Geopolitica

CURSUL I

GEOPOLITICA-APARIŢIE ŞI EVOLUŢIE

1.1. Geopolitica-ştiinţă interdisciplinară

Geografia politică s-a născut ca o doctrină social-politică privitoare la raporturile

dintre state şi politica lor, de o parte şi factorii geografici, de cealaltă parte.

Datorită influenţei nefaste a nazismului, geografia politică (geopolitica)

ştiinţifică s-a restrâns la unele aspecte generale de geografie. Nici o altă ştiinţă din

secolul XX nu a avut un statut atât de contestat şi controversat ca geopolitica. Acest

fenomen s-a datorat situării ei la interferenţa ştiinţelor geografice cu ştiinţele politice,

istoria, sociologia, economia sau psihologia.

Evoluţia conceptului de geopolitică de la apariţia sa, pentru prima dată în 1890,

într-o lecţie susţinută de Rudolf Kjellen la Universitatea din Uppsala, până în pragul

mileniului al treilea, s-a manifestat, mai ales, în domeniul ştiinţelor sociale şi

umaniste.

Alţi autori au considerat geopolitica drept o ramură a geografiei, pentru că

iniţial ea s-a afirmat în cadrul acestei ştiinţe.

Au fost opinii care au definit-o ca ştiinţă de sine stătătoare, urmând drumul

acumulărilor de date în privinţa metodelor de lucru, al principiilor, redefinirea şi

amplificarea obiectului de cercetare. Alteori a fost considerată doar ca o metodă,

devenind chiar un instrument de propagandă în perioada afimării naziste, după care a

fost considerată ca o teorie antiştiinţifică şi reacţionară în ţările din blocul U.R.S.S. şi

statele comuniste satelitare, după cel de-al doilea război mondial sau în primele

decenii postbelice.

În prezent, geopolitica redevine o realitate a lumii contemporane amplificînduşi

preocupările, de la nivele locale şi statale la cele regionale şi globale, devenind o

ştiinţă extrem de necesară, atât pentru guvernanţi şi politicieni cât şi pentru publicul

larg. Am putea cita definiţia dată acestei ştiinţe, încă din anul 1937, de Ion Conea

care spunea: „Geopolitica e un produs şi un imperativ al zilelor noastre de viaţă

planetară unificată”.

În etapa actuală a problemelor dezbătute sunt precizate următoarele aspecte sau

direcţii ale geopoliticii ca obiect de studiu:

 Dinamica relaţiilor între state prin impactul factorului geografic;

 Relaţiile între factorul geografic şi politica internaţională de-a lungul

istoriei;

 Interdependenţa şi viabilitatea factorului geografic în judecarea

„problemelor globale” cum sunt: epuizarea resurselor, despăduririle,

pescuitul excesiv, păşunatul excesiv, sărăcirea solului, poluarea mediului

înconjurător, dezechilibrarea factorilor climatici, incompatibilitatea societăţii

cu mediul înconjurător;

 Probleme de ordin politic sau ecopolitica ce prezintă o dimensiune

internaţională;

 Probleme de ordin militar, economic şi ecologic;

 Implicare nemijlocită a factorului geografic (întindere, poziţie, relief,

vecinătăţi geografice, alternanţa mare-uscat, structura geologică, caracterul

insular sau continental) în structura mondială de putere;

 Transferul factorului geografic din planul teoretic (şi conştientizarea lui) în

cel al „strategiei politico-militare” sau geostrategia şi în cel al securităţii

(teritorial, economic, militar, social şi politic).

Toate studiile geopolitice de până acum, analizate, arată dorinţa tuturor de a se

ajunge într-o lume mai puţin incertă.

Nu există o definiţie univocă a geopoliticii şi nici în ce priveşte locul său într-un

context interdisciplinar. Unii cercetători situează geopolitica în cadrul ştiinţelor

exacte, alţii, al celor politice, cu referire la relaţiile internaţionale, după cum există

voci care i-au decretat autonomia ştiinţifică, numind-o „conştiinţa geografică a

statului” sau, pur şi simplu, „geologia politicii” care furnizează, acesteia din urmă, o

bază „naturalistică”, deci obiectivă.

În general, geografii academici tind să situeze geopolitica în contextul strict al

ştiinţelor geografice, îngăduindu-i-se astfel statutul de disciplină (foarte des

Geopolitică şi nu Geografie politică).

Politologii internaţionalişti şi geopolitici, în sensul strict al termenului, afirmă

apartenenţa geopoliticii la ştiinţele politice, chiar dacă şi aici apar nuanţări

memorabile. Unii afirmă că geopolitica nu este în natură, ci doar în literatură şi că se

identifică cu istoria gândirii geopolitice. Raimondo Strasoldo şi Pierre Gallois susţin

că trebuie făcută distincţia între concepţia restrictivă şi cea lărgită a geopoliticii. În

sens restrictiv, ar putea fi considerată cea deterministă, specifică Şcolii din München,

pe care Gallois o denumeşte „geopolitica metafizică”, dar, care ar putea fi la fel de

bine numită „ştiinţifică”. A doua concepţie susţine că, în deciziile politice există

factori geografici ca elemente de oportunitate sau de condiţionare. În acest sens,

Norman Pounds preferă termenul de „macrogeografie” .

Factorii ambientali nu determină opţiunile politice, chiar dacă le condiţionează

în mare parte, împreună cu alţii. Harold şi Margaret Sprout consideră inacceptabilă

concepţia privind influenţa ambientală asupra deciziilor umane şi afirmă că le

influenţează doar limitându-le sau, cel mult, contribuind la individualizarea unor

posibile opţiuni cu sprijinul cărora să se reţină o opţiune sau alta.

O altă diferenţă se referă la extensia teritorială luată în consideraţie la analiza

geopolitică. Marile teorii geopolitice „clasice” – au un caracter global. Întotdeauna

acestea au considerat că există o strânsă legătură între marile generalizări geografice şi

cele istorice. Concomitent, acestea iau în calcul contrapunerea dintre pământ şi mare,

dintre puterile continentale şi cele maritime, insistând să definească influenţa

ambiental asupra activităţilor sale, de la societate la instituţiile politice şi de la

economie la cultura specifică a fiecărui popor. Se consideră, apoi, determinante

elementele naturale cum ar fi situarea geografică, extinderea teritorială, distantele,

spaţiile şi clima, ţinând cont de impactul tehnologic care mediază între factorii naturali

şi semnificaţia lor politică, economică şi strategică.

Noua geopolitică este, în plus, regională şi locală. Ea nu refuză marile

generalizări, dar se apleacă asupra particularităţilor regionale şi asupra sensului de

spaţiu pe care-l au diferite grupuri naţionale în căutarea propriei identităţi, pentru

afirmarea acelora care se pot percepe ca nişte proprii „drepturi istorice” şi care, la

modul general, se suprapun „drepturilor” similare ale altor popoare. După explozia

etno-naţionalismelor, individualizarea unor astfel de suprapoziţii este fundamentală

pentru a prevedea viitoarea conflictualitate. Deci, chiar pentru indicarea iniţiatorilor de

adoptare în scopul prevenirii acesteia şi pentru neutralizarea ei. După Lacoste,

geopolitica, în acest sens, ar putea fi o disciplină de sine stătătoare. El se referă la

individualizarea şi confruntarea sistematică dintre percepţiile şi convingerile fiecărui

grup în legătură cu spaţiul, derivat nu dintr-o evaluare raţională şi obiectivă a

intereselor sale, ci mai ales din cultura şi experienţa istorică proprii.