Geografie economică

CAPITOLUL 1

PETROLUL – SURSĂ DE ENERGIE PE PLAN MONDIAL

Secolul XX a fost secolul petrolului aşa cum secolul XIX a fost cel al

cărbunelui. Hidrocarburile, sub forma petrolului şi a derivatelor sale, au devenit

principala sursă de energie pentru majoritatea popoarelor globului.

La ora actuală, industria modernă depinde de petrol şi de produsele sale;

structura materială şi modul de viaţă în comunităţile din suburbiile care înconjoară

marile oraşe sunt rezultatul unei ample şi necostisitoare alimentări cu petrol.

Restricţiile impuse politic cu privire la alimentarea cu petrol şi la folosirea lui au

dus la o mare creştere a preţurilor în anii ’70 pentru o perioadă îndelungată. Deşi

aceasta a adus temeri cu privire la lipsa globală de petrol şi astfel, la mijlocul anilor

’90 preţurile la petrol au scăzut la jumătate.

Petrolul constituie o resursă epuizabilă, fiind o rocă sedimentară

caustobiolitică. El se prezintă ca un amestec complex de hidrocarburi solide şi

gazoase, dizolvate în hidrocarburi lichide. Sub influenţa presiunilor mari petrolul

începe să migreze din zonele de formare spre suprafaţă. De aceea, încă din

antichitate, petrolul a putut fi cunoscut şi utilizat în Orientul Mijlociu, acum 5000 –

6000 ani î.e.n., sub formă de bitum natural. Din punct de vedere tectonic,

zăcămintele petroliere se pot găsi în antichitate şi în domuri.

Creşterea considerabilă a producţiei de petrol, ca rezultat al sporirii

deosebite a consumului mondial, a impus dezvoltarea operaţiunilor de prospectare

şi explorare cu repercusiuni directe asupra mărimii rezervelor sigure de petrol.

Aceasta explică sporirea de aproape 35 de ori a rezervelor sigure ale Terrei de la 4

miliarde tone în 1939, la 73 miliarde în 1970 şi 96 miliarde tone în 1985, pentru ca în

prezent să ajungă la peste 150 miliarde tone. Raportat la producţia mondială

actuală (3,2 – 3,6 miliarde tone), rezervele actuale pot acoperi consumul pentru 40 –

45 de ani. Extinderea activităţilor de explorare petrolieră pe aproape întreaga

planetă a determinat conturarea marilor regiuni deţinătoare de rezerve: Golful

Persic, Sahara, Golful Mexic, Midcontinent (S.U.A.), Alberta (Canada), Volga-Ural

(Rusia), laguna Maracaibo şi bazinul Orinoco (Venezuela), zonele preandine din

Columbia şi Ecuador, Marea Nordului, bazinul inferior al fluviului Galben (China),

zona Caspică iar, mai recent, zăcământul Tenghiz din Republica Kazahstan.1

1 M.A. Adelman – “The World Petroleum Market”, The John Hopkins University Press, Baltimore, 1982

2

Extinderea permanentă a rezervelor mondiale, atât în areal cât şi în

adâncime, a determinat mărirea acestora şi cunoaşterea unor noi zăcăminte

importante dispersate în numeroase ţări ale lumii. Astăzi sunt cunoscute rezerve de

petrol în peste 80 de ţări, majoritatea acestora având şi industrii de prelucrare a

ţiţeiului. Din rezervele sigure de petrol ale Terrei în anul 2001, 66,46 % erau

cantonate în Orientul Mijlociu, 25,44 % revenind Arabiei Saudite. OPEC

(Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) deţinea în acelaşi an 74,6 % din

rezervele mondiale.2

Tabel nr.1

Repartiţia geografică a rezervelor sigure de petrol pe Terra

Zona geografică 1980 (mil.tone) 2001 (mil.tone)

Africa 7821 10217

America de Nord 4843 3611

America Latină 5484 16837

Asia – Pacific 49404 93249

Extremul Orient şi

Oceania

5423 5997

Europa Occidentală 3153 2345

Fosta URSS 10232 7776

Total 86360 140032

Sursa: Annual Rapport of International Energy Agency, 2002, Site Internet:

www.iea.org

Dezvoltarea explozivă a producţiei de petrol şi, odată cu ea, a ponderii

absolute a acestuia în balanţa energetică a lumii a condus la apariţia noii politici

privind petrolul, manifestată prin limitarea accesului companiilor străine,

naţionalizarea parţială a industriei petroliere, stabilirea unui preţ de cost echitabil

faţă de cel al materiilor prime, grija de protejare a rezervelor, toate creând

veritabile dificultăţi ţărilor puternic industrializate. Rolul decisiv în conturarea şi

promovarea politicii mondiale în domeniul petrolului revine în continuare

Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Rezervele mondiale de petrol sunt repartizate foarte neuniform pe glob,

majoritatea ţărilor atât dezvoltate, cât şi în dezvoltare fiind importatoare de ţiţei şi

produse petroliere.