Geomorfologie

Imagine preview
(8/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Geomorfologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 55 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

1. PROBLEME GENERALE

1.1. GEOMORFOLOGIA CA ŞTIINŢĂ

1.1.1. Obiectul de cercetare

Geomorfologia face parte din grupul ştiinţelor geografice. Ea este ştiinţa care se ocupă cu studiul formelor suprafeţei pământului a legilor genezei şi evoluţiei reliefului în toată complexitatea sa.

Noţiunea de geomorfologie vine de la cuvintele greceşti gê = pământ, morphê = formă şi logos = studiu. Ea a fost folosită pentru prima dată în anul 1854 de către germanul K. Fr. Neumann.

Relieful reprezintă ansamblul asperităţilor sau inegalităţilor pe care le îmbracă exteriorul scoarţei terestre. Noţiunea de relief provine de la cuvântul latinesc “relevare” = a se ridica. Se foloseşte noţiunea de relief fie atunci când ne referim la o foarte mică suprafaţă a scoarţei terestre, fie când ne referim la relieful Terrei în general, la forma geoidului sau la contrastul dintre relieful continentelor şi cel al fundului oceanului planetar.

Noţiunile de bază care se folosesc în geomorfologie sunt formele de relief şi tipurile de suprafeţe de relief.

Forma de relief reprezintă o configuraţie geometrică simplă sau complexă a unei porţiuni a suprafeţei terestre a cărei unitate rezultă din geneza comună a părţilor sale componente. Fiecare formă de relief se compune din suprafeţe de teren foarte variate ca înclinare şi întindere. Tipurile de suprafeţe sunt reduse ca număr şi ele se clasifică astfel:

- după geneză: de eroziune, de acumulare, tectonice;

- după gradul de înclinare: abrupte, plane sau orizontale, cu înclinări intermediare;

- după forma profilului: drepte, concave, convexe, complexe;

- după extindere: foarte mari, mari, mijlocii, mici.

În primele etape ale dezvoltării geomorfologiei, aceasta a descris şi inventariat formele suprafeţei terestre. Pe măsură ce aceste descrieri au devenit mai sistematice, s-a simţit nevoia clasificării şi explicării genezei formelor de relief.

Geomorfologia studiază formele de relief pornind de la cele mai mari (globul pământesc, continentele, bazinele oceanice) până la cele mai mici (ogaşe, crovuri, lapiezuri, etc.) Studiul constă în descrierea formelor explicându-se cauzal şi evolutiv, sunt apoi clasificate şi regionate teritorial şi se stabilesc etapele evolutive ale unităţilor teritoriale.

Etapele principale de cercetare a reliefului sunt următoarele:

a) descrierea morfografică şi morfometrică, adică aspectul exterior, mărimea şi elementele formelor de relief;

b) morfogeneza, adică cauzele şi procesele esenţiale care au dat naştere acelui relief;

c) morfodinamica sau evoluţia formelor cu indicarea stadiilor principale şi a specificului proceselor din fiecare stadiu;

d) regionarea teritorială, operaţiune ce grupează forme şi tipuri de relief similare sau complementare în unităţi de relief de diferite ordine;

e) morfocronologia sau precizarea principalelor etape evolutive prin care a trecut teritoriul cercetat folosindu-se atât vârstele relative cât şi cele absolute;

f) cercetarea sub aspect practic, utilitar.

1.1.2. Subdiviziuni

Geomorfologia ca ştiinţă are două subdiviziuni: geomorfologia generală şi geomorfologia regională.

Geomorfologia generală studiază tipurile de forme de relief. Ea se subdivide în:

a) geomorfologia planetară - care se ocupă cu studiul formei Pământului şi a continentelor şi bazinelor oceanice (forme de ordinul I);

b) geomorfologia tectono-structurală, care studiază formele de relief imediat inferioare ca dimensiuni: munţi, podişuri, câmpii (forme de ordinul II);

c) geomorfologia erozivo-acumulativă (sculpturală) ce se ocupă cu formele create de agenţii externi.

O altă împărţire: geomorfologia structurală şi geomorfologia climatică, folosită de unii geomorfologi ca J. Chardonnet (1955) sau P. Birot (1958). Geomorfologia structurală cuprinde formele de relief create de activitatea factorilor geologici (mişcări, structură, petrografie), geomorfologia climatică se referă la formele de relief create de agenţii externi grupaţi pe zone climatice. Datorită faptului că unii agenţi (apa mării, apele curgătoare, etc.) acţionează în toate zonele climatice a apărut ca necesitate apariţia unei noi subdiviziuni - geomorfologia azonală .

Un aspect aparte îl reprezintă geomorfologia pe agenţi. Promotorii acesteia au fost W. Davis şi Emm. de Martonne, care grupau formele de relief după agentul principal extern. Mai târziu geomorfologia pe agenţi s-a transformat într-o geomorfologie pe cicluri evolutive, geomorfologia fiind subdivizată în ciclul normal (apele curgătoare), ciclul carstic, ciclul arid, ciclul glaciar, ciclul periglaciar. Această geomorfologie pe cicluri, încearcă să încadreze formele de relief într-o serie de faze evolutive care duc în ultimă instanţă la crearea unui relief neted, de tipul peneplenei.

Mai apar şi alte diferenţieri: geomorfologia dinamică sau a proceselor actuale, geomorfologia aplicată sau inginerească, paleogeomorfologia.

Geomorfologia regională studiază aspectele concrete ale unui teritoriu anume. Ea pune accent pe descrierea şi analiza diferitelor părţi teritoriale, specificul propriu acestora precum şi limitele unităţilor respective şi subîmpărţirea în unităţi de grad inferior. Se face analiza formelor de relief care se întâlnesc în fiecare unitate geomorfologică, tipizarea lor şi în final etapele evoluţiei reliefului teritoriului cercetat (paleogeomorfologia).

1.1.3. Relaţiile geomorfologiei cu alte ştiinţe

Geomorfologia împrumută de la alte ştiinţe atât date cât şi metode de cercetare.

Ştiinţele geologice ajută geomorfologia la înţelegerea unei categorii importante a factorilor genetici ai reliefului şi anume agenţii interni. Marile forme de relief, continentele, bazinele oceanice, lanţurile muntoase sunt o creaţie a factorilor interni.

Geomorfologia trebuie să cunoască datele geologice sub aspectele privind:

- tectonica “activă” sau mişcările care duc la crearea directă a unor forme de relief. În acest caz au importanţă extinderea şi tipul mişcărilor (de subsidenţă, de înălţare, de bombare, basculări de blocuri, de cutare, etc.) şi de asemenea mişcările actuale, cunoscute ca mişcări neotectonice.

- tectonica “pasivă” ce cuprinde structura geologică (tabulară, monoclinală, cutată, şariată, discordantă şi altele) şi petrografia. În cazul structurii geologice interesează mai ales cea de suprafaţă în care este sculptat relieful actual, dar şi cea de adâncime, a fundamentului, deoarece ea influenţează direcţia unor văi sau unele aliniamente ale formelor de relief. Petrografia trebuie cunoscută de geomorfolog pentru că de ea depinde intensitatea proceselor denudaţionale:

- coloana stratigrafică (cronologică), interesează mai ales pentru o reconstituire şi o datare cât mai precisă a evoluţiei paleogeomorfologice a teritoriului cercetat. Aici se au în vedere mai ales etapele de sedimentare, de uscat, etapele de mişcări crustale şi după natura sedimentelor şi prezenţa fosilelor unele aspecte paleloclimatice.

Fisiere in arhiva (1):

  • Geomorfologie.pdf