre sunt două importante limite biogeografice: limita vestică a stepei (în sud-estul României) şi limita estică a fagului.

Fondul general faunistic şi floristic al României este central-european, însă este completat cu specii de origine pontică şi submediteraneană.

4

2. EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICǍ

Conformaţia actuală a reliefului României este rezultatul unei îndelungate şi complicate evoluţii paleogeografice. Aplicarea tectonicii plăcilor sau a teoriei tectonicii globale a avut un rol important în precizarea cadrului morfostructural în care s-a desfăşurat această evoluţie.

Structura teritoriului României este strâns legată de evoluţia oceanului Tethys, situat între plăcile africană (la sud) şi euroasiatică (la nord), şi de formarea lanţului muntos alpino-carpato-himalayan, proces început în urmă cu 200 milioane ani.

Evoluţia teritoriului s-a desfăşurat în strânsă legătură cu deplasarea plăcii est-europene şi a unor microplăci situate în faţa ei, precum şi cu apariţia rifturilor. Pe teritoriul României, microplăcile transilvană, panonică, moesică şi a Mării Negre vin în contact cu placa euroasiatică.

(a) Etapele de dezvoltare a reliefului

Pe baza studiilor din domeniile stratigrafiei, tectonicii, paleontologiei, geofizicii şi geomorfologiei, s-a putut stabili istoria formării şi evoluţiei reliefului, ce cuprinde trei epoci: prehercinică, hercinică şi carpatică, fiecare incluzând mai multe etape, faze şi subfaze (Geografia României, vol.I, 1983).

Epoca prehercinică (proterozoic – paleozoic inferior) este perioada în care se formează şi se nivelează soclurile platformelor Moldovenească, Valahă, Dobrogei Centrale şi de Sud.

În prima etapă, s-a desfăşurat consolidarea Platformei Moldoveneşti după mişcările baikaliene şi a Platformei Moesice după orogeneza assyntică, la sfârşitul proterozoicului. Ambele uscaturi (Podişul Moldovei, sudul Câmpiei Române şi al Dobrogei), alcătuite din roci metamorfice şi magmatice, erau delimitate de un geosinclinal extins în Dobrogea Centrală şi de Nord. O altă arie geosinclinală funcţiona în partea de vest, în spaţiul carpatic, unde în cadrul a două cicluri – prebaikalian şi baikalian, s-au format şisturi cristaline mezometamorfice şi epimetamorfice.

În cambrian, în condiţiile unui climat cald şi secetos, s-a format peneplena soclului precambrian, care alcătuieşte astăzi fundamentul Podişului Moldovei, Câmpiei Române şi Podişului Dobrogei de Sud. Ulterior, marginile platformelor au coborât spre aria geosinclinală (către vest, fundamentul Podişului Moldovei, iar cel al Câmpiei Române spre nord), iar intensificarea mişcărilor epirogenice negative a iniţiat un îndelungat proces de sedimentare.

Într-o etapă ulterioară, în silurian, s-a desfăşurat orogeneza caledonică, care a determinat cutarea strânsă a sedimentelor din geosinclinalul Dobrogei Centrale, cu formarea şisturilor verzi. În geosinclinalul carpatic s-au format.