Geografie Generala

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Geografie Generala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 77 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

CAP.I GEOGRAFIA CA ŞTIINŢĂ

1.1. Obiectul de studiu al geografiei

Geografia este una din ştiinţele care au apărut încă din antichitate, dar sfera conţinutului obiectului său de studiu a cunoscut o etapă îndelungată de dezvoltare paralel cu evoluţia societăţii însăşi.

În timp s-a acumulat un fond vast de observaţii şi date, o multitudine de analize şi înregistrări ale elementelor şi fenomenelor geografice petrecute atât pe spaţii restrânse cât şi la nivel planetar.

În etapa antică, cerinţele comerciale ca şi cele militare impuneau geografiei să studieze "teritoriile locuite cunoscute"; ea se baza pe observaţii şi explorări ale spaţiilor restrânse devenind o geografie regională (chorografie). Paralel cu cerinţele practice privind obiectul de studiu al geografiei, se dezvoltă ideile matematice şi filosofice care au implicat necesitatea cunoaşterii Pământului ca întreg planetar.

În etapa medievală, dar mai ales, începând cu epoca descoperirilor geografice, accentul a rămas pe caracterul descriptiv al ţărilor şi popoarelor cunoscute, geografia rămânând tot la stadiul unui conţinut regional.

În secolele XVII-XVIII obiectul de studiu al geografiei se amplifică în urma cercetărilor şi observaţiilor sintetizate într-o serie de rezultate ştiinţifice privind dinamica fenomenelor terestre şi a rezultatelor acestora (acţiunea apelor curgătoare, acţiunea gheţarilor, studii despre climă, relief etc.), toate conducând la îmbogăţirea vocabularului geografic, la constituirea mai multor discipline geografice care cuprind studiul învelişurilor (geosferelor) Pământului.

În secolul XIX se delimitează o geografie modernă în conţinut sau obiect de studiu prin activitatea a doi mari oameni de ştiinţă germani: Alexander von Humboldt şi Karl Ritter.

Alexander von Humboldt, naturalist, geograf şi călător, fundamentează geografia ca ştiinţă punând bazele metodelor de observaţie la toate disciplinele geografiei fizice, definind geografia ca "ştiinţa vieţii fizice şi organice de la suprafaţa Globului"; pune în lumină două principii esenţiale: principiul cauzalităţii (orice fenomen trebuie studiat şi înţeles prin cauzele care l-au produs, pentru a-i urmări apoi consecinţele) şi principiul geografiei comparate sau al geografiei generale (potrivit căruia, fenomenele locale trebuie privite în comparaţie cu cele analoage din alte regiuni, studiul părţilor locale şi regionale neputând fi independent în raport cu datele privind ansamblul Terrei). Acest principiu a clarificat ideea care separa geografia regională de cea generală, făcând din cele două, o singură ştiinţă născându-se geografia modernă care are ca obiect de studiu atât întregul teritorial cât şi complexul regional.

Karl Ritter, istoric şi filosof nuanţează mai mult principiile aplicate de Humboldt şi emite la rândul său principiul extensiunii spaţiale (arealul de extindere a unui fenomen). În concepţia sa se subliniază introducerea elementului uman în geografie, "Pământul fiind teatrul activităţii umane", prin care sublinia sistematic raporturile dintre om şi planetă.

În secolul XX mulţi geografi separă o geografie fizică generală având ca obiect de studiu mediul natural (bazat pe legile ce acţionează în natură) şi o geografie economică care studiază procese economico-sociale (bazate pe legile sociale) punând în centrul preocupărilor omul, atât prin intermediul producţiei, cât şi a altor activităţi.

Unii geografi neagă această împărţire considerând geografia ca ştiinţă unică, indivizibilă, deoarece o serie de legi comune acţionează atât în natură, cât şi în societate, iar între componentele

naturale şi cele sociale există relaţii de interacţiune.

În concepţia actuală geografia fizică este ramura geografiei care studiază geosistemul, atât sub aspectul alcătuirii, al structurii şi al legităţilor care îl guvernează, cât şi al interacţiunii dintre componentele sale, al evoluţiei şi al diferenţierilor lui spaţiale neputând face abstracţie de interacţiunea cu societatea umană.

În mod sintetic, geosistemul este rezultanta întrepătrunderii învelişurilor Pământului (hidrosferă, atmosferă, litosferă, biosferă, pedosferă), care pot fi studiate separat de diferitele ramuri ale geografiei fizice, atât în mod teoretic general, cât şi regional.

Mediul de la suprafaţa Terrei mai este cunoscut şi sub numele de mediu înconjurător, ceea ce semnifică mediul de viaţă al omului, adică un mediu favorabil apariţiei şi dezvoltării vieţii în general. În acest mediu însă, omul a devenit el însuşi un factor component tot mai important intrat în studiul geografiei sub numele de antroposferă sau sociosferă, de care se ocupă o altă ramură a geografiei şi anume, geografia umană.

Unii geografi subliniind implicaţiile de amploare ale societăţii umane în mediul natural, au denumit obiectul de studiu al geografiei umane sociosistem. Însă, avându-se în vedere interferenţele şi intercondiţionările dintre mediul natural şi societatea omenească, geosistemul şi sociosistemul alcătuiesc obiectul unitar de studiu al geografiei numit şi sociogeosistem.

♦ Abordarea sistemică în geografie

Prin abordarea sistemică în geografie se aprofundează şi se clarifică obiectul de studiu al său.

Apariţia teoriei sistemului general contribuie la lămurirea unor controverse mai vechi în domeniul geografiei, ca de exemplu:

• Definirea geografiei ca ştiinţă a avut ca element primar obiectul de studiu sau numai metodologia?

• Există o legătură strânsă printr-un obiect comun între geografia fizică şi economică pe de o parte, iar pe de alta, între geografia generală şi regională?

Referitor la prima întrebare subliniem opinia unor geografi din trecut (Richthofen, 1883, Hettner, 1927, ş.a.), care considerau că geografia nu are un obiect propriu de studiu, iar specificul său constă doar în metodologia de a aborda spaţial obiecte ale altor ştiinţe.

Ori abordarea sistemică devine un principiu metodologic de cercetare care presupune în mod obligatoriu şi prezenţa unui obiect propriu de studiu, adică o anume categorie de sistem care în cazul geografiei este Terra. Din perspectiva abordării sistemice, obiectul geografiei nu mai poate fi limitat la "suprafaţa" Pământului, ci trebuie luat "întregul organic" (cum sublinia S. Mehedinţi în "Terra", 1931) care este sistemul Terra văzut prin prisma sistem – subsistem – elemente dar şi raportarea sa la Sistemul Solar din care face parte.

A doua întrebare vizează răspunsul că unitatea geografiei fizice şi a celei economice nu trebuie privită prin prisma deosebirii dintre legile naturii şi cele sociale, ci prin prisma tipurilor de sisteme teritorial-spaţiale care se formează în urma implantării activităţii umane într-un anumit mediu.

Sistemele teritorial spaţiale reprezintă sisteme geografice, care au structuri specifice socio-naturale, de unde se desprinde concluzia că geografia este o ştiinţă dualistă, deoarece abordează atât sistemele naturale, cât şi pe cele socio-teritoriale.

Raportul dintre geografia generală şi cea regională sau raportul dintre general şi local arată că nu se poate realiza un studiu regional concret de tip sistemic dacă nu se posedă cunoştinţele teoretice necesare despre categoria respectivă de teritoriu care se impune a fi integrat în subsistem, iar subsistemele formează întregul sistem numit mediul terestru.

Pentru că geografia operează cu sisteme spaţiale, geografii au alcătuit o scară geografică spaţio-temporală (similară celor geologice).

Fisiere in arhiva (1):

  • Geografie Generala.pdf