Geografie Urbană

1.1. DEFINIŢIA GEOGRAFIEI URBANE

Principalele ramuri ale geografiei sunt geografia fizică şi geografia umană, la care unii autori adaugă, pe bună dreptate, geografia regională. Primele două au evident obiecte diferite, metode de cercetare relativ diferite, ceea ce pune, în mod firesc, o întrebare fundamentală: dacă geografia este o ştiinţă, atunci este naturală sau socială? Sau ambele la un loc? Şcoala vidaliană plasa geografia ca o ştiinţă a sintezei celor două aspecte: natural şi uman, pe când noua geografie plasează geografia fizică într-o poziţie subsidiară. Ultimele cercetări întreprinse demonstrează că răspunsul la această dilemă a geografiei vine din partea spaţiului geografic. Acesta trebuie conceput ca un co-produs al proceselor sociale şi naturale plasate în poziţii simetrice. Putem admite în aceste condiţii că producţia de spaţiu geografic este un spectacol cu doi impresari: natura şi societatea (P.Pech, H.Reynauld, 1992) .

Geografia regională este percepută în două moduri total diferite: unii geografi când discută de geografie regională se referă la regiuni diferite ale planetei, ale unei ţări sau ale unui spaţiu de o anumită extindere, iar alţii la analiza intercorelativă a componentelor geografice dintr-un spaţiu specific numit regiune. În primul caz, adesea regiunile analizate sunt unităţi administrative, unităţi de relief sau regiuni economice, iar analizele se fac într-un stil precumpănitor monografic. În cel de-al doilea caz, sunt exigenţe sporite la definirea regiunilor, ca entităţi spaţiale, iar analizele au în vedere depistarea unor factori determinanţi, a unor efecte regionale, ca urmare a relaţiilor complexe dintre componentele geografice, elemente de organizare a spaţiului la aceste nivele.

Geografia umană studiază omul şi activităţile sale în relaţii reciproce şi cu mediul geografic cu care interacţionează. Unii geografi nu includ în cadrul geografiei umane activităţile economico-sociale, culturale şi politice, restrângând sfera doar la geografia populaţiei şi aşezărilor. Acest punct de vedere este însă foarte îngust şi contravine caracterului antropic al activităţilor menţionate, care cunosc variaţii teritoriale în strânsă dependenţă cu factorul uman.

Geografia umană cuprinde ca subramuri distincte geografia economică (ce se ocupă cu studiul geografic al fenomenelor economice), geodemografia (geografia populaţiei), geografia socială, geografia culturală, geografia comportamentală şi geografia aşezărilor umane. Această ultimă subramură are un caracter integrator la nivelul geografiei umane, deoarece analiza aşezărilor rurale şi a aşezărilor urbane presupune un studiu complex al tuturor aspectelor de geografie umană.

Geografia aşezărilor urbane sau geografia urbană reprezintă una dintre cele mai sistematice şi adaptative ramuri ale geografiei umane şi geografiei, în general.

Geografia urbană studiază apariţia, structura internă şi dinamica oraşului, raportul său cu teritoriul adiacent, relaţiile cu alte aşezări, repartiţia geografică şi rolul oraşelor în structurarea spaţiului. Oraşul reprezintă, deci, principalul său obiect de studiu, la care se adaugă alte categorii de aşezări urbane (aşezări de tip urban, comune urbane, comune suburbane, localităţi rurale asimilate urbanului ş.a.m.d.), inclusiv aşezările rurale cu spaţiul lor de susţinere, aflate sub influenţa sa directă. Mai general vorbind, geografia urbană se ocupă cu analiza dimensiunilor spaţiale ale fenomenului urban (distribuţie, structură şi proces).

Oraşul, însă, nu reprezintă entitatea teritorială aflată exclusiv în studiul geografiei urbane. In egală măsură acesta constituie obiectul de studiu al altor discipline precum urbanismul, arhitectura, sociologia urbană, economia urbană, ecologia urbană. Toate acestea analizează oraşul din unghiuri de vedere diferite, limitate mai mult sau mai puţin la domeniul ştiinţelor respective. Tendinţele de interdisciplinaritate tot mai prezente şi-au pus amprenta şi asupra acestor discipline, ca de altfel şi asupra geografiei urbane, încât oraşul a devenit un domeniu de mari interferenţe ştiinţifice.

Prin definiţie, oraşul constituie un obiect de studiu fascinant, complex şi foarte dinamic în ciuda marii sale stabilităţi. Oferta sa ca laborator de studiu a trezit interesul unor ştiinţe fundamentale generale, precum fizica, matematica şi biologia. Pe de o parte acesta oferă elemente noi care ajută aceste ştiinţe să-şi fundamenteze teoriile de bază, iar pe de altă parte acesta constituie un cadru ideal de validare a altor teorii emise anterior. Pentru geografi contactul cu disciplinele implicate în analiza oraşului este benefic, pentru a depista mai clar nişa de cercetare specifică, dar şi pentru a cunoaşte mai bine procesele intime care se petrec în organismele urbane.

Analogiile pe care le fac cu procese similare din fizică şi biologie, alături de formalizarea relaţiilor intra- şi interurbane determină sporirea şanselor de dialog cu parteneri interesaţi la rândul lor într-o validare mai rapidă a cercetărilor lor fundamentale.

Geografii urbanişti au fost de acord cu trei puncte de vedere asupra fenomenului urban: descriptivist, interpretativ şi explicativ Acestea au coexistat de-a lungul timpului, dar accentul s-a schimbat de la o etapă la alta, ceea ce a condus la transformarea geografiei urbane într-o veritabilă disciplină ştiinţifică.