Geomorfologie

DEFINIŢIE ŞI OBIECT DE STUDIU

Geomorfologia este ştiinţa geografică care studiază relieful terestru.

Relieful reprezintă ansamblul formelor pozitive şi negative ale scoarţei terestre care se

însumează în alcătuirea uscatului şi a fundului bazinelor oceanice şi marine.

UGeomorfologia studiază formele de relief din punct de vedere al aspectului, originii şi

evoluţiei lor, al modului de asociere şi răspândire spaţială. Studiază, de asemenea, modul în U

Ucare componentele naturale ale mediului (atmosfera, hidrosfera, biosfera, inclusiv

antroposfera)U

Uinteracţionează cu relieful. U

Denumirea acestei ştiinţe, „Geomorfologie”, provine din asocierea a trei cuvinte

greceşti (geo, gi - pământ, morphe - foră, logos - ştiinţă) şi a fost introdusă de către germanul

K. Fr. Neumann în anul 1854.

Geomorfologia este o ştiinţă revendicată atât de geografi, cât şi de geologi, acest fapt

rezultând din natura şi poziţia diferită a cauzelor care determină relieful (unele în interiorul

scoarţei terestre, altele în exterior).

În cazul Geomorfologiei, ca urmare a acumulării unui fond important de informaţii, sau

dezvoltat ca domenii distincte:

Geomorfologia generală - are ca obiect de studiu analiza globală a tipurilor de

relief, studierea complexă a tipurilor de relief, a conceptelor, legilor, principiilor etc. (studiază

tipurile de relief concretizându-se prin exemple locale specifice).

Geomorfologia regională - studiază relieful şi procesele geomorfologice dintr-o

regiune concretă a suprafeţei terestre (la scară globală - Geomorfologia bazinelor oceanice şi

Geomorfologia continentelor şi la scară regională - Geomorfologia regiunilor deşertice,

glaciare, periglaciare, subtropicale etc).

Geomorfologia tectono-structurală - studiază reliefurile individualizate pe

diferite tipuri de structuri geologice, ale căror caracteristici sunt determinate în primul rând de

factori interni, îndeosebi mişcările tectonice (Geomorfologia regională de platformă,

Geomorfologia regională de orogen - analiza macroformelor, la scară regională se urmăresc

raporturile dintre structura şi alcătuirea geologică şi acţiunea agenţilor externi - analiza

reliefului creat pe diferite structuri.

Geomorfologia erozivo-acumulativă (sculpturală) - studiază geneza, evoluţia

şi caracteristicile formelor de relief create dominant de agenţii externi. În cadrul ei separânduse:

- Geomorfo1ogia fluviatilă;

- Geomorfologia glaciară;

- Geomorfologia periglaciară;

- Geomorfologia dinamică;

- Geomorfologia regiunilor marine şi oceanice (studiază relieful dezvoltat la

nivelul diferitelor trepte ale acestuia).

Geomorfologia petrografică - studiază relieful creat de agenţii externi pe

diferite tipuri de roci.

Geomorfologia environmentală - implică rezultatele relaţiilor dintre acţiunile

antropice şi procesele morfologice impuse de diverşi agenţi naturali. Studiază relieful, agenţii

şi procesele reliefogene în special cu diferite grade de antropizare.

DIRECŢII PRINCIPALE ÎN STUDIEREA RELIEFULUI

Analiza morfografică - reprezintă partea descriptivă a geomorfologiei, care se ocupă

de aspectul formelor de relief şi de clasificarea acestora după fizionomia (înfăţişarea) lor

exterioară (în acest sens se întocmesc hărţi morfologice, profile etc. ).

Analiza morfometrică - caracterizarea reliefului se face în funcţie de parametrii săi

cantitativi (altitudine, adâncime, pantă, energia reliefului, densitatea şi fragmentarea reliefului,

ierarhizarea sistemelor de văi şi interfluvii - pentru fiecare se realizează hărţi şi diagrame).

Analiza morfogenetică sau morfosculpturală - explică formarea reliefului în funcţie

de agenţii şi procesele care au conlucrat în timp şi spaţiu la formarea lui.

Analiza morfocronologică - pe baza acestei analize se stabilesc etapele evolutive prin

care a trecut relieful unei regiuni în concordanţă cu vârstele stabilite de geologi.

Analiza morfolitologică - stabileşte raportul dintre caracteristicile fizice şi chimice ale

rocilor, modul de acţiune al agenţilor externi şi formele de relief rezultate specifice.

Analiza regională (regionarea) - presupune gruparea în cadrul unui teritoriu a

formelor de relief cu un anumit specific genetic, structural, evolutiv, cronologic.

RELIEFUL GLOBULUI TERESTRU – IERARHIZAREA

FORMELOR DE RELIEF

Reliefosfera - reprezintă un înveliş continuu, bază a mediului geografic global şi care

însumează ansamblul formelor de relief ale Terrei în strânsa lor unitate genetică, evolutivă,

funcţională, de poziţie spaţială şi temporală (geomorfosfera = morfosfera). Evoluţia

Pământului de-a lungul timpului a determinat individualizarea în cadrul reliefosferei a unor

complexe de forme de relief cu dimensiuni, geneză şi evoluţie distincte.

I. Forme de relief de ordinul I (Forme planetare)

Formele de relief de prim ordin sunt reprezentate de cele două mari entităţi ale

suprafeţei terestre: CONTINENTELE ŞI BAZINELE OCEANICE.

Bazinele oceanice ocupă două treimi din suprafaţa terestră, aproximativ 71%, iar continentele

(inclusiv insulele) ocupă numai 29% din suprafaţă.

CONTINENTELE - din punct de vedere geografic reprezintă mari forme de relief

pozitiv, înconjurate total sau predominant de apele mărilor şi oceanelor.

BAZINELE OCEANICE- constituie cele mai întinse forme de relief negative, care

sunt umplute cu apă.

Aceste diviziuni principale ale suprafeţei terestre diferă structural şi topografic.

Analiza structurală pe verticală a celor două entităţi a arătat faptul că crusta terestră

(învelişul litosferic de deasupra discontinuităţii Moho) are grosimi, structură geografică şi

compoziţie petrografică diferite în zona continentală faţă de zona bazinelor oceanice. Sunt

separate trei tipuri de cruste terestre: