Geomorfologie planetară și tectonică

0BCURS 1

I N T R O D U C E R E

1.1. Denumire

Geomorfologia este știința care se ocupă cu studiul sistematic al reliefului scoarței terestre (în prezent și a celui de pe alte planete), din punct de vedere al originii și al evoluției acestuia în timp și spațiu, al caracteristicilor sale interne și externe.

Studiul morfologiei suprafeței altor planete (cu deosebire Luna, Marte, Venus) implică întrebarea: termenul geomorfologie, care înseamnă știința despre formele Pământului, poate fi folosit și în cazul acesta? Pentru această situație Cailleux (1977) a introdus sintagma geomorfologie comparată. Se pare că în ultimul timp expresia “geomorfologie comparată planetologică” a câștigat tot mai mult teren.

1.2. Raporturile geomorfologiei cu alte științe despre Pământ

Prin natura obiectului de studiu, geomorfologia are legături intrinsece cu o parte a științelor geologice, cu deosebire acelea care studiază componente ce capătă expresie în relief (geologia tectonică, vulcanologia, litologia, sedimentologia etc), și cu o parte a științelor geografice (climatologia, hidrologia, biogeografia, pedogeografia, antropogeografia ș.a). De asemenea, geomorfologia vine în contact și cu alte științe datorită faptului că apelează la o serie de concepte, principii, legi, metode și tehnici de investigație aparținând acestora.

Științele geologice oferă geomorfologiei o serie de informații fără de care nu ar fi posibilă înțelegerea unei categorii importante a factorilor genetici ai reliefului și anume agenții interni. Este bine cunoscut faptul că marile forme de relief terestru (continentele, bazinele oceanice, lanțurile muntoase) o creație a forțelor endogene. Pe de altă parte mișcările și compoziția mineralogică și petrografică a scoarței au un rol important în aspectul unor forme create de agenții externi. De exemplu, mișcările de ridicare au ca efect accentuarea eroziunii apelor curgătoare și ca urmare apar o serie de forme cum ar fi terasele etc.

Geomorfologul trebuie să cunoască datele geologice sub un triplu aspect:

- tectonica activă (neotectonica). În acest caz au importanță extinderea și tipul mișcărilor (subsidență, înălțare, cutare, culisare - alunecări laterale etc.).

- tectonica pasivă. Aceasta se referă în primul rând la structură (orizontală, monoclinală, cutată, discordantă etc.) și petrografie.

- coloana stratigrafică (cronologică) pentru o datare cât mai precisă a evoluției paleogeomorfologice a anumitor forme de relief.

Hidrologia furnizează date în legătură cu legile dinamicii, ale eroziunii, transportului și acumulărilor fluviale, marine, glaciare, cu mecanismul scurgerii apei.

Climatologia ajută la interpetarea diferitelor procese și forme de relief în funcție de condițiile climatice în care ele se găsesc.

Biogeografia oferă cunoștințe cu privire la rolul morfogenetic al viețuitoarelor și la condițiile de mediu în care au evoluat formele de relief.

3

Pedologia sprijină geomorfologia în direcția determinării vârstei reliefului (de exemplu, metoda solurilor fosile și relicte) sau în legătură cu studiul proceselor geomorfologice actuale (structura solului influențează permeabilitatea care la rândul ei se răsfrânge asupra scurgerilor de suprafață etc.).

Cartografia și topografia pun la dispoziție baza cartografică, ajută la reprezentarea formelor și tipurilor de relief, contribuie cu metode la elaborarea hărților geomorfologice.

1.3. Metode și tehnici de lucru utilizate în geomorfologie

La baza cercetărilor geomorfologice, ca și a altor științe, trebuie să stea metoda dialectică. Relieful trebuie studiat plecându-se de la originea lui, apoi evoluția sa în timp, caracterizarea formelor actuale și prevederea (predicția) modificărilor ulterioare. Metode: analiza și sinteza.

Ca metodă de cercetare complexă, specifică, se folosește analiza geomorfologică care înglobează numeroase alte metode și mijloace particulare și care se bazează pe studii de teren și de laborator, ridicări de hărți și profile, pe consultarea și prelucrarea tuturor surselor de documentare bibliografică, cartografică etc. Această analiză poate fi calitativă, când problemele sunt privite sub raport morfogenetic și morfocronologic, și cantitativă, când relieful este caracterizat din punct de vedere morfografic și morfometric.

Alături de analiză și legată în mod dialectic de aceasta, este sinteza, la care se face apel în clasificări, tipizări și regionări, în cercetările cu caracter practic ș.a. Studiul reliefului se face, în același timp, în conformitate cu o serie de principii metodologice cum ar fi cel al repartiției spațiale, al cauzalității, al conexiunii, al integrării, actualismului etc.

Mijloacele de cercetare:

1. Descrierea geomorfologică interpretativă, bazată pe observații în teren și de laborator sau pe analiza hărților topografice, geologice, a aerofotogramelor etc. Aceasta trebuie să fie corectă, concisă, făcută pe baza principiului cauzalității.

2. Profilul geomorfologic - profilul topografic sub care se trece și alcătuirea geologică (fig. 1).

3. Schița panoramică - reprezentarea schematică în plan vertical a reliefului de pe o hartă sau din natură.

4. Blocdiagrama - îmbinarea schiței panoramice cu profilul geomorfologic.

5. Fotografiile și aerofotogramele

6. Soft-uri adecvate