Extras din document

Structura geologică a teritoriului României se plasează în cadrul unităţilor structogenetice majore ale Europei.

Se disting două unităţi majore:

Prima este domeniul consolidat, adică regiunile care şi-au încheiat evoluţia de zone labile înainte de inceputul Mezozoicului şi nu au fost afectate de cutările orogenezei alpine.

Cel de-al doilea ansamblu este domeniul alpin, care corespunde marginii active a plăcii continentale euro-asiatice.

Domeniul consolidat de pe teritoriul românesc aparţine la două unităţi structurale majore:

1. Placa (platforma) est-europeană, care se întinde până la Munţii Urali;

2. Platforma Moesică, cuprinsă între Carpaţi Meridionali, Dobrogea de Nord şi Balcani.

Din Platforma est-europeană, pe teritoriul României se găseşte numai un sector limitat din partea sa de sud-vest-Platforma Moldovei.

Din Platforma Moesică: Platforma Valahă- în faţă Carpaţii Meridionali, Platforma sud-dobrogeană şi Masivul Central Dobrogean.

Între cele două unităţi consolidate (între Platforma Moesică şi Platforma est-europeană) se găseşte o unitate, care a funcţionat ca zonă labilă în primele etape ale ciclului alpin. În structura actuală, aceasta constituie Orogenul nord-dobrogean.

1. Unităţile de vorland

Vorlandul carpatic este alcătuit din mai multe unităţi geologico-structurale, care diferă între ele prin anumite caracteristici particulare.

O primă distincţie este vârsta lor, adică momentul consolidării lor.

A doua distincţie este aceea că unele dintre unităţile de vorland, după ce au devenit sisteme cutate, au fost supuse eroziunii, fiind nivelate, peneplenizate. Ele au fost afectate apoi de mişcări de coborâre, fiind transfomate din nou în arii de acumulare, pe un substrat consolidat. Depozitele acumulate în aceste condiţii formează o cuvertură sedimentară relativ groasă, cvasiorizontală, care acoperă solul cutat. Ele sunt deci platforme propiu-zise, dintre care, în vorlandul carpatic sunt următoarele unităţi: Platforma Moldovenească, Platforma Valahă, Platforma sud-dobrogeană.

Alte regiuni au rămas sisteme cutate, cratonizate, reprezentând cratogenele, cum sunt: Masivul Central-Dobrogean şi Orogenul nord-dobrogean.

Limita dintre unităţile de vorland şi unităţile carpatice este dată de falia pericarpatică, care afluează de la graniţa nordică până în Valea Trotuşului. Această limită este convenţională, căci unităţile de vorland se continuă mult şi sub edificiul carpatic.

2. Unităţile carpatice

O mare parte din teritoriul României este reprezentată prin terenuri, al căror aranjament tectonic a fost definitivat în ciclul alpin, când au fost regenerate şi structuri mai vechi Formaţiunile geologice prealpine ale unităţilor carpatice au fost metamorfozate în mai multe cicluri tectono-magmatice. În structura actuală, aceste formaţiuni sunt reprezentate prin nucleele cristaline prealpine.

Unităţile carpatice din teritoriul României aparţin structurilor axei alpine centrale şi sud-est-europene, care se întinde între Alpi şi Marea Egee, incluzând Carpaţii şi Balcanii.

Unităţile carpatice au multe elemente comune cu Balcanii, urmare a evoluţiei comune din aceleaşi paleozone de expansiune, care au afectat marginea activă a plăcii euro-asiatice. Este deci mai potrivit să vorbim nu de un orogen carpatic şi de un altul balcanic, ci de un orogen carpato-balcanic ca sistem geostructural în cadrul ariei orogene alpine.

Zonele de expansiune, rezultate din fragmentarea marginii continentale est-europene, au cunoscut o evoluţie sensibil diferenţiată, care a determinat individualizarea, în sens longitudinal, a unor unităţi structogenetice de prim ordin, diferenţiate prin caracterstici litofaciale, petrogenetice şi în ceea ce priveşte timpul de desfăşurare a diverselor etape structogenetice.

În plus, aceste unităţi au şi orientări proprii, determinate de condiţiile paleostructurale în care au evoluat şi s-au format. Drept urmare, Carpaţii fac mai multe curburi, structurile lor mulând o arie centrală rămasă rigidă în ciclul alpin.

Carpaţii sunt reprezentaţi deci, prin mai multe unităţi structurale majore:

- Carpaţii Nordici între Bazinul Vienei şi Bazinul râului Tisa;

- Carpaţii Orientali între râul Tisa şi V.Dâmboviţa;

- Carpaţii Meridionali până la Dunăre;

- Carpaţii (Munţii) Apuseni, cu o poziţie specială.

Unităţile structurale menţionate delimitează la interiorul lor zone cu caracteristici structurale deosebite: depresiunile interne, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi Depresiunea Panonică.

Din aria alpină centrală şi sud-est europeană, pe teritoriul României se găsesc:

- Carpaţii Orientali;

- Carpaţii Meridionali;

- Depresiunea Transilvaniei;

- Depresiunea Panonică.