Geografie generală

1. Geografia ca stiinta:

Ca orice stiinta,geografia este obligate sa-si stabileasca:

- domeniul stiintific respectiv (sa-l defineasca);

- obiectul de studiu;

- sa-si precizeze teoria (ansamblul de legi,notiuni si teorii care au rezultat in urma generalizarii si abstractizarii materialului faptic acumulat);

- sa-si precizeze metodologia adica complexul de metode utilizate in demersul cunoasterii.

Parte integranta a stiintelor Pamantului si aparuta inca din antichitate,geografia a cunoscut de-a lungul timpului, numeroase definiri. Astfel,Al.Vonunbholt spune ca ultimul scop al geografiei este cunoasterea unitatii in diversitate, studierea legilor interne dintre fenomene si cunoasterea legilor generale.

- Er.Vonrichtoffen spune ca geografia este stiinta despre fata Pamantului si despre lucrurile si fenomenele care stau in legatura directa cu ea;

- Paul Vidal de la Blaj spune ca geografia este stiinta locurilor, preocupata de calitatile si potentialitatile tarilor;

- Simion Mehedinti afirma ca geografia este stiinta Pamantului considerat in relatie reciproca a maselor celor 4 invelisuri considerate atat din p.d.v static cat si dinamic;

- Vintila Mihailescu afirma ca geografia studiaza complexul planetar si regional considerat ca un intreg rezultat din imbinarea si colaborarea elementului component sub impulsul fortelor exterioare si interioare invelisului geosferic;

Aceeasi diversitate de opinii se observa si in ceea ce priveste obiectul de studiu al geografiei;

- Pamantul ca intreg;

- Suprafata terestra conceputa insa nu ca o simpla suprafata topografica;

- Geosferele si relatiile dintre ele;

- Unitatile teritoriale (regiunile);

- Mediul geografic;

- Locurile;

Dintre cauzele acestei diversitati de opinii in planul definirii geografice ca stiinta si a precizarii obiectului de studiu mentionam 2:

1) vastitatea campului de studiu, respectiv complexitatea structurala si fenomeno-logica a realitatii geografice;

2) modificarea in timp a curentelor metodo-logice si a teoriilor care au influentat gandirea geografica, conducand-o inspre progres dar uneori si inspre incertitudine

a) Astfel, paradicma (super model, teorie care da nastere unor traditii particulare si influenteaza gandirea stiintifica a lumii de la un moment dat) evolutionista a lui Darwin aduce in planul conceptual al acestei stiinte “ Teoria ciclului geografic” formulate in 1899 de W.Davis.

Se contureaza astfel asa numitul evolutionism, istorism davisian bazate pe conceptual de ontogenie peologica deductive si pe principiul simplitatii.

b) Rev.cantitativa in geografie promovata in perioada anilor 1950-1960 aduce o noua schimbare de metoda care promoveaza metodele statistice, tehnicile de regresie, analiza multivariabila si teoria retelelor.

c) Teoria generala a sistemelor (TGS) aparuta dupa 1950 are un impact covarsitor asupra tuturor stiintelor. Ea favorizeaza cunoasterea si cercetarea geografica prin conceptele de sistem, structura, relatie, stare, informatie, feed-back, autoreglare si autoorganizare. Combinata cu metode cantitative si completata cu conceptele colarhice (holon si holarhie).

TGS ofera geografiei un cadru de actiune clar, concis, riguros si cu posibilitatea de verificare a rezultatelor. In present se vehiculeaza deja “noi teorii morfologice” care incearca sa surprinda legatura dintre forma si functie, avand ca baza principiul independentei relative a formei fata de substrat (materie).

-“ Teoria fractalilor” a lui Madelbrot care vine sa sticuleze faptul ca obiectele si fenomenele din realitatea geografica sunt prea neregulate pt.a putea fi descrise prin elemente de geometrie euclidiana. Se introduce astfel asa numita dimensiune fractala ca masura a neregularitatilor fundamentale existente in lumea geografica.

-“ Teoria structurilor disipative” formulate de Iliya Prigojind care mentioneaza posibilitatea de functionare a sistemelor naturale departe de starea de echilibru termodinamic prin import de negentopie. Urmarind firul evolutiv al gandirii geografice se observa ca indiferent de natura teoriilor, paradicmelor si conceptiilor care au guvernat lumea stiintifica la un moment dat, majoritatea obiectelor de studiu ale geografiei utilizate, au o calitate comuna, aceea de emergent (un lucru care are proprietati pe care nu le are nici una din partile componente). Prin integrare polarhica si functionala a tuturor unitatilor teritoriale considerate cu proprietatile lor, ajungem la cel mai important emergent care constituie adevaratul obiect de studiu al geografiei: invelisul terestru exterior, analizat la nivel local, regional si global. El trebuie considerat ca un sistem integrat de unitati teritoriale ordonate ierarhic, fiind un rezultat al intrepatrunderii si combinarii continue dintre geosfere cu o intensitate mai mare in imediata apropiere a suprafetei terestre. Limitele sale in plan vertical sunt considerate: stratul de ozon si discontinuitatea MOHO.

Ca si termeni echivalenti pt invelisul terestru superior ( I.T.S ), mentionam: invelis geografic, intreg teritorial, invelisul terestru, invelis geosferic, biogenosfera.

2.Locul geografiei generale in cadrul sistemelor stiintelor geografice:

In cadrul acestui sistem s-au pus in evidenta 2 mari directii de abordare:

1* Directia analitica sau sistematica care are drept metoda de studiu analiza si inductia ( cunoasterea dinspre particular spre general ); aici se incadreaza cele 2 ramuri traditionale ale geografiei: geografia fizica si geografia umana.

2* Directia integrata care are drept metode definitorii sinteza si deductia.Geografia generala urmeaza directii integrate fiind o disciplina de sinteza.