Geografia Turismului

Turismul reprezintă astăzi unul dintre fenomenele care domină lumea contemporană, unul dintre segmentele cele mai profitabile din economia mondială, remarcabil prin dinamică, motivaţii multiple şi o mare diversitate a formelor de manifestare.

Cu un rulaj financiar de peste 2 miliarde de dolari, turismul intern şi internaţional deţine astăzi peste 12% din afacerile derulate în economia mondială.

Herman Kahn afirma, în lucrarea sa, „Următorii 200 de ani. Scenario pour l’année 2000”, faptul că în mileniul III turismul va fi una dintre cele mai mari industrii din lume.

Preocupări privind delimitarea şi definirea Geografiei turismului s-au manifestat pe plan mondial încă din primele decenii ale secolului XX, iar în ţara noastră îndeosebi în a doua jumătate a aceluiaşi secol, excepţie făcând Nicolae Radulescu, autor al studiului „Asupra geografiei turismului”, publicat în „Revista geografică” în 1945.

Unii cercetători, cei mai mulţi, vorbesc de Geografia turismului (R. Engelmann, 1924; N. Al. Rădulescu, 1945; G. Chabot, 1964; J. Ginier, 1965; I. Şandru, 1966, 1970; M.I. Mileska, 1973; M. Iancu, 1968; V. Mihăilescu, 1969; Carmen D. Petrescu, 1970; C. Swizewski şi D. Oancea, 1977; Aurelia Susan, 1980; I. Istrate, 1985; P. Cocean, 1996 ş.a.), alţii de Geografia turistică (S. Leszczzcki, M. Fularski, 1932, L. Merlo, 1969; I. Mac, 1992 ş.a.).

Dintre definiţiile date Geografiei turismului sau Geografiei turistice, după caz, de către autorii mai sus menţionaţi, amintim:

Geografia turismului studiază fenomenul turistic, respectiv „ansamblul de relaţii şi aspecte care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare” (W. Hunziker, A. Krapf, Allgemeine Fremdenwerkechsslehre, Polygraphischer Verlag A.G., Zürich, 1942);

„... geografia şi turismul sunt doi termeni predestinaţi a fi alăturaţi, căci orice geograf trebuie să fie dublat, în mod necesar, de calităţile unui turist. Şi invers: se poate spune că în fiecare turist se ascunde un geograf, căci turistul inteligent este un geograf care nu s-a autodescoperit” (G. Chabot, La Geographie du Tourisme en France, în „Acta Geographica Levaniensis”, vol. III, 1964);

„Ramură de primă importanţă a geografiei, Geografia turismului trebuie studiată numai prin metoda geografică” (J. Ginier, Géographie touristique de la France, étude génerale et régionale, SEDES, Paris, 1965;

„Geografia turismului trebuie să cerceteze un nou teren al comportamentului uman, legat de mediul fizic, biologic sau social; ea cercetează realităţile turistice prin spiritul sintezei (...); geografia turismului este geografia unor ocupaţii mai puţin obişnuite, a liniştii şi a muzeelor” (P. Defert, Le tourisme, objet de connaissance gégraphique, III-eme Colloque du Tourisme, Budapest, 1966);

„Geografia turismului este, în esenţă, ştiinţa delimitării teritoriului ţării pe raioane care pot fi folosite pentru o formă sau alta a turismului, atât intern, cât şi internaţional” (M.A. Ananiev, Le tourisme internation, Moscou, 1968);

„(...) acea ramură a geografiei care studiază poziţia şi înfăţişarea centrelor de interes turistic, caracteristicile lor individuale naturale şi cultural-istorice, atracţiile şi tradiţiile turistice în contextul zonei în care se găsesc amplasate, al reţelei de căi de comunicaţie care îi asigură accesibilitatea şi legăturile cu alte centre turistice” (L. Merlo, Geografia Turistică”, CLITT, Roma, 1969);

„... geografia turismului studiază particularităţile teritoriale ale economiei turismului, repartiţia teritorială a activităţilor productive şi de servire legate de turism, condiţiile, factorii şi resursele care determină dezvoltarea acestuia în diverse ţări şi regiuni” (Liubomir Dinev, citat de I. Şandru, 1966);

„... geografia turismului studiază raportul dintre fenomenul turistic, mediul geografic şi mediul social” (N. Al. Rădulescu, Asupra geografiei turismului, 1966);

„Geografia turismului - ca ramură nouă a geografiei economice - studiază premisele complexe care generează, favorizează sau frânează dezvoltarea fenomenului turistic, repartiţia geografică a regiunilor existente, a fluxurilor turistice şi a regiunilor de primire, precum şi evoluţia formelor de turism practicate şi clasificarea acestora” (Carmen D. Petrescu, Obiectul geografiei turismului, 1970);

„Geografia turismului este o ramură a geografiei economice care studiază resursele turistice naturale şi antropice sub aspect calitativ şi cantitativ, fluxurile turistice interne şi internaţionale, precum şi răspândirea acestora în profil teritorial” (I. Istrate, Geografia turismului, 1985);

Geografia turismului este „ştiinţa genezei, repartiţiei şi devenirii spaţio-temporale a fenomenului turistic, acesta fiind considerat ca o interacţiune complexă, specifică la nivelul mediului geografic” (P. Cocean, Geografia turismului, 1996).

Dintre aceste numeroase definiţii - şi nu le-am amintit pe toate -, ultimele trei ni se par congruente, reuşind să reunească, într-o formulare concisă, elementele esenţiale. După opinia noastră, Geografia turismului este disciplina geografică care studiază fondul (patrimoniul) turistic mondial (natual şi antropic), repartiţia şi modul de valorificare a acestuia şi a dotărilor turistice în plan teritorial, fluxurile turistice (interne şi internaţionale) (S. Neguţ, 2003).

Geografia turismului, prin domeniul său de studiu, respectiv mediul geografic, prin prisma atractivităţii sale şi a fenomenelor social-economice, condiţionate de valorificarea acestuia, se suprapune tuturor celor trei ramuri ale geografiei - fizică (prin fondul natural), umană (prin factorul uman) şi economică (prin procesele de producţie generate). Din acest punct de vedere, se poate spune că geografia turismului este printre puţinele ştiinţe geografice integratoare, concurată fiind doar de geografia mediului înconjurător sau de cartografia geografică

Legăturile strânse ale geografiei turismului se vădesc în legăturile strânse cu principalele discipline ale geografiei fizice, respectiv geomorfologia, hidrologia, climatologia, biogeografia, prin intermediul potenţialului natural de atractivitate (relief, ape, climat, vegetaţie, faună). Totodată, această disciplină are numeroase puncte de tangenţă cu alte ştiinţe, precum geologia, istoria, biologia (participante şi ele la constituirea potenţialului de atractivitate al unor regiuni). De asemenea, funcţia economică a turismului nu ar putea fi în totalitate definită şi realizată fără aportul altor discipline precum statistica, marketingul, tehnologia sondajului sau diferite discipline economice.

În fine, nu trebuie uitat însă că opţiunea turistică constituie în acelaşi timp şi o problemă de psihologie interioară a oricărui individ, fapt pentru care este legată direct şi de psihologie, de sociologie, acestora revenindu-le un rol important în analiza fenomenului turistic.