Geografia Materialelor de Construcție și a Industriei de Construcție

§ 1. Particularităţile dezvoltării şi repartizării industriei materialelor de construcţie

Materialele de construcţie şi industria materialelor de construcţie ca ramură a geografiei economice este comparativ nouă. Primele generalizări ale dezvoltării şi repartizării acestei ramuri importante a economiei mondiale ţin de mijlocul secolului al XX-lea [1]. În geografia economică mondială studii în acest domeniu sunt foarte modeste, deşi în literatură de specialitate din ultimele decenii ale secolului XX-lea în România au apărut studii în această direcţie cu un material bogat pe statele lumii [2, p. 251-281; 3, p. 148-156].

Totodată, vom menţiona că folosirea materialelor de construcţie şi construcţia diferitelor obiecte din ele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri din istoria dezvoltării societăţii umane.

Geografia materialelor de construcţie şi a industriei de construcţie ca ramură a economiei are o importanţă mare şi ocupă un loc deosebit. Ca argument pot servi:

- repartizarea pretutindeni a acestei ramuri;

- volumul mare de exploatare a materialelor de construcţie şi a varietăţii de produse finite (cement, beton, sticlă etc.);

- numărul mare de populaţie ocupată în această ramură;

- este ramura este bază în dezvoltarea altor ramuri ale economiei;

- este o ramură destul de costisitoare şi care cere un volum mare de muncă.

Bunăoară, la extragerea, prelucrarea materialelor de construcţii, precum şi la lucrările de montaj se folosesc până la 75% din toate alocaţiile capitale ale societăţii [2, p. 154].

Geografia materialelor de construcţie şi a industriei de construcţie este o ramură care include în componenţa sa subramuri foarte diferite ca menire şi tehnologie de producţie. În funcţie de necesităţile societăţii, de procesele şi stadiile tehnologice, această ramură include următoarele subramuri:

- extragerea şi prelucrarea primară a materialelor de construcţie care servesc drept materie primă pentru prelucrarea industrială (nisip, pietriş, diferite tipuri de calcar, granit şi beton);

- producerea materialelor de legătură în construcţie - ciment, var, ghips;

- producerea diferitelor piese şi construcţii din beton armat [3, p. 169];

- producerea sticlei pentru construcţii.

Este o ramură care dispune de o foarte bogată sursă de materie primă. Particularitatea de bază a acestei ramurii este că ea foloseşte, de regulă, minereurile nemetalifere. Drept bază de materie primă a industriei construcţiilor servesc:

- rocile naturale (nisip, argilă, calcar ş.a.);

- produsele industriale (ciment, piese din metal, cărămida ş.a.);

- deşeurile unor ramuri industriale (metalurgică, energetică).

Industria de construcţie în procesele tehnologice foloseşte pe larg produsele altor ramuri (metalurgia, energetica, industria constructoare de maşini, industria de prelucrare a lemnului ş.a.). Despre resursele bogate de materii prime ne mărturiseşte faptul că în calitate de materiale de construcţie pot fi folosite toate tipurile de roci care constituie aproape în întregime litosfera Terrei.

Organizarea teritorială a industriei de construcţie este influenţată de diverşi factori, precum:

- condiţii favorabile de extragere a materiei prime;

- cheltuielile mici pentru extragere;

- conţinutul bogat al elementelor ce intră în componenţa materiei prime;

- lipsa cheltuielilor prevăzute pentru procesele de înnobilare a materiei prime;

- nivelul dezvoltării economice a statului.

Factorul dominant în amplasarea teritorială a ramurii este apropierea de materia primă, deoarece se consumă o cantitate foarte mare de materie primă la o unitate de producţie De exemplu, cheltuielile pentru transportarea nisipului sau prundişului la distanţa de 50 km sunt de 10 ori mai mari decât cheltuielile pentru extragerea lui. Totodată, pentru producerea materialelor de construcţie se cere o cantitate mare de materie primă. De exemplu, pentru producerea 1 t de ciment se consumă până la 2,5 t de calcar şi argilă, pentru producerea 1 t de var se folosesc până la 2 t de calcar. Toate acestea determină amplasarea producţiei în raioanele de extragere a materiei prime.