Geografie Economică Mondială

1. Resursele Terrei

Termenul de resursă desemnează în sens larg acel ansamblu de mijloace naturale care pot fi folosite în scopul satisfacerii cerinţelor umane. Dar nu întotdeauna aceste mijloace se pot obţine la preţuri rezonabile (rentabile sub aspect economic) ceea ce ar justifica exploatarea lor: hidrogenul din apă, structurile petroliere şi zăcămintele metalifere de sub calota polară antarctică apa de mare adâncime din Deşertul Sahara. Acestea intră în categoria resurselor potenţiale sau a resurselor subeconomice. Tehnologiei îi revine însă un rol din ce în ce mai important în ceea ce priveşte transferul unor resurse potenţiale în categoria celor valorificabile.

În lumea contemporană schimbul de resurse se realizează prin comerţ, care în prezent are tendinţe de globalizare. Comerţul internaţional îşi are originile în Europa din timpul Renaşterii, când neguţătorii veneţieni importau din Asia mirodenii şi mătase. Perioada Marilor Descoperiri geografice a permis explorarea de noi teritorii dar şi aprovizionarea cu noi resurse: aur, argint, porumb şi cartofi din America Latină, mirodenii din Asia, blănuri şi aur din America de Nord, diamante, fildeş, blănuri din Africa. În acest mod se explică cum a ajuns Europa Maritimă (Marea Britanie, Spania, Portugalia, Franţa, Olanda, Belgia în special), să domine comerţul mondial cu astfel de produse. Ca rezultat, Europa de Vest a devenit cea mai bogată şi mai avansată regiune economică a lumii. A generat însă colonialismul – preluarea şi administrarea economiilor locale şi a sistemelor politice de puterile străine, urmând ruşinosul comerţ cu sclavi şi distrugerea civilizaţiilor precolumbiene şi apariţia tendinţelor rasiste.

Diversitatea resurselor şi extensiunea lor de la cele primare de hrană şi adăpost la cele intelectuale (informaţii, idei şi tehnologii), conduce la diverse clasificări tipologice.

Cea mai utilizată diferenţiere se face între resursele naturale şi cele umane.

Resursele naturale pot la rându-le să fie clasificate în :

- resurse inepuizabile sau regenerabile dintre care cele mai reprezentative sunt energia solară, energia eoliană, energia hidraulică a apelor curgătoare, energia mareomotrică, energia valurilor, energia geotermală, acestea încadrându-se în resursele energetice. Sunt însă şi resurse minerale şi de materii prime cu caracter inepuizabil: componentele aerului atmosferic (azotul, oxigenul, argonul), apa, sarea din apele marine şi oceanice.

- resurse epuizabile la diferite nivele temporale. Dintre ele, resursele de combustibili fosili au perioade sigure de acoperire de ordinul deceniilor. Resursele metalifere epuizabile în timp scurt sunt cele de staniu, cupru şi unele metale preţioase sau rare. Cu un grad de asigurare mult mai ridicat sunt resursele de cărbuni şi uraniu dintre cele energetice sau cele de minereu de fier, bauxită (ca resurse metalifere) , materialele naturale de construcţie , sarea continentală, resursele forestiere, ale fondului funciar sau resursele biotice ale Oceanului Planetar.

Resursele umane

Populaţia Terrei este din ce în ce mai mult considerată ca o importantă resursă cu caracter economic. Atât prin efectivele numerice considerabile din unele regiuni geografice cât mai ales prin gradul de specializare al forţei de muncă. Încă din Evul Mediu s-au conturat specializări manufacturiere ce au atras renumele unor produse: oglinzile veneţiene, porţelanul de Meissen, oţelul de Toledo, goblenurile de Bruxelles, articolele din piele de Cordoba, ceasurile elveţiene. În economia contemporană, gradul de specializare şi nivelul de înaltă pregătire profesională al forţei de muncă explică saltul spectaculos al „tigrilor asiatici” cu precădere în domeniul electronicii şi microelectronicii: Coreea de Sud, Taiwan, Tailanda, Malayezia, Singapore. Resursele umane sunt activate însă numai în contexte social-politice favorabile cum este cazul zonelor economice speciale din sud-estul Chinei sau al unor ţări cu facilităţi vamal-fiscale: Andorra, Emiratele Arabe Unite, Hongkong – astăzi provincie chineză dar cu acelaşi statut privilegiat.

În afara resurselor energetice şi de materii prime, informaţia şi circulaţia informaţiilor au devenit resurse economice cu o importanţă deosebită în activitatea bancar-financiară de investiţii şi de politică economică. Ţările cu statut de societăţi post-industriale :

S.U.A., Japonia, Germania, Franţa şi Marea Britanie evoluează în prezent printr-o circulaţie rapidă şi eficientă a informaţiei de la modernizarea sistemelor de telefonie la cele de telecomunicaţii prin satelit sau cabluri cu fibră optică şi extinderea din ce în ce mai mult a sistemului www (world wide web).

Poziţia geografică şi mai ales cea geopolitică a unei ţări sunt considerate de majoritatea economiştilor ca resurse cu impact în dezvoltarea economică a unei ţări. Prezenţa unei ţări într-o regiune geografică dezvoltată economic, membră a unei asociaţii economice eficiente la care se poate adăuga protecţia militară în cadrul unei alianţe sigure constituie o garanţie pentru evoluţia favorabilă sub aspect economic în viitor. Ţări ca Portugalia sau Grecia considerate mai sărace in Uniunea Europeană beneficiază de sprijinul statelor comunitare, protecţia militară a NATO (cazul Greciei în permanentă stare conflictuală cu Turcia) şi prin poziţia lor geografică devin atractive atât turistic cât şi strategic.

Resursele României nu sunt dintre cele mai favorabile dar din păcate nici modul de gestionare al lor nu este cel mai eficient. Dintre resursele naturale, cele energetice sunt la un nivel mediu-inferior, remarcându-se cele de petrol (de perspectivă pentru platforma continentală a Mării Negre) şi cele de gaz metan din Transilvania iar ca substanţe minerale utile sarea şi rocile utilizate ca materiale naturale în construcţii. Resursa naturală de cea mai mare însemnătate dar pe care o gestionăm ineficient este terenul agricol estimat de Anuarul Statistic 1999 la 14,8 mil.ha. din care terenurilor arabile le revin 9,35 mil.ha. ceea ce înseamnă 0,41ha teren arabil pentru fiecare locuitor al ţării, respectiv 413,5 ha/1000 loc respectiv poziţia 29 în ierarhia mondială.

Resursele umane sunt medii la nivel european atât ca număr de locuitori cât şi ca pregătire a forţei de muncă. Menţinerea timp de 50 de ani în sistemul ineficient al economiilor central-planificate, coordonate de CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al fostelor state socialiste cu sediul la Moscova) şi în regimul de ocupaţie al Tratatului de la Varşovia şi-au pus amprenta nefavorabil pentru o lungă perioadă de timp. Remanenţa componentelor economiei face dificilă trecerea spre o economie de piaţă şi în prezent. Şi în contextul geopolitic actual poziţia geografică a României este defavorabilă exceptând transporturile (fiind situată la contactul Europei Centrale cu cea Sud-Estică şi Orientul Apropiat), inclusiv cele speciale, fiind mult discutată trasarea oleoductului din Asia Centrală spre bazinul mediteranean şi Europa de Vest pe teritoriul României.