Geografia regională a continentelor - Europa

A. PROBLEME GENERALE

Raportul populaţie-bază de resurse ar trebui să constituie un indicator fidel al vitalităţii unei regiuni. Europa de Est reprezintă un exemplu negativ în acest sens prin prisma faptului că, deşi acest raport este unul deosebit de favorabil datorită, pe de o parte, densităţii demografice reduse iar pe de altă parte, resurselor subsolului şi solului variate şi bogate. Cu toate acestea, regiunea în cauză este departe de a putea fi încadrată în categoria regiunilor dezvoltate, sub aspect economic şi al nivelului de trai, de pe glob.

Există câteva regiuni, la nivel global, care, chiar dacă nu au avut condiţii favorabile de dezvoltare (lipsa resurselor, climat auster, morfologie nefavorabilă, prezenţa arealelor cu grad ridicat de risc - vulcani, tsunami, cutremure, conflicte etc) au reuşit totuşi să surmonteze aceste neajunsuri, plasându-se astăzi în fruntea ierarhiei mondiale în ceea ce priveşte nivelul de trai şi gradul de dezvoltare economic. Este suficient să amintim cazul Japoniei, Israelului, Europei de Nord.

La fel de adevărat este şi faptul că, unele regiuni, favorizate de către premisele naturale, nu au reuşit să şi le valorifice corespunzător, pierzând astfel competiţia la nivel mondial, confruntându-se în prezent cu probleme grave (pauperizarea populaţiei, şomaj, conflicte, populaţie ridicată şi lipsa suportului de susţinere etc). Printre aceste regiuni, se remarcă, Europa de Est, o parte a continentului african, o parte a Asiei etc.

B. LOCALIZAREA REGIUNII ŞI ASPECTE PRIVIND CADRUL NATURAL

Europa Estică are o extensiune remarcabilă, atât pe latitudine cât şi pe longitudine, desfăşurându-se între mările aferente Oceanului Arctic, la nord (Marea Albă, Marea Barents); Marea Neagră şi Munţii Caucaz, la sud; Munţii Ural, la est şi culoarul Nistru-Dvina de Vest, la vest. Suprafaţa sa depăşeşte 4 500 000 km2, deţinând astfel aproape jumătate din extensiunea continentului, ceea ce o instaurează, dimensional, ca o macroregiune tipică.

Peisajul regiunii este tributar fizionomic şi structural reliefului jos de câmpie (Câmpia Europei de Est) şi de podiş cu altitudini reduse (Podişul Volâno-Podolic, Smolensk, Valdai, Volgăi) situate în partea vestică a regiunii. Catena muntoasă a Uralului, amplasată periferic, reprezintă o limită precisă în raport cu Asia şi o fâşie de convergenţă regională a fluxurilor economice.

Se poate desprinde o primă concluzie, conform căreia regiunea menţionată este favorizată natural pentru a dezvolta un puternic sector agricol, din categoria celor extensive, în care cerealele să deţină un loc prioritar; posibilitatea mecanizării este una excepţională, ceea ce ar impune prezenţa unui număr redus de persoane în sectorul economic menţionat. Deocamdată, aserţiunea sus-menţionată nu se regăseşte în realitate.

Impactul climei, al doilea element natural de importanţă peisagistică, se impune prin continentalismul accentuat, datorat influenţei anticiclonului siberian, precum şi prin evidenţierea tipurilor de climă pe direcţia nord-sud (rece, subpolar-pe litoralul arctic; temperat continental propriu-zis-în partea centrală şi subtropical-în Peninsula Crimeea). Relieful jos permite propagarea facilă, pe mari suprafeţe, a diverselor influenţe climatice. În partea sud-estică (arealul caspic), este localizat polul continental al aridităţii.

Aşadar, condiţiile climatice au un rol inhibator în dezvoltare, inducând procese accentuate de aridizare, salinizare a solurilor, geruri mari iarna, lipsa accentuată a precipitaţiilor, care ar trebui suplinite, pentru o bună dezvoltare agricolă, cu un aport masiv de apă, din râuri (irigaţii).

Hidrografia se detaşează prin organizarea pronunţată a reţelelor de drenaj: Volga, Nistru, Nipru, Don, Peciora, Dvina, Mezen şi prin descărcarea lor divergentă către nord (Marea Barents), nord-vest (Marea Baltică), respectiv către sud, în Marea Caspică şi Marea Neagră. Acestor cursuri de apă mari (Volga, cel mai lung fluviu european) li se adaugă şi o serie de lacuri tectono-glaciare (complexul Ladoga şi Onega).

Vegetaţia pune în evidenţă cea mai ilustrativă zonalitate latitudinală. Litoralul nordic este dominat de elementele tundrei şi silvotundrei, urmate către sud, de o fâşie largă a pădurilor de conifere boreale (taigaua). Spre sud, taigaua este asociată unei fâşii înguste de foioase cu menţiunea că fagul se întâlneşte doar în partea apuseană. Partea central-sudică revine silvostepei şi stepei, cu predominanţa asociaţiilor de graminee.

Fig. 1. Precaritatea coordonatelor geografico-fizice în Europa de Est

Sursă: (http://www.isric.org/isric/webdocs/images/mediumsize/M_phydeg72_450.jpg, accesat în 23.11.2007, orele 1114)

Învelişul pedogeografic este alcătuit din permafrost în nordul extrem, spodosoluri (soluri acide, podzoluri, soluri gleice) în taiga, molisoluri (cernoziomuri), soluri nisipoase şi halomorfe, în stepă şi silvostepă.

Ultimele trei componente ale cadrului natural, menţionate aici (resursele de apă, covorul vegetal şi învelişul edafic), pun în evidenţă atât caracteristici favorabile, cât şi unele atribute negative, legate de îngheţul aproape permanent al solului, caracterul halomorf sau nisipos al unei părţi a solurilor, etc).

C. CARACTERISTICILE COMPONENTEI ANTROPICE ŞI SISTEMULUI DE AŞEZĂRI

Componenţa antropică a sistemului regional este compusă din populaţia părţii europene a Rusiei (circa 108 milioane locuitori), Ucrainei (48,7 milioane) şi Belarusului (10 milioane). În total circa 167 milioane locuitori, ceea ce îi atribuie un loc important în structura demografică europeană (deţinând un sfert din populaţia continentului). Densitatea medie este de 36 locuitori/km2, mult sub media europeană. Aşa cum am arătat mai sus, raportul populaţie-bază de resurse este deosebit de favorabil datorită, pe de o parte, densităţii demografice reduse iar pe de altă parte ca urmare a resurselor solului şi subsolului variate şi bogate. Mari contraste ale densităţii apar între partea nordică (1-10 loc/km2) şi cea centrală (20-50 loc/km2) sau sud-vestică. În partea sud-estică şi cea nordică se disting areale foarte slab populate (sub 1 loc/km2), iar în sud-vest (Podişul Volâno-Podolic, Câmpia Niprului) peste 100 loc/km2.